Stima de sine reprezintă modul în care o persoană își percepe valoarea și competența. Este o componentă esențială a sănătății mentale, influențând în mod direct bunăstarea emoțională, comportamentul social și capacitatea de a face față provocărilor vieții.
Deși un anumit nivel de stima de sine fluctuantă este normal, dificultățile semnificative legate de stima de sine pot duce la diverse probleme psihologice, cum ar fi timidatea excesivă, depresia, anxietatea și retragerea socială și tulburările de comportament.
Cercetările sugerează că stima de sine are o componentă genetică. Studiile pe gemeni indică faptul că aproximativ 30-50% (ca la mai toate trăsăturile) din variabilitatea stimei de sine poate fi atribuită factorilor genetici. Aceasta nu înseamnă că stima de sine este determinată de gene, dar sugerează că predispoziția biologică contribuie la stima de sine. De exemplu, activitatea cerebrală în zonele asociate cu evaluarea sinelui și reglarea emoțională poate influența stima de sine.
Și copilăria? Experiențele din copilărie joacă un rol crucial în dezvoltarea stimei de sine. Relațiile cu părinții, profesorii și colegii pot avea un impact major. Copiii care cresc într-un mediu în care sunt criticați frecvent, neglijați emoțional sau comparați constant cu alții pot dezvolta o stima de sine… scăzută. În schimb, copiii care primesc încurajări, sunt acceptați și iubiți necondiționat tind să dezvolte o stima de sine sănătoasă. Această iubire necondiționată nu e totuna, după cum confundă mulți părinți, cu a permite puilor să se comporte oricum. Nu înseamnă lipsa disciplinării.
Mediul social extins, inclusiv normele culturale și mass-media, influențează și ele stima de sine. Iar țara în care trăim nu prea ne ajută aici. Nu detaliez aici, dar mi se pare că are cumva grijă să-ți aducă un sentiment de inferioritate, inadecvare sau alienare. Standardele nerealiste de frumusețe și succes promovate de mass-media pot contribui la un sentiment de inadecvare și dispoziție anxios-depresivă sau tulburări de schemă corporală (imagini distorsionate vizavi de diverse apecte fizice sau intregul corp), în special în rândul adolescenților și tinerilor. Social media exacerbează acest efect, punând presiuni suplimentare prin comparația constantă cu idealurile prezentate online sau prin show-uri tv, cum ar fi Insula Iubirii. Nu cred să mai existe, astăzi, filme în care actorii să nu fie aleși pe criterii de frumusețe și sexapil în timp ce abilitatea actoricească trece pe locul doi. Din nefericire, show-urile, serialele și clipurile video sunt numai cu personaje aproape ireale în privința frumuseții. Unde sunt oamenii normali?, protestez și eu, epuizat de invazia de frumusețe omenească. De fapt, nu față de frumusețe protestez (ar fi culmea prostiei), ci vizavi de înclinația noastră (cognitive bias) de a favoriza oameni atractivi fizic (efectul de halou).
Psihologia cognitivă ne învață că dificultățile cu stima de sine sunt adesea rezultatul gândirii disfuncționale sau distorsionate. Persoanele cu stima de sine scăzută tind să aibă scheme cognitive negative, interpretând evenimentele și feedbackul într-un mod care le confirmă credințele negative despre sine (confirmation bias). De exemplu, o persoană care primește o critică la locul de muncă poate interpreta acest lucru ca o dovadă a incompetenței sale, ignorând feedbackul pozitiv sau realizările anterioare.
Comportamentele de evitare și dependența de validarea externă sunt, de asemenea, factori care contribuie la menținerea unei stime de sine scăzute. Persoanele cu stima de sine scăzută pot evita provocările de teamă să nu eșueze, ceea ce le împiedică să își demonstreze abilitățile și să își construiască încrederea în sine. În plus, aceste persoane pot deveni excesiv de dependente de lauda și aprobare din partea altora, ceea ce le face vulnerabile la fluctuații ale stimei de sine în funcție de feedbackul extern.
Nu-ți scriu nimic nou, dar țin să menționez că dificultățile cu stima de sine pot avea consecințe grave asupra sănătății mentale și a relațiilor noastre. Literatura empirică ne arată că persoanele cu stima de sine scăzută sunt mai susceptibile la depresie, anxietate și tulburări de alimentație. Ele pot avea dificultăți în menținerea relațiilor sănătoase și în atingerea obiectivelor personale și profesionale.
Intervențiile psihologice, cum ar fi terapia cognitivă, sunt eficiente în abordarea problemelor legate de stima de sine. O bună terapie cognitivă poate ajuta o persoană să identifice și să modifice gândurile disfuncționale, să dezvolte strategii de coping eficiente și să își construiască treptat stima de sine prin experiențe pozitive. Dar când avem și experiențe ale copilăriei, cred că poate merge și o terapie de profunzime, ce scoate la iveală tipare vechi de conduită în relațiile semnificative cu părinți, frați, profesori.
În concluzie, merită să avem grijă de stima noastră de zi cu zi. E un concept cheie pentru sănătatea psihologică. Cheia este să nu fie nici prea mare, nici prea mică, ci într-o măsură potrivită cam ca toate pe lumea asta. În următorul articol voi scrie ce anume poți face vizavi de această măsură.