Oare tu, care citești, fumezi? Dacă da, atunci e un articol pentru tine. Dacă nu, poți informa o persoană fumătoare. Nu e un text despre vointa la fumatori, ci unul despre inteligență (nu in sens psihometric).
După mintea mea (și a altora), voința e o resursă psihologică (și fiziologică) în cantități variabile, pe care o poți gestiona cu inteligență sau nu. Cine fumează și vrea să renunțe are mai inainte de sărit un mare hop. Primul pas sau săritură e să accepte că e subjugat de o ”creatură” moleculară numită Nicotină. Al doilea pas e să observe că dânsa are obiceiul să apară în anumite imprejurări. Mulți fumători experimentează iluzia că au control pe obiceiul lor. Probabil și mai multi sunt aceia care se simt neputincioși sau infricoșați de puterea adicției. Alături de această iluzie stă un set mental orientat pe termen scurt sau mediu și vulnerabilitatea la gratificații imediate, speculate de ”creatura” nicotinică (și corporațiile de profil).
Tabloul nu e complet fără contextul în care rulează obiceiul fumatului. Unde fumezi, cu cine sau dacă ești singur și când anume devine important. Din nefericire, puțin sunt aceia care iau în calculul renunțării imprejurările de viață. Contextul fizic activează rutina fumatului prin acele indicii subtile (ne-prelucrate conștient de creier), mai ales, când ești în perioada de abstinență. Indiciile (concrete) sunt triggeri (declanșatori; vezi aici). Perceperea lor declanșează automat obiceiul fumatului. Dacă nu ești vigilentă ca să te oprești la timp, cu ușurință, te poți trezi fumând, deși ai decis să renunți. Să-ți ilustrez cu niscaiva scenarii renumite.
Crezi că dacă ții în casă câteva țigări ori un pachet, odată ce ai renunțat, iți vei întări voința? NU. E mitologie urbană. Ba chiar pe dos, iți vei slăbi voința. Ispita se află foarte aproape de tine. La primele momente de oboseală, sunt mari șanse să-ți aprinzi una. Apoi încă una, că dacă tot ai eșuat… (efectul ”what the hell”). Te simți vinovată și crezi că nu ești in stare, așa că încă una nu mai contează.
Un alt scenariu stă în revederea unui prieten cu care obișnuiai să fumezi. Tentația e uriașă, iar în ciuda voinței tale (antrenată in vreun templu Shaolin?!), e o mare probabilitate să-ți aprinzi una sau să tragi un fum oferit cu generozitate de prietenul tau. Și sunt multe astfel de întâlniri intr-o lună de zile. Zic, o lună de zile, intrucât e o perioadă critică pentru fostul fumător învederat.
Situațiile sociale sunt, din nefericire, subestimate privitor la impactul lor asupra reluării adicției la nicotină. Mulți foști sau actuali dependenți la nicotină cred că sunt în control sau stăpâni pe ei încât își imaginează că se pot abține. Probabil chiar și tu crezi asta. Șansele tale să te abții de la obiceiul fumatului în mijlocul unor prieteni sau colegi fumători sunt minuscule. Contextul social exercită o presiune colosală, care e subestimată sau ignorată de cei mai multi foști fumători. Și nu doar de aceștia. Chiar și de ”specialiști”, care cred că depinde de voință, iar in unele cazuri de conflicte ”psihice” (?!) nerezolvate din copilărie, pe fondul unei personalități dependente.
Cât despre celebra legendă urbană cu ”eroul” care a renunțat la fumat prin metoda cold turkey, deși a fost un fumător îndrăcit, te avertizez că reprezintă un caz de succes la sute de altele ratate. Despre ultimile nu aflăm, fiindcă sunt rateuri și cine, d-zeu, vrea să-și amintească de eșec încât să vuiască satul?!
Adicția la nicotină nu e o glumă și nu ține de voință decât parțial. E una dintre cele mai îndărătnice adicții. Insă, nu printr-un sevraj intolerabil, ci prin presiunea socială și stimularea frecventă oferită de indicii concrete de mai peste tot. Chiar și fumătorii merg la supermarket. Ce se află la case? Dar la serviciu? In mijlocul prietenilor? Dar in cazul unor evenimente dificile sau stresante?
Situațiile de risc sunt atât de frecvente încât preintâmpinarea lor devine dificilă. Un (fost) fumător ar trebui antrenat să le anticipeze ca să-si ia măsuri de protecție fără să creadă (amăgitor) că e suficient să aibe ambiție. Nu e ușor, dar cine zice că e ușor să te desparți de obiceiurile nocive?!
E bine dacă este voință. Totuși, te asigur, că nu există oameni lipsiti de voință. Ci de motivație. De aceea și din alte motive, cred că renunțarea la fumat depinde, indeosebi, de o strategie inteligentă.