Drăgălășenia. Când privești un copilaș, îți vine să-l mănânci de drag? Aproape. N-ai face asta, ba dimpotrivă, vei simți imboldul de a-l îngriji, deoarece drăgălășenia la copii reprezintă un mecanism protectiv care asigură supraviețuirea lor.
Conform studiilor mai vechi, drăgălășenia percepută de tine e dată de schema mentală activată de anumite trăsături faciale. Schema servește declanșării unor comportamente instinctuale de îngrijire. Aproape că nu te poți abține să nu te manifesti cu drag vizavi de un pui de om, dar și de alt animal. Schema-bebeluș, numită ”Kindchenschema” de părinții etologiei, Konrad Lorenz (iubit de rățuște) și Niko Tinbergen, are o istorie evoluționistă.
Dincolo de trăsăturile faciale ce-ți activează schema-bebeluș, când privești la un pui (om/animal), autorii unei recenzii, publicată online în Trends in Cognitive Sciences (in press), extind conceptul de drăgălășenie cu sunetele pozitive și mirosurile puiului. Iată o confirmare științifică a ceea ce știe (simte, mai precis) orice mămică. Când puiul chicotește, aproape că te topești, iar dacă plânge, sari ca arsă? Și nu mai comentăm despre mirosul dumnealui (mai puțin când face căcuț).
Dacă ne luăm după această recenzie, drăgălășenia susține capacitatea parentală prin stimularea unei activități neurale rapide și privilegiate urmată de procesare lentă în marile rețele neurale, implicate, de altfel, în joacă, empatie și chiar emoții superioare de tip moral. Nu mai menționez care sunt acele zone corticale activate, corelatele neurale pentru drăgălășenie, când adulții-participanți la studii neuroimagistice, părinți sau non-părinți, privesc fie la moacele puiului de om, fie la cele de animal, precum cățeluși și pisicuțe.
Din această recenzie, mai aflăm (printre multe altele) cum depresia postpartum (tratată cu reflexoterapie, homeopatie, fengshui sau terapia vorbelor goale?) a mamei sau prezența despicăturii de buză la copil interferează cu comportamentele instinctuale de îngrijire. Mămicile care tind să evite îngrijirea bebelușilor nu o fac din rea voință. Mecanismul evitării e dincolo de alegerea personală. Nu sunt vinovate și nu e cazul să fie blamate pe baze morale sau să creadă că sunt mame rele sau de gheață, că sunt egocentrice și insensibile. Evitarea ține de biologie, nu de alegeri libere.
Poți ajuta o mămică, cu depresie postpartum, atunci când poate înțelege că nu ține de voința ei, iar blamul moral (autoatribuit cu ”ajutorul” altora) întărește comportamentul de evitare și gândurile automate asociate nepuținței în fața sarcinilor parentale. După mintea mea puțină (și odihnită), i-ar putea fi de ajutor o terapie care îi corectează schema mentală și susține pas cu pas comportamentele de îngrijire. Dar n-ai să vezi! Aud de psihologi care ”sapă” după potcoave de cai morți sau cauzele ”psihice” care i-au declansat depresia postpartum! Dragilor, cauzele sunt biologice. Iartă-mă, mă adresăm unui ”meseriaș” care știe psihologie fără cap și coadă (de batracian?) și face lecturi în stele, chakre sau genograme.
Ce trăsături faciale ne evocă drăgălășenia? Mai inainte, trebuie să știi (sau poate știi deja) că aceleași trăsături sunt prezente în unii adulți, mai ales de genul feminin, și care evocă drăgălășenie și, de aici, comportamente protective. Acele trăsături fizice care fac chipul drăgălaș includ ochii mari si rotunzi, un cap ”prea mare” comparativ cu corpul, sprâncenele arcuite, bărbia mică și pomeți înalți.
Puterea drăgălășeniei ne captează atenția și ne trezește dorința de a continua interacțiunea. Puterea ei e sporită de râsul copilăros, bolboroseala sau chicoteală și chiar miros. Atunci când chipul unui adult se apropie tot mai mult de aceste indicii, cu atât e mai probabil să auzi remarca tipică ”e drăguț, fată!” din partea sexului frumos, deoarece, sexul tare se remarcă prin declarația tipică ”e bună, frate!”. Cuteness-ul dumnealui ori dumneaei are legătură cu perceperea acestor indicii. De unde și declanșarea comportamentului protectiv.
Ești femeie și beneficiezi de înzestrarea ereditară a unui chip copilăros? Te poți aștepta ca bărbații să se manifeste (excesiv?) de grijuliu cu tine. Riscul e să ajungi infantilizată și, pe undeva, să-ți placă? Pe invers, bărbatul cu expresie copilăroasă are șanse mari să atragă o femeie afectuoasă și protectivă, riscând să devină bebelușul ei (sigur nu-i place decât puțin).
Dar nu pentru că există vreo misterioasă lege cosmică a atracției. Sau vreo neintegrare arhetipală de masculinitate ori feminitate (teorii susținute de basme, nu de probe). Ci pentru că, indicii faciale, sonore și olfactive tipice chipului de bebeluș activează schema bebelușului, declanșând comportamentul instinctual de îngrijire. Iar asta se întâmplă chiar dacă în fața ta se află o femeie adult sau un bărbat adult. Se activează spontan, dincolo de înțelegerea conștientă. Totuși, nimic nu te oprește să privești la relația ta dintr-o perspectivă informată științific. El sau ea, posesori de moace copilăroase, sunt adulți, nu copilași.
Kringelbach, M. L., Stark, E. A., Alexander, C., Bornstein, M. H., & Stein, A. (2016). On Cuteness: Unlocking the Parental Brain and Beyond. Trends in cognitive sciences (In press).