Ce se studiaza la facultatea de psihologie? Sufletul? Unii considera ca despre suflet vor invata, la care se adauga, precum cireasa pe tort, comportamentul. Sa ma fie, inca, psyche-ul (sufletul) acea entitate invizibila si ascunsa studiata pe toate partile ei imateriale? Cu unele exceptii (introduse prin optionale/facultative), toate cursurile facultatilor de profil sunt concentrate pe psihologii orientate epistemic catre entitatea psyche-ului. Sa fie natura psyche-ului subtila si diferita de procesele cerebrale? Asta mai putin cand, dupa unele opinii (mai informate), psyche-ul (in sens de minte) este generat de procesele din creier, la randul lor posibile, datorita unui fel de energie quantica constienta, iubitoare si inteligenta (pe alt nume : spirit, corp astral), care se plimba prin corp, dar si prin univers! (animism fasonat modern cu fizica cuantica). Acestia care sustin astfel de opinii, chiar credinte, ar intra in categoria dualistilor moderni (zic eu, psihologi romantici) care se straduiesc, ca sa-si reduca disonanta cognitiva, la o integrare simbolica a cunostintelor si dovezilor din zona neurostiintelor cu viziunea dualista asupra omului si vietii. Ma intreb si eu, de unul singur, cand se va intampla miracolul adoptarii unei viziuni realiste in baza dovezilor care sprijina conceptia materialist-emergenta? Si, oare cand, se va intampla dezvoltarea unei prietenii trainice(chiar si la nivel academic, institutional) intre psihologie si biologie (neurobiologie,biologie evolutionista, genetica) ca zona interdisciplinara pentru studiul comportamentului uman? Pentru ca acesta pare a fi viitorul disciplinei psihologie; viitor, care déjà a sosit. Se pare ca doar pentru unii, foarte putini, si nu, neaparat din domeniul psihologiei.(facultatea de biologie are doua programe de master, avand ca obiect de studiu omul, unul in neurobiologie, celalalt in antropologie evolutionista!)
Nu inteleg de ce un viitor sau actual psiholog clinician n-ar trebui sa cunoasca psihofarmacologie (Xanax si Prozac, atat?!), dupa cum la fel nu inteleg de ce un (viitor) psihoterapeut nu are cunostinte in aceasta zona ca sa nu mai vorbesc de studii double-blind pentru izolarea efectului placebo despre care probabil doar unul din zece clinicieni (o estimare subiectiva optimista!) stie cum sunt realizate, iar unul din 20 poate ca intelege cu adevarat efectul placebo, stiind, eventual, cum sa-l manipuleze spre beneficiul clientului (nu fara tensiune morala). Mai mult, nu inteleg cum masteranzi (poate si doctoranzi?) in psihologie clinica ori psihoterapie (de orice fel) nu recita ca pe o poezie ariile corticale si structurile anatomice si functionale ale creierului plus cei mai importanti neurotransmitatori si efectele lor (stii macar 5?), adica baza neurobiologica a comportamentelor. Mi se pare ingrijorator ca astfel de cursuri nici macar nu exista in programele de master in domeniul clinic, desi poate se presupune ca ar fi trebuit sa fie déjà cunoscute. (mmm?!)
Gandirea ne-critica din domeniul psihologiei si aplicatiilor ei practice face ca tocmai cei care studiaza mintea si comportamentul uman sa fie victimele inocente (cand nu au agende ascunse) ale propriilor minti biasate ab initio. Iar daca acestia sunt cadre didactice, virusul gandirii ne-critice, care nu stie sa formuleze intrebari, sa investigheze profund, sa reflecteze asupra propriilor procese de gandire in zona disciplinei, se raspandeste la cei care urmeaza, probabil, sa practice meseria de psiholog, care la randul lor vor sustine teorii false, metode dubioase de interventie clinica ori organizationala, vor face recomandari inutile, adesea, dar uneori, periculoase, unor clienti (manageri, organizatii, pacienti) in baza unor speculatii (fara macar a fi constienti ca sunt speculatii) abramburite cu termeni stiintifici.
