Nu obisnuiesc sa merg la teatru. Actiunea dramatica este contrafacuta, in regie. Unele piese sunt apropiate de temele mari ale speciei umane (de ex, relatiile de cuplu si sexualitatea, cresterea progeniturilor, familia), altele sunt fantezii. Si nu cred ca le-am epuizat feluritele forme. Unii elitisti m-ar judeca pentru incultura. Altii ar zambi cu o indiferenta frumoasa vizavi de ignoranta mea.
Cu efort, tras de maneca, rugat la lacrimi de iubita mea, as merge. Mai ales, daca as fi confruntat cu posibilitatea unei separari. Dar nu se intampla. Suntem un cuplu sanatos care nu mizeaza pe ostilitati si manevre nevrotice.
Cred ca actiunea dramatica si personajele sunt peste tot in jurul meu. Nu ma plictisesc urmarindu-le cu un al treilea ochi. (hihi!). De exemplu, un mare spectacol se deruleaza deja la scena deschisa. Urmeaza momentul culminant. Nu se taie bilete si nu se fac rezervari.
Este un spectacol tragicomic,pe tema SACRIFICIULUI, la care participa 2,1 mld de locuitori ai aceste planete.
El, Isus, a fost rastignit de oameni pe cruce. Ulterior, a inviat. Dumnezeu a facut posibila invierea.
Este Dzeu omniscient si atotputernic? Da. De la bun inceput, El cunoastea istoria sau ce urma sa se intample pe Pamant cu fiul sau. Fiul Lui urma sa fie ucis de oameni. Tatal nu a intervenit, deoarece sacrificarea Fiului era o “lectie” pentru oameni. Dzeu si-a sacrificat Fiul. Daca ai fi Parinte si ai avea un Fiu, ai permite sa fie ucis in numele unei “lectii” oferita altor copii ai tai?
Si unde e sacrificiul? Daca Dumnezeu stia de la bun inceput ca Fiul Lui va invia, atunci cum se poate numi moartea lui drept sacrificiu? Nu-i oare mai degraba un fel de regie de teatru? (ptiu, drace, iar ma incerci?)
Daca tu care citesti esti un crestin fundamentalist, sunt convins ca ma percepi ca fiind vandut incornoratului. Se pare ca dracul gandeste… motiv pentru care-l simpatizez.
S-o luam altfel. Tu esti Parintele si ai un Fiu. Fiul tau urmeaza sa moara in drum spre locul de joaca, calcat de o masina pe trecerea de pietoni. Tu stii, deoarece poti vedea in viitor, iar Superman e un bebelus pe langa tine. Insa nu intervii ca sa-l salvezi in virtutea unui, asa zis, scop nobil, dar si pentru ca stii de renasterea lui in viitor. Banuiesc ca te-ai prins.
In realitate, moartea unui copil este o experienta dureroasa pentru orice adult si, adesea, coplesitoare pentru orice parinte.(unii parinti nu reusesc s-o integreze in viata lor psihologica)
Imagineaza-ti acuma, ca tu esti parintele (in rol de zeu pentru crestini) si ai un fiu. El urmeaza sa sufere si sa moara pentru a salva oamenii de “pacate”. Te doare asta, pentru ca il iubesti si pentru ca urmeaza sa te desparti de el PENTRU TOTDEAUNA. Vei trai restul vietii tale (infinite!) fara acest fiu al tau.
Acesta ar fi, dupa mintea mea (pervertita de dracu’, of course!), un
SACRIFICIU AUTENTIC!