Mi-am zis să te înștiințez, fiind redundant ca un moș rablagit, că oferta academică europeană în psihologie e dezacordată de la standardul românesc în privința etapelor de profesionalizare și conținutul programelor universitare. De aceea, un psiholog format în afară nu-și poate găsi loc de muncă la noi, ne-fiind eligibil pe criterii de gândire critică.
La acest ”nivel de excelență” au contribuit meseriași de vârf, preocupați zi și noapte de dezvoltarea psihologiei științifice (o artă făcută cu știință sau o știință cu artă făcută praf?). Având bune conexiuni cu universități serioase din alte state, aceștia au elaborat programe academice actualizate la mainstream-ul științific internațional și, evident, adecvate la oportunitățile din piața de muncă. Deoarece au anticipat o creștere masivă a numărului de candidați, aceștia au creat asociații formative, conectate la facultăți, unde studenții pot face practica psihologică și evolua în grupuri de dezvoltare personală unde pot deprinde abilități profesionale.
Remarcabil în recenta istorie a psihologiei românești a fost evenimentul înființării unui for legislativ insuperabil, care oferă dreptul de muncă psihologilor pe niște taxe modice, completând astfel lacunele universitar-juridice. Astfel, psihologia noastră a devenit un domeniu profesional de înaltă excelență protejat prin lege de diverse elemente amenințătoare, precum ploaia de meteoriți.
În prezent, orice psiholog debutant sau experimentat poate, dacă dorește, candida în oricare alt stat european. Întocmai ca medicii și inginerii IT&C, psihologii „produși” de facultățile noastre sunt unii dintre cei mai competenți în străinătate, având o mare căutare în diverse domenii aplicative, precum neuropsihologie, psihodiagnostic și intervenție clinică, management și stres ocupațional.
Viitorul luminos al teologiei, pardon, le mai confund, al psihologiei, ca profesie de nivel european, se așterne în fața ochilor noștri ca ninsoarea. Frumoasă când o contempli… până se topește.