Te rog să-ți imaginezi următorul scenariu (de film). În cabinetul unui medic neuropsihiatru, se prezintă o femeie la 35 de ani, înaltă și subțirică. Ea povestește medicului despre problema cu brațul ei stâng. Al ei? Nu chiar al ei. Ea își percepe brațul ca fiind un membru străin atașat corpului. E ca un fel de vietate care a crescut din corpul meu. Ce mă înspăimântă e că uneori face ce vrea și nu ce vreau eu. Nu-mi aparține și nu-l vreau. Așa mărturisește ea medicului.
Evident că medicul o privește năuc. Brațul stâng e frumos atașat corpului, în simetrie cu cel drept și nu pare să dea semne de înstrăinare sau de agresivitate la adresa cuiva, inclusiv la adresa corpului femeii. De ce, naiba, să refuze o așa frumusețe de braț?
Ca să înțelegi cu pielea, nu doar intelectual, te invit să intri în rolul acestei femei. Cum ar fi ca brațul tău stâng să-ți pară străin, ca având intenții proprii, diferite de ale tale? De exemplu, să-ți desfacă nasturii de la bluză și tu să privești cu ochii mari de căprioară (sau de căprior). Ceva neliniște? Cel puțin. Trăiești cu o vietate străină fix sub nasul tău (și te poate apuca de nas!).
Ea e unica martoră a experienței de membru străin atașat la corpul dumneaei. Medicul nu poate fi martor, ne-fiind înlăuntrul cutiei cu maimuțe. Și ce diagnostic poate pune? Sindromul mâinii străine (alien hand syndrom sau AHS). Cea mai plauzibilă teorie constă într-o deconectare a două zone neurale din sistemul motor, cortexul premotor și cortexul motor primar.
În iulie 2007, o echipă de medici a testat cu fMRI-ul un pacient cu AHS ca să determină ce regiuni din creier sunt active pe durata mișcărilor planificare și neplanificate. În cazul unei mișcări plănuite, originea ei se afla în cortexul prefrontal înainte de a fi trimis semnalul neural la cortexul motor primar și, simultan, o copie la cortexul premotor (feedback conștient). Întrucât, cortexul premotor a fost semnalizat, pacientul experimenta impresia (conștientă) că el e în controlul mișcării.
Spre uimirea tuturor, în cazul mișcărilor ”străine” nu s-a înregistrat nicio activare în lobul frontal. Mișcările au plecat din chiar cortexul motor primar. Mai mult, semnalul a rămas în zona motorie fără să fie trimisă o copie la cortexul premotor. Asta înseamnă că pacientul a rămas fără feedback conștient vizavi de propriile mișcări, de unde și experimenta senzația unei mâini străine.
Studiul e un succes pentru că, în prezent, știm de unde pleacă mișcările ”străine”. Totuși, nimeni nu știe ce declanșează acele semnale! Da, e un mini-marțian pitulat acolo, care trage de manete după cum îi tună. Părerea mea.
După incursiunea neuro-savantă, să revenim la prima parte. Pacienta nu-și mai dorește brațul. Vrea să-i fie amputat. Ai fi de acord? Și de ce?
Propun cazul acestui sindrom drept analogie (imperfectă) pentru situația avortului. O femeie oarecare vrea să renunțe la fetus, care e o parte din ea. La fel cum pacienta nu-și mai dorește brațul străin, o femeie nu-și mai dorește vietatea dinlăuntrul ei. Nu are dreptul să-și aparțină? Cititorul mintos NU va crede că insinuez că femeia care vrea avortul (sau face) are vreun sindrom neurologic. Din câte știu, operația de renunțare la fetus (ne-fiind parte străină) e relativ dureroasă psihologic pentru mai toate femeile. E ca și cum renunți la un braț care, de această dată, îți place.
Ah, dacă amintești cuvântul ”copil”, asta poate inflama spiritele. Te poate duce într-o tragedie cu criminali și omucideri. Și ajungi pe ”panta alunecoasă” unde mama e criminalul fără suflet care își ucide sălbatic (cu ajutorul medicului) propriul copil! Și, astfel, țara noastră ajunge depopulată, dar și prima la omucideri de copii. Da, fiindcă mamele își ucid en-gross copiii ne-născuți.
Din perspectiva cu ”copilul și mama”, avortul devine un fapt criminal și ar trebui interzis. Dar dacă nu are niciun copil acolo, în placentă? Ci are doar o parte dintr-un întreg, la fel cum membrul ”străin” e o parte din întregul pacientei cu sindrom neurologic.
Odată născut, copilul poate trăi și fără mama lui. Sigur, cu ajutorul unei mame surogat. El nu mai e parte dintr-un organism-gazdă, chiar dacă e atașat de mamă îndeosebi în primii doi, trei ani. Spre deosebire, fetusul nu supraviețuiește singur. El depinde de placentă la fel cum o inimă depinde de vene și artere. Și chiar inima fetusului depinde total de sistemul circulator al mamei. El respiră și e hrănit prin placentă. Mi se pare o diferență vitală, pe care bag de seamă că adepții marșului o ignoră. Fetusul nu este copilul.
Argumentul cu ”crima și copilul” e doar un apel la emoție. Cuvintele copil, crimă și mame criminale sunt menite să evoce emoții puternice. Pe cine nu mișcă asemenea cuvinte? Dar pe baze raționale, argumentul e nul. Și că este lăsat de zeul unic și suprem al creștinilor, mi se pare caraghios. Nici nu văd rostul unui comentariu pe mai departe.