Creierul uman are o viață secretă. Populațiile de neuroni rulează propriile lor programe dincolo de accesul minții conștiente. Aproape tot ceea ce gândești și simți nu se află sub control conștient. Tu, sinele conștient, care s-a trezit azi dimineața, ești doar un minuscul fragment simulat de populații neurale care reușesc să coopereze.
Deși sinele conștient depinde total de funcționarea creierului (ne-fiind o entitate separată), populațiile neurale dau propriile lor spectacole. Tu nu știi asta, pentru că ”tu” (sau ”eu”) ești unul dintre spectacole (râd!). Tu (sinele) semeni cu un pasager al unui uriaș vapor transatlantic care crede că știe încotro se îndreaptă dar care nu are habar de mașinăriile complexe de sub picioarele sale care fac vaporul să navigheze. Deși nu are habar, asta nu-l oprește să-și creeze propriile povești, și pe care să le creadă, despre ceea ce se petrece cu tine sau cu cel din fata ta.
Care e poziția limbii tale în (propria :)) gură ? Odată ce te-am întrebat vei putea răspunde. Dar tu nu erai conștient de răspuns înainte de întrebare. Creierul nu are nevoie să stie o mulțime de lucruri. El doar știe cum să culeagă datele și cum să le interpreteze în baza nevoilor curente. Nu e necesar să-ți observi limba în gura în mod continuu decât dacă explorezi cu dânsa o altă lume (wink!) și nu vrei să te rătăcești. Poziția limbii e util de conștientizat în circumstanțe rare. (îți poți imagina câteva scenarii?)
Nu suntem conștienți de multe lucruri. Cel puțin până când nu ne întrebăm despre ele. Cum simți propriul deget mare în șoseta de pe piciorul stâng? Ce zgomote auzi afară ? Nu suntem conștienti de majoritatea datelor primite de la simțuri (vezi fenomenul ”orbirea la schimbare”). Doar după orientaea atenției conștiente asupra acelui mititel fragment din scenă puttem deveni conștienți de ceea ce habar n-aveam că se petrece ”sub ochii noștri”. (ai observat lipsa literei ”r” din cuvântul orientarea și cei doi ”t” din verbul ”putem” ?).
Creierul extrage din realitate exact acele informații de care are nevoie în sensul maximizării șanselor de supraviețuire și reproducere. El nu are nevoie să știe totul, ci are nevoie să știe sursa, adică unde să caute ca să rezolve problema pe moment sau in viitorul imediat. Nu prea se descurcă la anticipare. Te intrebi și tu de ce educația la scoala nu merge pe acest principiu, iar elevii sunt obligati sa memoreze in loc de cum sa gandeasca? Cum poate prelucra acele câteva informatii in asa fel incat sa poata scrie un eseu (nu referat – mostenire comunistoida a scolii de partid!)? Azi, informația nu mai înseamnă putere. E la un clic distanță când ai o conexiune cumsecade la internet. Azi, puterea vine din ceea ce poti face cu ea, informatia. Vine din cum o poti valoriza in asa fel in cat să producă schimbare. Aici e provocarea.
Unde să meargă ca să ia o informație X? Dar Y? Aparatul senzorial, care culege majoritatea datelor, o reprezintă ochii (nu bazaconiile nelepe cu modalitățile perceptive). Ochii interoghează realitatea și caută datele relevante nevoilor/intereselor curente ale creierului. De aceea, în folclorul psihologic, se crede că ”ochii sunt oglinda sufletului”. Dar ei, cu suportul cortexului vizual, operează dincolo de mintea conștientă. Nu suntem constienti de sacade si nici de integrarea informatiei senzoriale in cortex combinata cu cea preexistentă, astfel incat vedem ceea ce nu e acolo (v. iluzii perceptive).
O excelentă ilustrare a limitelor introspecției e să te gândești la mișcările ochilor tăi in timp ce citești aceste rânduri. Ochii tăi sar de la punct la altul într-un fel precis, rapid și deliberat. Ca să apreciezi mai profund, poți privi pe altcineva care citește. Cu toate astea, în timp ce citești acest text, tu nu ești conștient de mișcările oculare și de examinarea ecranului. In schimb, privești ecranul, rândurile din text, iar ideile levitează cumva dinspre rândurile din ecran către capul și creierul tău. Ele sunt transferate ca prin magie din acest text spre creierul tău via ochi aflați în mișcare. Nu știu despre tine, dar când mă gândesc la asta, simt un fior și, asistând la acest miracol, imi vine greu să nu fiu mistic.