the world’s most influential…

 

De cateva saptamani, l-am luat pe Daniel Kahneman cu mine in pat si l-am plasat sub perna. Nu, nu pe el ca persoana, dumnezeule, chiar trebuie sa fac asemenea precizari?! La brosurica lui de aproape 500 de pagini (varianta in limba engleza) ma refer. Sper si eu, sa-mi intre in cap, macar in cateva mii de sinapse, niste stiinta psihologica de la dumnealui. Visez si eu, precum baba la frumusete.

Daca tu, care citesti, ai o licenta in psihologie si o minte deschisa, curioasa si suficient de VIE, mi se pare de neiertat sa nu lecturezi (cu creionul) aceasta monumentala lucrare de psihologie. Iar daca n-ai, nu se prevale cerul peste noi, dar cu siguranta poti face niste cursuri de dezvoltare personala la sfarsit de saptamana in care trainerul ar putea sa expuna, de exemplu, teoria celor doi sine, sinele experiential si sinele care-si aminteste. Iar domnul sau domnita trainer, deoarece, detine o gandire experientiala (in sfere astrale) si mizeaza pe invatarea experientiala, ar putea creea o situatie ilustrativa pentru aceasta teorie care ca fenomen psihologic real (nu visat) ne influenteaza starea de bine sau well-being-ul.

Pe langa “bazaconia” cu cei doi sine, te-ar putea introduce in problema regresiei catre medie drept explicatie pentru norocul chior al unei persoane “talentate” sau, doar, bine antrenate?  Astfel tu, bagand la cutiuta, nu vei mai sari cu explicatii fanteziste drept cauze pentru reusite sau nereusite. Vezi bine, tine de o introducere, pe care majoritatea “specialistilor” o fac in stadiile intrauterine sau doar in cele legate de orificii, mai putin cand introducerea interfereaza cu scenariile de viata si constelatiile. Am inteles ca se evita Constelatia Maimutei sau maimutelor.

Daca ar fi dupa mintea mea, dar am invatat ca realitatea e “indiferenta” sau neutra vizavi de gandurile si aspiratiile mele (multi nu reusesc aceasta, se pare, performanta cognitiva), capodopera acestui mosulica ar fi o disciplina de curs intinsa pe un an universitar. Ai descoperi, intr-o stare de apoplexie, ca performantele mintii umane sunt mai degraba modeste chiar si la genii si experti. In functie de dispozitia ta de baza pozitiva ori negativa, vei aluneca spre o perspectiva optimista sau pesimista asupra judecatilor si deciziilor tale. Mosulica Kahneman, probabil ,constient de aceasta panta pesimista, incheie orice capitol cu afirmatii sinteza despre iluziile cognitive cu care ai de-a face in diferite situatii de judecata si decizie.

Da, o mina de diamante. E adevarat. Trebuie sa sapi dupa ele si nu oricine valorizeaza “mineritul”. Iar asta, pentru mine, nu e problema. Sper ca nici pentru tine, ca doar n-ai ceva cu minerii. Lumea (realitatea) are diversitate si, astfel, nu ne putem plictisi si nici stagna. Insa, daca cineva (bine intentionat de altfel) vine si-mi serveste bolovani drept diamante, nu pot decat, intr- o dispozitie non-ursuza fiind, sa ma amuz de propria lui iluzie si, adesea, ignoranta si, cateodata, prostie. (nota: diamantele si bolovanii reprezinta idei legate de topici din psihologie)

Aici gasesti un articol (preluare de pe pagina FB “Fans of Critical Thinking”) elogios la adresa acestui mare om, Daniel Kahneman, despre care Steven Pinker, unul din elita de intelectuali a lumii, declara de la bun inceput:

 “I’ve called Daniel Kahneman the world’s most influential living psychologist and I believe that is true.”