Cunoști cartea, un bestseller, avându-l ca autor pe John Gray, posesor de PhD? Zice-se că e un ghid practic de comunicare. Autorul pretinde că îmbunătățește comunicarea în relațiile de cuplu. La fel pretind și mulți terapeuți de profil care nu obișnuiesc să reflecteze critic asupra meseriei lor. Au convingerea că o mai bună comunicare în cuplu e tot ce au nevoie partenerii ca să ducă o viață fericită separat, pardon, împreună. Evident, e un lucru bun pentru cine (?) reușește această performanță de comunicare.
Răsfoiesc o carte în care autorul, preocupat de mituri despre relațiile intime, examinează o serie de date vizavi de diferențe și asemănări între genuri. Întrebarea este dacă chiar există mari diferențe între bărbați și femei de parcă ar proveni de pe planete diferite. Sau sunt mai degrabă asemănători?
Să ne întrebăm mai specific. Cine e mai mare utilizator de pornografie? Dar mai empatic? Seamănă dânsele cu dânșii în privința atitudinii față de sex? Cine e mai priceput la matematici? Dar la exprimare verbală? Cine se pricepe mai bine la leadership?
Per ansamblu, datele citate în carte indică diferențe mărunte ce contrazic stereotipurile culturale, după cum ne precizează autorul Matthew Johnson. Dar mai înainte trebuie să știi că diferențele sunt interpretate din efectele de mărime (effect size d) – un indicator ce evidențiază puterea unui test statistic. De parcă asta ți-ar fi adus vreo lămurire.
Spre exemplu, apar diferențe mici (și foarte mici) la performanțe matematice, abilități verbale, gregaritate, conștiinciozitate, agresiune interpersonală, atitudini despre sexul extra-marital, nevrotism, atitudine vizavi de masturbare, stimă de sine, abordare verbală. Mai apare o diferență ceva mai însemnată pe trăsătura agreabilitate. Femeile par să fie, per total, mai afabile comparativ cu bărbații. Dar, care sunt, în schimb, ceva mai agresivi fizic. Da, ei pot chiar arunca sulița, ciocanul sau discul cu mai multă putere decât femeile. Nu că mai contează în zilele noastre cu excepția probelor sportive din concursuri olimpice și filmelor pentru nătăfleți. Și utilizează ceva mai mult pornografia, ceea ce e de înțeles, fiind mult mai ușor de stârnit vizual (aspect de care profită din plin femeile inteligente). Mai par să fie înclinați către ajutorare și vei găsi destui terapeuți bărbați, deși meseria se potrivește mai bine cu feminitatea. Hopa! Cine vorbește? Da, stereotipul de gen.
Trecând într-o zona a conducerii, cine declara că femeia nu e un bun politician? Este. Și încă unul foarte bun. Am în minte femei cu școală, nu cu tufe de Veneția înlăuntrul capului. O am în minte pe nemțoaica Ursula von der Leyen, în prezent Președinta PE, ce avea, mai demult, o idee interesantă. Să fie creată o federație de state ale Europei cu o funcționare similară federației nemțești sau americane. Cine știe, poate face în așa fel și o pune-n aplicare. Mi-ar plăcea enorm ca instituții puternice, precum cele nemțești, să aplice și în România politicile lor publice.
Pe abilitatea de leadership nu sunt diferențe de gen, ba chiar apar unele mici în favoarea femeilor. Nu întâmplător, cred, cele mai sofisticate structuri sociale din regnul animal (ale furnicilor, albinelor și trecând la mamifere, suricatele, elefanții, hienele pătate, lemurii și bonobos) sunt conduse de femele.
Oare ce consideră femeile și bărbații ca fiind factorul determinant pentru o bună relație? Partenerele consideră că factorul determinant, vizavi de măsura satisfacției cu sexul, romantismul și pasiunea în mariajul lor, este cu o pondere de 70%… calitatea prieteniei din cuplu. Ce cred bărbații? Cred că factorul determinant, cu pondere de 70%, este… calitatea prieteniei din cuplu. Nicio diferență.
E și firesc de uman să nu vrei a locui cu dușmanul în casă. Datele nu sunt scornite de mine, ci apar în cartea bestseller a lui John Gottman (la subcapitolul cu mituri explodate) cu cele șapte principii care fac mariajele să funcționeze ca unse (cu mir de la Patriarhie?). A, între paranteze, cariera academică a dumnealui include un bachelor și un master degree în matematici și fizică. De unde putem înțelege pasiunea pentru explicație, predicție și control în psihologia cuplului; unul dintre puținii care a lucrat cu metode științifice în acest domeniu. De aceea poate prezice cu o acuratețe de 91% viitorul unui cuplu pe șapte ani după cincisprezece minute în care observă cum se ceartă cei doi parteneri. Da, pentru că cearta nu e vătămătoare per se mariajului, după cum ne alarmează o populară preconcepție cum că în cuplu e bine să nu te cerți.
Așadar, atenție copii! Mami și tati nu sunt de pe planete diferite chiar dacă par să vorbească limbi diferite. Femeia și bărbatul sunt de pe aceiași planetă și seamănă mult mai mult decât putem crede în baza stereotipurilor culturale de gen.