Urmeaza un text redundant pentru cititorii fideli. Pentru cei mai noi, poate fi de ajutor, deoarece incearca, pe scurt, sa clarifice trei idei forta.
Psihologia e o ramura a biologiei aflata la granita cu stiintele sociale.
Psihologia nu face parte din stiintele sociale ori din cele umaniste. In universitatile de top, unde se desfasoara cercetarea psihologica de varf (metoda stiintifica e inteleasa cu adevarat), psihologia nu este stiinta sufletului. E stiinta mintii si comportamentului uman unde omul e un animal printre alte animale si plante cu care coabiteaza pe aceasta planeta. Iar sufletul invizibil/imaterial a ramas cu desavarsire o problema a teosofilor.
Insa, multi semeni refuza aceasta realitate. Au inventat chiar sistemul minte-corp-suflet, fara a sti ca doar amana inevitabilul adevar, dureros pentru unii. “Sufletul e o metafora”, ceea ce nu e totuna cu a crede ca durerea emotionala (sau alte emotii si sentimente) e o metafora. Durerea emotionala este traita in corpul fizic, dupa cum stim bine, nu in cel “emotional” fantazat (teoria corpurilor astrale). Nu exista o durere sufleteasca sau rana sufleteasca decat in termeni metaforici.
Totusi ei continua sa ramana fixati in problema minte-corp, transata demult prin dovezile oferite de neurostiinte care indica in aceiasi unica directie.
Nu exista un suflet distinct de corp/creier. Sufletul, psihicul sau mintea este ceea ce face creierul.
(Atentie! Sa crezi intr-o noua entitate imateriala, numita spirit/esenta/scanteie divina, nu faci decat sa reiterezi problema minte-corp.)
Studiul psihologiei aduce oamenilor o uriasa provocare. Daca ei totusi accepta ca sufletul sau mintea e ceea ce face creierul, atunci incep sa creada in existenta imateriala a unei esente (scanteie/energii) divine conectata in moduri misterioase la corpul fizic. Aceia care ocolesc provocarea se cramponeaza in psihologia sufletului nemuritor, bazata pe teoria arhicunoscuta a aparatului psihic organizat piramidal cu diferite versiuni (supraconstient, constient, inconstient personal, inconstient familial si colectiv).
Dar, vai, nu acesta e designul mintii umane (sau psihismului)! Ceea ce nu opreste multi colegi de breasla sa ofere asistenta psihologica sau sa predea psihologie in baza acestei teorii desuete.
In ultimii treizeci de ani stiinta cognitiva ne-a oferit un alt design pentru minte sintetizat in urmatorul enunt:
Mintea e o colectie de organe computationale adaptive.
Poti observa ca exista patru concepte cheie care se sprijina pe un trunchi comun al cunoasterii stiintifice (stiinta cognitiva fiind la intersectia a cinci domenii de cunoastere stiintifica: psihologia, neurostiinte, antropologia, lingvistica, inteligenta artificiala si filosofia). De aceea, un om cu pretentii de gandire rationala va abandona urgent teoria aparatului psihic (in diferite versiuni) si va pune in loc (isi va creea noi scheme cognitive) enuntul de mai sus.
Nu are importanta ce crezi tu in raport cu aceste trei idei greu digerabile. Realitatea, asa cum e descrisa de stiinta cognitiva in baza dovezilor obiective, nu se schimba in functie credintele sau perceptiile tale. Sigur, tu poti crede altceva, avand libertate de alegere (iluzorie, ce credeai?).