Termenul minte-corp se referă la relația sau interacțiunea, de unde și cratima, dintre cele două entități/substanțe mintea și corpul. Mintea acționează asupra corpului și viță-vercea.
Pe baza acestei premise au fost create multe terapii minte-corp. Termenul ”terapii minte-corp” se referă la o paletă largă de tratamente ca relaxarea, meditația, Reiki, yoga, biofeedback și somatoterapia, care au drept scop utilizarea funcționării mentale/psihice pentru vindecarea sau optimizarea sănătății fizice.
Termenul implică eronat că mintea e separată material de corp. E întărită, astfel, versiunea dualistă minte-corp (sau suflet-corp), ceea ce aduce un uriaș deserviciu psihologiei ca disciplină științifică. Reamintesc, nu există out-there două substanțe care se influențează reciproc (salutări amicului Descartes!).
Decât să înțelegi că terapiile de acest gen apelează la puterile psihicului sau ale minții (eventual, subconștiente) ca să influențeze corpul, mai potrivit ar fi să faci următoarea substituție: să înțelegi că utilizarea unei părți a corpului poate influența o altă parte a corpului.
Această înțelegere se cheamă non-dualism.