Ai observat cum călătorii trag bagajele după ei? Când nu le poartă în spinare sau în mâini, oamenii trag după ei geamantanele. Ei, acum, gândește-te că viața psihologică (în creierul tău) poate fi împovărătoare, iar tu o cari după tine. În timp ce eu refuz să pricep. Ai de tras după tine impozite, facturi, serviciu, relațiile de afaceri, copii, soțul (poate și amant?), casa și excursiile în țările unde (aparent) umblă câinii cu covrigi în coadă. Nu-ți e suficient?
O persoana fara bagaj emotional este o persoana care cantareste putin comparativ cu cea care cara povara emotionala. Fara bagaj te poti misca mai usor prin viata. Poate chiar în pasul ștrengarului sau ștrengăriței, neavand de tras bagajele dupa tine.
Am o veste proastă pentru tine. Oamenii au bagaje emotionale si s-ar putea sa fii unul dintre ei. Daca da, urmeaza sa afli cum poti scapa de ele. (iar (psiho)terapeutii vor falimenta!:))))
Cand zic “bagaj” emotional ma refer la experiente emotionale ne-finalizate sau ne-duse la capat. Iar aici iti poti aminti de efectul Zeigarnik, mecanismul psihologic incastrat in “bagaj”: ceea ce nu este incheiat, continua sa apara in minte, generand o tensiune psihologica (stresor). (Fritz Perls, fondatorul gestaltterapiei, numea acest tip de experienţe „afaceri emoţionale neîncheiate”; am unele nostalgii vizavi de gestalt-terapie, care, din păcate, nu apare în lista terapiilor cu suport empiric)
O astfel de experienta emotionala ne-finalizata iti poate creea tensiune, deoarece revine insistent in minte la fel cum, desi nu la aceeasi intensitate si amploare, soldatilor intorsi acasa din misiuni de lupta le revin in minte tam-nisam (oarecum, fiindcă ele sunt declanșate de stimuli din mediu) scene de lupta (fenomeul de flashback).
O experienta emotionala neîncheiată este ecoul, care continuă să-ți răsune în cap, al unui eveniment din trecutul îndepărtat ori recent. Evenimentele pot fi esecurile, accidentele, despartirile, conflictele constante sau decesele, pe care tu nu le intelegi in forul tau launtric, in sensul ca nu au un sens constructiv (ori niciun sens) sau o explicatie stimulativa pentru ca tu sa-ti continui cu zest viata (de aceea, in prezent, noua modă tinde să fie ”terapia narativă”, dar ei nu știu că are rădăcini într-o celebră teorie din psihologia socială). Apoi, mai sunt evenimentele zilnice care îți picură în suflețel stresuri. Azi un pic, mâine un altul și tot așa. Dacă nu le ”metabolizezi” eficient (dată fiind o robustețe nativă, fiindcă la școală nu inveți tertipuri de ”metabolizare”), nici nu știi când ajungi în oboseala cronică, insomnii, accese de furie sau atacuri de panică. Dar nu crezi că e mai sănătos să nu ajungi? Adică, să previi? (cu asta mă ocup la cursul ACT).
Să zicem că fragmente (amintiri) din viața ta psihologică sunt nelegate unele cu altele. Sunt deconectate, adică nu sunt legate într-o rețea coerentă sau narațiune (nu e totuna cu istoria personală de viață). Cu câtă energie funcționezi în prezent? Funcționezi la maximă capacitate? Nu, deoarece energia ta se scurge prin toate acele fisuri (sau lipsa unor legături). Sinele tău e captiv unor amintiri vizavi de situații din trecut (chiar și din trecutul strămoșeșc sau cel din alte vieți? :)))), iar mașinăria mentală toacă la nesfărșit gânduri, imagini și emoții, angajandu-se în gândirea contrafactuală (”cum ar fi fost dacă?”). Ai vrea să tacă? Să înceteze cu ”tocatul”? E posibil numai dacă ți-ai dat sufletul. E imposibil să fii în viață, iar mașinăria din creier să se oprească.
Ești mai degrabă sclavul trecutului sau, mai specific, sclavul propriei Minți. La fel de sclav poți fi în raport cu viitorul (”Aoleu, ce-o să fie?!”). N-ai vrea să devii un om liber? Un om care trăiește în prezent, dar privind un pic în viitor? Mă întreb, oare cât ești dispus(ă) să plătești pentru asta?
”Îngrijindu-te de minute, anii își vor purta singuri de grijă” (o zicală budistă)