Un student psiholog care se vrea competent, cred eu, ca va invata stiinta, nu psihologie ezoterica. Poate nu ti-a vibrat timpanul. STIINTA, nu altceva. Iar daca face stiinta, invata sa gandeasca critic, pentru ca alta cale nu exista. Cand gandeste critic, devine sceptic, pentru ca alta cale nu exista. Nu putem gandi critic fiind creduli, naivi si lenesi in gandire, fantazand ca facem stiinta ori ca stapanim terminologia metodei stiintifice, crezand ca doar respingerea ipotezei nule este suficienta pentru o examinare critica. Metoda stiintifica a evoluat suficient ca sa putem face distinctii nete intre bazaconii cu aroma de stiinta si teorii care descriu evenimente si fapte reale. Daca adoptam o atitudine stiintifica, vom solicita dovezi si nu orice fel de dovezi. Exista dovezi care pot fi apreciate cu grade diferite de incredere. (spre exemplu, marturia personala ca dovada are un foarte limitat grad de incredere, apropiat de zero ori chiar zero comparativ cu studii double-blind). De aceea, eu nu pot intelege, de ce s-ar impaca stiinta cu religia si nici nu inteleg de ce ar fi in conflict. Sunt incompatibile. Cine isi doreste povesti, asculta povesti, dar inafara mediului academic, iar cine vrea sa cerceteze povesti (despre realitate), folosindu-se de metodele stiintei, e liber s-o faca.
O parte dintre psihologi (destul de mare) sunt cei care cauta sensuri absconse si explicatii post-hoc in acte ratate si asociatii libere, in simbolistica onirica, in teste proiective clinice ori chestionare, in stele, in liniile din palma, in felul de a scrie, in arome, flori, irisi, meridiane si chackre. Mai sunt unii care te privesc fix in ochii (probabil, se conecteaza la ajna chakra pentru tele-citirea unui index cuantic), masurandu-te din cap pana-n picioare, uneori cu un suras arogant in coltul gurii ori cu o expresie de o infinita compasiune (divina) pentru vibratia ta spirituala modesta. Acestia detin o licenta in psihologie si practica terapii alternative, desi asta nu ii face psihologi specialisti in stiinta psihologiei. Nu exista specializari profesionale pentru psihologi in astrologie, reiki, atingeri cuantice,qi-gong, aromoterapie, remedii naturiste, reflexoterapie si alte trucuri samanice. Acestia sunt psihologii romantici (daca au licenta) ori terapeuti visatori, idealisti si dedicati credintei in dualitatea minte-corp ori suflet-corp, care nu au auzit de iluzii cognitive si nici de rationamente deductive si inductive, care imbina psihologia cu gandirea mistica, cu arta, cu fantezia si flow-ul creator, confundand pseudo-stiinta cu stiinta (deoarece nu cunosc metoda stiintifica!), fiind rezistenti de obicei, la logica si statistica matematica, testari controlate si gandire critica. Acesta-i, de altfel, criteriul dupa care ii poti recunoaste. Ei nu cred, de parca de credinta e vorba, in cercetari controlate si analize statistice, considerand ca fenomenele psi si teoriile lor abracadabrante despre psychele piramidal cu etaje constiente, inconstiente si transcedentale (si spirit, corpuri astrale, energii quantice divine) sunt solid sustinute de studiile de caz si epifaniile lor exotice create, uneori, pe seama unor teorii speculative din fizica quantica inca nedemonstrate experimental.
