Daca esti clienta unui terapeut, il poti intreba despre „busola psihoterapiei” sau daca directia metodei sale e mai spre EST sau mai spre vest? Unui profesionist veritabil in terapie psihologica nu-i este straina „busola” si nici pasarea Dodo din curtea psihoterapiei.
O sa-ti fac traducerea. EST e acronim pentru Empirically Supported Treatments. Pe partea cealalta a terapiilor psihologice avem PHT sau Potentially Harmful Therapies. Atat EST cat si PHT cuprind acele metode terapeutice care au fost testate clinic pe anumite problematici psihologice. De exemplu, am o simpatie pentru ACT (Acceptance & Commitment Therapy, un tip de terapie cognitive-comportamentala), deoarece include explicit interventii mindfulness (numite tehnici de difuzie cognitiva). Terapia ACT (da, e un pleonasm) a fost testata clinic pentru anxietate (printre altele). Rezultatele obtinute, asa cum sunt definite pe situl Diviziei 12 a APA, au fost incluse la categoria “modest research support” (ceea ce e mare lucru!).
Alte metode terapeutice, pe baza testelor clinice, au fost clasificate la PHT, in traducere, terapii potential daunatoare. De ce „potential”? Deoarece exista efecte nocive probabile in anumite cazuri, dar nu si in altele. Profesorul Scott Lillienfeld (Emory University, Atlanta, US), un fel de bau-bau al terapiilor false, a stabilit trei criterii in functie de care terapiile au fost trecute la PHT. Aceste trei criteria nu sunt arbitrare sau, cum se poarta pe la noi, teoretice. Au la baza dovezile empirice oferite de testele clinice.
Luand lista dumnealui dintr-un articol publicat in Perspectives on Psychological Science*, o lista numita „Level I: Treatments That Probably Produce Harm in Some Individuals”, putem identifica aici cateva terapii la moda si pe la noi. Am fost surprins sa aflu despre terapiile experiential-expresive, intrucat intr-o alta viata, am fost vrajit de ele. Nu mai sunt, deoarece am inteles (cu adevarat!) ce este si nu este metoda stiintifica. Intr-adevar, ele apar in lista cu pricina la „potential daunatoare”. Iar sursa dovezii sunt testele clinice randomizate, adica exista dovezi stiintifice solide. Terapiile experiential-expresive pot exacerba durerea emotionala prin accentul oferit ventilarii experientei emotionale.
O alta, cu care se lauda psihologii care trateaza soldatii intorsi de pe front sau victimele unor abuzuri, accidente sau cataclisme, este o metoda numita Critical Incident Stress Debriefing sau, mai scurt, interventii psihologice in situatii de criza. Sursa dovezilor e testarea clinica randomizata. Ce efect nociv ne ofera? Risc mare pentru declansarea simptomelor stresului posttraumatic. Exact pe dos fata de ceea ce metoda are in vedere, adica prevenirea simptomelor de stres posttraumatic.
Si sa nu uitam de terapia sau consilierea pe durerea cauzata de disparitia unei persoane dragi. Prin unele cercuri (sau patrate) se mai cheama terapie de doliu. Daca te bate gandul sa faci asa ceva, riscul ar fi cresterea in simptomele depresive (reactia depresiva fiind o stare fireasca ulterior pierderii unei persoane dragi). Mai bine, te bate doar gandul, apoi pui pe hartie sau comunici cu un prieten empatic, care stie sa te asculte fara sa te judece si fara sa-ti impuie creierii cu idei dubioase.
Profesorul cu nume liliachiu sustine o terapie psihologica cu radacini in stiinta clinica, nu in misticism si pseudostiinta clinica (unde studiile de caz si testimonialele sunt cercetari stiintifice, puah!). Asa cum exista o stiinta medicala, de ce n-ar exista o stiinta clinica psihologica?! De ce sa fie psihologia un domeniu al tuturor sarlatanilor si, uneori, nebunilor? Imi pare rau sa-ti dau aceasta veste. Pe plaiurile noastre, cu unele exceptii, asa se intelege si se practica psihologia. Stiu de psihologi clinicieni (cu acreditare! Ce gluma!) care ofera ateliere de vindecare, spre exemplu, prin constelatii familiale sau astrale, daca nu prin terapii cu ingeri/energii constiente. (dupa unele curente de gandire, se cheama ca fac „antireclama” :)))
Am lucrat si lucrez cu persoane, foste cliente la terapii potential vatamatoare (plus altele care nu apar aici si nici pe lista PHT). Au investit timp si resurse in terapiile lor (si conturile terapeutilor). Efectul pe termen lung? Daca nu mai rau, atunci e nul.
Iata un paragraf din finalul articolului scris de Bau-Baul terapiilor false:
“Fortunately, psychologists who implicitly pledge to “do no harm” by embracing the APA (2002) Ethics Code can readily avoid behaving hypocritically in their clinical practice. By becoming aware of research on PHTs and keeping abreast of the still-emerging literature on unsafe psychological interventions, practicing clinicians can aspire to the laudable goals of the Hippocratic Oath and thereby fulfill their solemn mandate to do no harm.” (boldul e de la mine).
In concluzie, nu toate terapiile sunt bune. Unele, chiar oferite de psihologi acreditati, pot face rau, daca nu ofera nimic (mai putin “golul” din buzunare). O parte din ele sunt cunoscute, deoarece au fost testate clinic. Insa, lista se afla intr-o continua revizuire. Te tin la curent.
*Lilienfeld, S.O. (2007). Psychological treatments that cause harm. Perspectives on Psychological Science, 2, 53–70.