Ce-ţi mai rămâne? Nimic. Imbraţişezi absurdul cu toată fiinţa ta. Despre ce scriu? Da, urmează sa-ti ofer o doză de realism şi filosofie existenţialistă sanatoase. (sper sa n-o iei la sanatoasa!)
Eşti o fiinţă aruncată sau apărută din întâmplare într-un univers fără sens („zic bine, Ioane?” Am „linie directă” cu lumea paralelă a lui Sartre, hi,hi!). Este un efort aici, în întâlnirea cu absurdul, în experimentarea existenţei proprii într-un Univers Absurd (UA). Acest univers nu are nimic pentru tine oricine ai fi pe planetă. Este indiferent, neutru şi absent dacă-l consideri un personaj. Nu are nici conştiinţă şi inteligenţă după cum cred unii agnostici fascinaţi de experimentele din fizica cuantică. UA „tratează” orice fiinţă la fel, nu face favoruri şi nici defavoruri, nu dă porunci, comenzi ori destine şi misiuni de îndeplinit. Nu are ordine decât într-un fel aparent, fiind în natura sa profundă (pe nivelul subatomic al realităţii) aleator. UA nu se indreaptă nicăieri. Este fără scop ori ţel. Viaţa înlăuntrul său a aparut întâmplător şi se organizează aleator, evoluând de la simplu la complex.
Opus lui UA este Universul Ordonat şi cu Sens (UOS), guvernat de forţe misterioase, câteodata super-inteligente şi iubitoare. UOS îţi oferă Sens, pentru că tu trăieşti o viaţă care aparţine unui ceva mai mare decât tine. Îţi creşte valoarea precum se întâmplă cu acţiunile la bursă. Dacă eşti o companie mică şi neînsemnată, abia intrată pe piaţă, nu valorezi mare lucru. Dar dacă te-ai asociat cu o mare corporaţie, brusc valoarea ta creşte. Un lucru valabil şi-n relaţiile umane. Dacă pe titlul coperţii cărţii tale intitulată „Teoria haosului in politici guvernamentale” apare ca autor un personaj de anvergură social-politică alături de numele tău, sunt şanse mari ca respectiva lucrare să se vândă cu succes, poate chiar ca bestseller printre lucrarile de specialitate, citită fiind de personaje politice, funcţionari publici, jurnalişti, profesori si studenti in ştiinţe politice, filosofie, sociologie şi chiar de extraterestri specializaţi în antropologie culturală.
În UOS micimea ta (la scară planetară eşti o bacterie, iar la cea cosmică, nici măcar un microb!) s-a metamorfozat, luând onorabil în proporţii. Eşti un gigant, nu un liliputan fără putere nici cât să mişte o hematie de jos în sus ori nişte impulsuri nervoase pe care sa le facă mai rapide, dupa cum nici pe Dorel (să renunţe la coniac) să muncească mai cu spor pe sălărelul tău, ultimul din statele europene. Când te crezi un gigant, mai ales spiritual, lumea devine un loc în care poti exercita control şi în care poti devoala semnificaţii din întâmplările oferite, nu întâmplător întâmplate, lucru de la sine înţeles. Lumea şi viaţa ta au devenit exerciţii intelectuale, probabil menite dezvoltării gândirii simbolice, cu care te delectezi la o cafea sau un un vinisor de ţară, căci te respecţi şi nu bei chimicale.
