Andrei Miu, profesor la facultatea de psihologie a Universității Babes-Bolyai, ne avertizează într-un interviu publicat pe Edupedu. Când oferim explicații la tulburări (simptome) psihice apelând la traumă facem o greșeală. Trauma nu este o cauză, ci un factor de risc, afirmă dumnealui. Nu toți oamenii cu istoric traumatic dezvoltă boli psihice. Iar psihic nu înseamnă fără impact somatic. Unii oameni dezvoltă simptome sau chiar vreo condiție psihopatologică, alții nu.
Totuși, merită să reținem că norma este reziliența la traumă. Înseamnă că mai mulți oameni (decât aceia care dezvoltă o condiție clinică) reacționează la traumă într-o manieră, să o numim, echilibrată, chiar dacă pe termen scurt și chiar mediu, sunt afectați profund. Cum să nu fii afectat dacă apele revărsate ți-au distrus gospodăria? Nici nu-mi pot imagina (și nici nu-mi doresc).
Andrei Miu amintește în acest interviu despre uriașul deserviciu pe care îl fac psihologii și terapeuții atunci când oferă clienților explicația cu trauma psihică. Și că de la aceasta i se trage omului. De dragul consolidării, trauma nu reprezintă o cauză și nu este o explicație. După cum știe orice student (bine pregătit academic), comportamentele noastre (problematice sau nu) au cauze multiple. Unele cauze sunt contextuale, altele țin de o influență a trecutului nostru și sunt adesea influențate de gene.
Când vrei să găsești traume psihice, cu siguranță le vei găsi pe principiul ceea ce cauți, aceea vei găsi. Un profesionist nu va face din traumă tema centrală a terapiei sale. Sau exact asta face? Știu că sunt bine fezandați pe la diverse școli și institute să vadă traume. Dacă în mână ții un ciocan, vezi numai cuie. Cine nu are o traumă cu abandonul? Pentru că traumele chiar apar în populația generală, 7 din 10 oameni au o experiență traumatică o dată în viața lor. Însă, cei mai mulți dintre aceștia răspund rezilient – își refac viețile sau cumva se împacă cu necazul. Alții, mai puțini, au nevoie de sprijin profesional.
Dar fără insistența pe traumă. Ci pe resurse. Unde se află ele? Se află în trecut? În amintiri? Nu, evident, ci in acest moment prezent. Nu trebuie să conștientizezi traume, ci să te afirmi, în prezent, ca o ființă capabilă, având forța de a merge mai departe. Asta nu se poate întâmpla decât din prezent privind cu speranță spre viitor.