Ieri a fost sarbatoarea Pământului. Unii cred că Pământul e o navă spaţială care zboară prin spaţiu (cu viteza unui bolid de curse). Eu prefer să cred că e un organism viu (principiul Gaia); viu, deocamdată. Ca orice organism viu poate muri. Şi nu de bătrâneţe.
Ceea ce facem azi pentru protejarea mediului natural a devenit prioritar şi urgent. N-o să-ţi ofer eu cifre şi statistici alarmante legate de poluarea apelor, oceanelor şi atmosferei şi defrişărilor masive, din care România nu lipseşte. Doar ca să ai idee, în ultimii 20 de ani, în România au fost defrişate ilegal 366 000 hectare de păduri (în valoare de 5 mld. euro). Poate vrei să ştii ce înseamnă concret acele sute de mii de hectare? Să te ţii bine de spătar. Dacă măsurăm în terenuri de fotbal, defrişările ajung la peste 3 milioane de terenuri. Ilegale, da?
Plămânii tăi suferă. Plămânii tuturor pământenilor (alte vieţuitoare incluse) suferă sau respiră din greu. Contribui şi tu la această suferinţă (eu mai puţin, fiindcă trăiesc într-un univers paralel). Faci mizerie prin simpla ta existenţă. Mizeria ta este, adesea, foarte puţin biodegradabilă. Spre exemplu, legăturile chimice ale plasticului sunt durabile şi rezistente la procesul natural al degradării. Iar plasticul e omniprezent. Priveşte în jurul tău. Ce vezi? Resturile din mări şi oceane sunt estimate ca fiind fragmente din plastic în proporţie de 40-80%. Iar poluarea mediului cu mici fragmente din plastic continuă să crească datorită producerii şi cererii masive a materialelor plastice (având costuri mici de energie).
Probabil ai o maşină. Ştii bine (sau nu?) că emisiile de noxe sunt cancerigene. Gazele de eşapament (noxele) contribuie la poluarea aerului şi reprezintă ingredientul major al smogului din marele oraşe ale lumii. Conform unui studiu din 2012, se pare că în UK noxele ucid prematur aproape 5000 de oameni anual. Poate nu trăieşti în UK. Marile oraşe din România sunt printre cele mai poluate oraşe europene, potrivit Agenţiei Europene de Mediu.
Nu poţi rămâne indiferent(ă). Nici cu escamotarea nu merge. Faci parte din peisaj. Contribuţia ta la poluare este evidentă. Ştiu că, adesea, nici măcar nu o vezi. Da, la propriu. Nu o observi, deoarece atenţia ta e în altă parte. Ştiu un profesor „nebun” care ne încuraja să culegem mucuri şi gunoaie. Odată ce îţi orientezi atenţia ca să depistezi gunoaie şi să le culegi, descoperi cu stupoare puzderia lor la tot pasul. Avem nevoie de asemenea profesori. Nu văd pe stradă „nebuni” aplecaţi ca să culeagă gunoaie. E limpede că ele nu există. Dar nu pentru că nu sunt acolo. Nu există pentru că nu fac parte din percepţia conştientă.
Coabităm cu gunoaiele, facem mizerie, risipim şi nu vedem mai nimic din toate astea, dar ne credem fiinţe speciale pe această planetă. Aceste fiinte, in specialitatea lor, (echipate cu duh sfânt, corect?) îşi murdăresc planeta. Cei mai mulţi ignoră murdăria. Aproape că stăpânim această a treia planetă de la Soare, dar nu ne învrednicim să avem grijă de ea. A devenit casa noastră, dar numai câţiva au devenit proprietari responsabili. Marea majoritatea se comportă asemeni unor bebeluşi. Fac mizerie şi nu strâng în urma lor. Unii aşteaptă ca zeul să strângă după ei, alţii aşteaptă de la guvern sau primarie, speră la biotehnologii salvatoare sau la revenirea salvatoare a lui Hristos. Mai sunt şi aceia, care asistă cu pasivitate, fixaţi în micime şi neputinţă. Nu mişcă un deget, pentru că oricum nu contează gestul lor.
Dupa mintea mea, să mişti un deget contează. Dacă mişti două, contează de două ori. Oricare gest indiferent de micimea lui contribuie. Nu ştiu dacă rezultatul final, per ansamblu, va fi unul pozitiv, adică pământul de peste o sută de ani va fi unul curat. Contează că tu, o micuţă creatură, ai făcut de la o zi la alta un gest grijuliu vizavi de propria ta „casă”.
Casa ta nu se întinde doar pana la usa exterioară a locuinţei tale. Conştiinţa ta o poate extinde dincolo de prag. Dincolo de pragurile locuintelor noastre, „Casa” devine a noastra, a tuturor. Va rămâne moştenire urmaşilor nostri sau ai altora. Nici nu contează cui. Genomul uman e unul singur. Într-un fel fundamental suntem aceiasi. Mai mult, suntem identici genetic până la un punct cu multe alte animale. Suntem înrudiţi cu oricare alt animal. Până şi cu bananele din Ecuador (50 % din ADN e identic, indiferent de originea bananelor). Dar nu e cazul să trăim precum bananele, adică să bănănăim.
Dacă nu vrei să fii o banană, vei avea grija de „Casa” ta. E şi datoria ta de creatură, o creatură printre miriade de alte creaturi (salutări lui Lao Tze) cu care coabitezi, identică pe jumatate cu o simplă banană. Deşi, mult mai inteligentă.
“Two things are infinite: the universe and human stupidity; and I’m not sure about the universe.” (A. Einstein)