Creierele noastre caută ordine şi sens în lume. Stradania lui este de a extrage un sens şi a face ordine într-o lumea mai degrabă supusă şanselor, într-o lume care se mişcă aleator, cu un viitor incert, pe alocuri predictibil. Oamenii de ştiinţă, asemeni oamenilor religioşi (sau care cred în UOS), caută la randul lor acest tip de confort. Ei caută să izoleze relaţiile cauză-efect, astfel încât lumea să devină ceva mai previzibilă ca existenţa noastră, a celor mulţi, (şi generaţiilor viitoare) să fie de o calitate tot mai bună. Dar să nu ţopăim de bucurie. Fiind oameni şi nu zei, au defectele lor de caracter, care duc, uneori, la consecinţe grave. Avem, astfel, o „nevoie” ancestrală de un UOS. Creierele noastre creează un UOS ca sa-şi maximizeze şansele de supravieţuire şi face asta din zorii genului homo. Într-o lume ordonată fiind, avem oportunitatea predicţiilor asociată sentimentului de control. Ştim încotro s-o apucăm, cum să acţionăm pentru a ne fi bine sau a ieşi cu bine dintr-o situaţie delicată. Poveştile ne ajută în acest sens, pentru că ne oferă soluţiile personajelor în situaţii similare general-valabile (de ex: creşterea copiilor, relaţiile cu rudele, împărţirea roadelor, ajutorul oferit, lupte pentru statut, resurse, teritorii, înselătoria şi trădarea, alegerea partenerului)
E bine şi de dorit să ştii cum stai în cutare situatie de viaţă. E de evitat sentimentul neputinţei, angoasa pierderii, anxietatea incertitudinii. Credinţa într-o lume ordonată şi cu sens te ajută să supravieţiueşti, să faci faţă unor evenimente nefericite şi îngrozitoare prin aleatorul producerii lor. Este teribil să te gândeşti că nu ai control pe întâmplare, că mâine s-ar putea să nu fie o nouă zi pentru tine şi ca azi este ultima. Este o posibilitate în contextul curgerii aleatorie a vieţii. Ceva poate merge prost în mecanismul inimii tale. Se poate intâmpla. Inima ta se poate opri fără cauze evidente. A fost ultimul tău moment. În câteva minute, fără nicio intervenţie urgentă, creierul tău, fiind lipsit de oxigenul adus de sângele pus în mişcare de pulsaţiile inimii, moare cu tot cu sufletul (mintea), despre care se presupune ca supravieţuişte morţii corpului. Cât de probabil ar fi un astfel de eveniment în ceea ce te priveşte? Poţi face un calcul, dacă dispui de niţică obsesionalitate, luând in considerare, o serie de fapte şi variabile, cum ar fi incidenţa stopului cardiac în populaţia de vârsta ta, sănătatea ta cardiovasculară, probleme cu inima în familie, dacă exagerezi cu consumul de cafea, alcool, ţigări, nivelul de stres constant.
Ca să poţi renunţa la UOS, trebuie să te confrunţi cu moş Crăciun, o vedetă pentru iluziile care ne-au captivat de-a lungul timpului, începând din copilărie. Această iluzie exercită o presiune colosală. Vrei să-i înţelegi forţa? Copilul tău ştie că este o invenţie, o poveste, o fantezie a adulţilor? De ce să-i strici lui copilăria, nu-i aşa? Hai, să-i ascundem adevărul până mai creşte sau să-l lăsăm pe el să-l descopere. Impresia mea este că mulţi copii, când află, se simt trădaţi, pentru că părinţii au ascuns acest adevăr faţă de ei. Câte alte adevăruri mai ascundeţi, dragi părinţi? În minciună, mulţi copii sunt crescuţi şi educaţi. Ce fel de adulţi vom avea? Unii, care nu sunt în stare să discearnă între adevăr, fals, just, înjust, între bine şi rău. Unii, care vor aştepta submisivi (dar cârtitori) îndrumări de la alţii, în poziţii de putere ajunşi prin nu-ş ce circumstanţe dubioase. Efectul transgeneraţional. Câţiva puţini vor conduce pe cei multi, nevolnici, care fie din nevolnicie şi lehamite acceptă paparuda, fie nici măcar n-o percep, pentru că dispun de un organ mental atrofiat, lipsit de facultăţile critice. Un fapt, nu-i nicio noutate, care este observabil, mai pretutindeni.