Imaginează-ți, te rog, că te afli într-un experiment unde ți se cere să joci rolul unui vraci care testează influențele psihosomatice asupra sănătății. Sarcina ta e să arunci un blestem voodoo (brrr!) prin înțeparea unei păpuși în prezența altui participant care joacă rolul victimei (asupra ei arunci blestemul și știi că păpușa reprezintă victima). Acest rol e jucat de un complice, care va simula o migrenă cumplită, ca parte din experiment. Dar tu nu știi asta. Oare vei crede că ar putea fi o legătură între blestemul voodoo și migrena ”victimei”? Dacă ”suferi” de un scepticism sănătos, aproape sigur nu vei crede în vreo conexiune. Deși, am îndoieli.
Întrebarea de interes în acest experiment era dacă participanții ar accepta responsabilitatea cauzală pentru apariția migrenei. Vor crede ei că au influențat,cumva, sănătatea victimei? Nici măcar nu era necesar să creadă în magia voodoo, ci doar să perceapă că o victimă potențială se pricopsește cu o migrenă în urma șocului produs de blestemul voodoo. Pe scurt, ei au perceput o legătură (misterioasă) între evenimentul migrenei manifestat de victimă și blestemul voodoo administrat victimei. Revenind la tine, participant la experiment, legătura creată în creierul tău poate suna ceva de felul ”I-am făcut rău”. Iar această legătură devine mai solidă, dacă ai fost manipulat să crezi că ”victima” îți era antipatică înainte de administrarea blestemului voodoo. Să zicem că ai fost unul dintre participanții care au avut de-a face, înainte de etapa blestemului, cu un complice nesuferit. Comparativ cu participanții care s-au întâlnit cu un complice agreabil, care nu se remarca prin nimic, aceia care l-au antipatizat pe complice au fost mai inclinați să creadă că blestemul lor a funcționat.
Într-un studiu ulterior, participanții au fost instruiți ”să gândească negativ” la adresa victimei înainte de a înțepa păpușa. Comparativ cu aceia care nu au fost instruiți, aceștia au ajuns să creadă că acțiunea lor (înțeparea păpușii voodoo) consistentă cu gândurile negative ațintite asupra victimei au dus la producerea unei durerii de cap a victimei. Dar, desigur, nimeni nu a suferit.
Așadar, dacă ai gânduri negative la adresa cuiva, adică vrei să-i faci rău, iar această persoană se accidentează sau se îmbolnăvește sau, doar, se simte rău (de ex, simte nemulțumire), vei fi tentat să crezi că ai contribuit cu puterea minții tale diabolice la suferința respectivei persoane. Simți vinovăție și ești mai înclinat să-i oferi compensații, mai ales, dacă îți e apropiată sau ți-a fost apropiată. Iar asta poate duce la complicații gratuite în viața ta, care ar putea fi tihnită, dar nu este, întrucât sinele personal crede în legături cauzale misterioase între minte (puterea subconștientului!) și evenimentele fizice din realitatea obiectivă. (Cunoști și tu pe cineva care crede că sinele este real, ba chiar locuiește într-o lume astrală, și face ca lucrurile să se întâmple prin puterea minții?)
Se pare că avem tendința de a crede că dorința de a-i face rău unei persoane ar fi suficientă ca să producă dandanaua ”out of thin air” sau din nimic. Dar sinele magic poate face și bine prin puterile sale mentale. Un studiu suplimentar ne arată o tendință de a crede că un eveniment pozitiv se poate produce doar pentru că cineva și l-a imaginat. În acest experiment, unor participanți li s-a cerut să vizualizeze succesul unui aruncător (de basketball) la coș la fiecare din cele opt aruncări. Altora li s-a cerut să il vizualizeze ridicând o halteră înainte de aruncări. Aceia din primul grup au fost mai înclinați, comparativ cu ceilalți, să creadă că, realmente, l-au ajutat pe aruncător să marcheze șase din opt aruncări. Crezi că e tot? Alți participanți, care asistau la toate astea, au fost informați despre vizualizările spectatorilor. Ce credeau ei? Chiar și acești privitori neimplicați au crezut că spectatorii, care au vizualizat aruncările de succes, l-au ajutat cumva pe aruncător să reușească.
Iată cum un om cumsecade ajunge să creadă în conexiuni inexistente între voința dumnealui (intenția mintală) și evenimentele fizice. El ajunge să creadă că prin puterea minții influențează lumea din jur. Iar această inferență apare în urma unor întâmplări congruente cu anumite gânduri și dorințe. Apoi, în virtutea biasului de confirmare, mintea lui va selecta evenimentele consistente cu gândurile și dorințele/fricile sale, ajungând, eventual, să creadă (deși deține o diplomă de studii superioare) că mintea influentează materia sau că, prin puterea minții sale subconștiente, atrage evenimente dorite/nedorite în viața sa. Urmând, apoi, în funcție de fondul nevrotic personal, să poarte o povară gratuită pentru diferite evenimente din viața sa sau a altora. Iar toate astea cu ajutorul unor guru sau lideri mistici (mulți cu diplome de psiholog) care continuă să promoveze asemenea aiureli.
Pronin, E., Wegner, D. M., McCarthy, K., & Rodriguez, S. (2006). Everyday magical powers: the role of apparent mental causation in the overestimation of personal influence. Journal of personality and social psychology, 91(2), 218.