Spre deosebire de acestia, psihologi competenti pot face predictii testabile referitoare la comportamente, manifestari si reactii. Ce fel de predictii? TESTABILE. Iar cei foarte competenti pot anticipa cu un mare grad de acuratete felul in care te vei manifesta, ca urmare a unui stimul ori set de stimuli. Tot acestia pot banui (cateodata cu precizie) felul in care gandesti sau felul in care vei gandi intr-o anume situatie. Dar nu datorita unor presupuse capacitati telepatice ori profetice, ci datorita unei capacitati de intelegere empatica (pentru care ai nevoie de logica, nu doar de simtire!) superior dezvoltate prin exercitiu si experienta profesionala si datorita unei intelegeri profunde a mintii (creierului) si comportamentului uman pe baze empirice si reale. Dupa mintea mea, orice student in psihologie ar trebui invatat cum sa faca predictii fie in baza unor teorii psihologice consacrate, fie pe baza propriilor ipoteze experimentale, si cum le-ar putea masura in loc sa fie invatati cum sa-si explice post-hoc reactii emotionale si comportamente, intr-un inutil demers intelectual pentru « colectarea » cauzelor profunde (aflate ba in inconstientul personal, ba in cel familial ori colectiv) mult mai potrivit pentru cercuri literare. Explicatia are rolul ei, dar nu cred ca trebuie exagerat, frizand delirul sistematic pe tema dinamicii intrapsihice. Cand imi oferi o explicatie, te invit, sa faci o predictie pe care sa o putem testa si observa empiric pe baza unor indicatori concreti. Teoriile in psihologie au aplicatii pragmatice la nivelul existentei concrete pentru un individ, grup, organizatie si cu cat sunt mai « sound » cu atat gradul de precizie al predictiilor creste.
Psihologia este o stiinta, desi nu a fost dintotdeauna asa. A devenit o stiinta cu ajutorul suportului empiric oferit de stiintele naturale. Iar daca este stiinta, studiul ei devine dificil, pentru ca demersul stiintific nu ne este natural. Psihologia ca stiinta nu este psihologia facuta pe marginea bordurei, in scara blocului sau la o bere cu prieteni si nici pe departe cea scrisa prin reviste, tabloide, magazine de tot felul de diletanti care le preiau de pe siturile cu descoperiri stiintifice de ultima ora. (just a bad psychology!). Nu are de-a face, decat in masura in care le examineaza critic si experimental, cu revelatiile si marturiile individuale, colective, cu miturile si speculatiile pseudo-stiintifice.
Trebuie sa stii ca vremurile lui Freud, Jung, Wilber, Grof si ai altor arheologi in abisurile psyche-ului, dar si promotorilor entuziasti de junk science pentru dezvoltarea personala si spirituala (vezi NLP, respiratia holotropica, analiza reichiana) au trecut si au sosit alte timpuri in care obiectul de studiu al psihologiei a devenit palpabil, masurabil si observabil in mod direct. Este omul concret cu mintea (creierul) si comportamentul sau in diverse contexte de viata; este individul din specia homo sapiens, un animal dintr-o specie diferita de altele. O psihologie fara biologie este o disciplina handicapata locomotor si intelectual, nu se poate misca epistemic, nu poate supravietui. Fara suportul empiric oferit de stiintele biologiei si neurostiintelor cognitive, psihologia risca sa fie o « stiinta » a abstractiilor metafizice, a speculatiilor vide (dar elegante intelectual; vezi psihanaliza ori analiza jungiana), a povestilor de seara pentru adormit copii. Daca in programele de licenta si masterat (din universitatile noastre), nu apare o schimbare de paradigma-o integrare a radacinilor biologice ale omului, odata cu epuizarea sarmului ezoterico-mistic ce inca invaluie domeniul « vietii psihice » si presiunilor dinspre comunitatea stiintifica dinafara, ma tem ca psihologia va pierde credibilitate (impresia mea este ca déjà se intampla de cativa ani, iar trendul continua pe o panta descendenta, in pofida colegiilor si asociatiilor de profil) in perceptia sociala si in oportunitatile de exercitare ale meseriei, devenind o « stiinta » la indemana oricui, sarlatani, diletanti (uneori, mistici deliranti), in mare, o serie de oportunisti ce speculeaza usurinta cu care pot face rost de o diploma academica de la facultatile de psihologie, cu programe usoare si placute, ce pot fi parcurse fara eforturi de la o confortabila distanta intelectuala!