De-a lungul timpului am avut în consiliere persoane afectate de ceea ce se cheamă ”trauma bonding” sau, pe limba noastră, “trauma relațională”. Nu este un fenomen caracteristic doar cuplurilor. Poate apărea și în relația cu superiori ierarhic într-un mediu organizațional.
Ce este?
Trauma relațională reprezintă un tipar de atașament patologic care se dezvoltă între o victimă (o persoană fără putere psihologică și/sau socială) și un abuzator (acea persoană într-un rol social/psihologic de autoritate), în special în relațiile în care există cicluri repetate de abuz emoțional, fizic sau psihologic. Aceasta este adesea o formă de dependență emoțională profundă, care face dificilă desprinderea victimei de persoana care o traumatizează, chiar și atunci când suferința este evidentă. Pentru că există și o dependență ușoară sau superficială care apare în mod natural între partenerii unui cuplu sau colegi într-un grup coeziv.
Cum apare?
Trauma relațională apare, de obicei, într-un context de abuz repetat și este susținută de momentele în care agresorul oferă afecțiune sau recompense emoționale. În termeni behavioristi se cheamă că avem între cei doi parteneri, abuzatorul și victima, o schemă de întărire intermitentă (random reinforcement). Apare atunci când victima se învață cu recompensa ce poate apărea dar într-o manieră aleatorie. Acest proces alternează între episoade de durere și plăcere, ceea ce duce la o stare de confuzie și vulnerabilitate pentru victimă și un sentiment de putere și control pentru abuzator.
Victima își creează adesea justificări pentru comportamentul abuzatorului, dezvoltând speranța că, dacă se comportă într-un anumit fel sau își reglează conduita (ea este cauza), abuzul se va opri și relația va deveni ceva mai rezonabilă după cum și este, de altfel, în episoadele de calm.
Conduita manipulativă (șantaje emoționale și gaslighting) contribuie semnificativ la cultivarea unui atașament toxic. Abuzatorul apelează, in mod sistematic, la acțiuni ca “love bombing” – supradoze de atenție și afecțiune la începutul relației și, ulterior, retragerea acestora, alternând între momente de calm și abuz (random reinforcement). Acest ciclu creează o dinamică în care victima devine dependentă de momentele de aparentă afecțiune, trăind într-un perpetuu balans între speranță și disperare.
Ce mecanisme psihologice duc la trauma relațională?
Pentru a înțelege mai bine, merită să ne uităm la mecanismele psihologice care contribuie la acest fenomen. În primul rând, sindromul Stockholm este un concept adesea asociat cu trauma relațională. Acesta descrie tendința victimei de a dezvolta un atașament emoțional față de agresor ca mecanism de supraviețuire. La nivel de specie, oamenii formează atașamente în grupuri ca să poată supraviețui. Renunțarea la relație este aproape o sentință la moarte pentru acea parte arhaică a creierului uman. Și de multe ori, partea modernă – neocortexul nu face decât să susțină cu justificări menținerea relației în pofida suferinței repetate.
O altă explicație psihologică vine din perspectiva teoriei atașamentului. Persoanele cu un stil de atașament anxios sau nesigur sunt mai predispuse să devină victime în atașamente traumatice, deoarece au o nevoie crescută de aprobare și afecțiune, chiar și atunci când aceasta vine cu un preț ridicat.
Un alt factor este disonanța cognitivă (teoria social-cognitivă), care apare atunci când victima încearcă să reconcilieze două realități contradictorii: iubirea sau afecțiunea pentru partener și suferința cauzată de abuz. Pentru a reduce această disonanță, victimele își ajustează convingerile, convingându-se că abuzatorul nu este în întregime vinovat, că poate fi schimbat (având o esență bună?) sau că abuzul este cumva justificat. Mai mult, victima ajunge într-o realitate psihologică atât de perversă încât poate crede că o altă persoană îi vrea răul dacă o confruntă cu faptele abuzatorului.
De ce este dificil de rupt atașamentul traumatic?
Unul dintre cele mai dificile aspecte ale traumei este faptul că victima poate deveni captivă într-un ciclu de dependență emoțională. Funcționează întocmai ca o dependență de narcotice. Când agresorul își cere scuze sau oferă momente de afecțiune după un episod abuziv, victima percepe aceste momente ca fiind reale, euforice și vindecătoare, ceea ce face despărțirea aproape imposibilă. Emoțiile contradictorii și nevoia de a primi validare de la abuzator creează un labirint psihologic din care este greu de ieșit.
În plus, rușinea și vina joacă un rol semnificativ în menținerea acestei legături. Victimele simt adesea că sunt de vină pentru abuz, că nu au făcut suficient pentru a-și ajuta partenerul să se schimbe sau că nu au dreptul să pună limite și chiar să rupă relația. Acest sentiment de vinovăție este agravat de izolare, un alt element frecvent în legătura traumatică, deoarece abuzatorii adesea își separă victimele de familie și prieteni, lăsându-le fără sprijin extern.
Consecințele?
Pe termen lung, trauma de relație poate avea efecte devastatoare asupra sănătății mintale și emoționale ale victimei. Anxietatea, depresia, stima de sine scăzută și chiar sindromul de stres post-traumatic (PTSD) sunt comune. Victimele riscă să dezvolte un ciclu de auto-sabotare în viitoarele lor relații, continuând să caute parteneri cu care repetă același model de abuz.
Din punct de vedere social, trauma bonding poate contribui la perpetuarea tăcerii în fața abuzului. Multe victime refuză să discute despre suferințele lor din cauza sentimentului de rușine și vinovăție, iar acest lucru poate alimenta cercul vicios al violenței domestice și abuzului emoțional.
Cum poate fi rupt acest ciclu?
Prima etapă în ruperea ciclului trauma bonding este conștientizarea. Victima trebuie să înțeleagă dinamica distructivă a relației și să își recunoască sentimentele de dependență emoțională. Simplu? Nici pe departe, deoarece dependența s-a instalat și funcționează ca orice adicție a creierului.
Intervențiile psihologice, cum ar fi consilierea și terapia, sunt esențiale pentru a ajuta victimele să-și reconstruiască stima de sine și să învețe mecanisme sănătoase de a face față situațiilor stresante.
Sprijinul social este, de asemenea, un factor critic. Victimele trebuie să reînnoade relațiile cu prietenii și familia și să caute suport în grupuri dedicate victimelor abuzului. Aceasta le poate oferi o rețea de siguranță emoțională, esențială pentru a rezista tentației de a reveni la abuzator.
Mai mult, este importantă promovarea unei mai bune educații în ceea ce privește relațiile sănătoase și abuzul. Campaniile de conștientizare și discuțiile deschise despre aceste subiecte pot ajuta la prevenirea unor traume relaționale în viitor, oferindu-le oamenilor instrumentele necesare pentru a recunoaște și a evita relațiile abuzive. Voi face curând un atelier având acest scop al conștientizării și educării în privința relațiilor abuzive vs sănătoase.
Trauma relațională este o dinamică emoțională complexă și distructivă care prinde victimele într-un ciclu de suferință și dependență. Deși este dificil de rupt, conștientizarea, suportul psihologic și sprijinul social sunt esențiale pentru a permite victimelor să iasă din acest cerc vicios. De asemenea, educația și conștientizarea sunt cruciale pentru a preveni formarea acestui tip de atașament nesănătos în relațiile viitoare.