Sambata trecută am participat la Conferinta Asociației Choice desfasurata la UB, Facultatea de Psihologie. După ce am fermecat audienta cu niscaiva descântece imprumutate de la Mama Omida, am părăsit scena sub o ploaie cu cartofi și ouă stricate (deoarece dumnealor susțin o psihologie științifică). Odată cu vremea frumoasă a venit in scena un profesor de psihologie de la UB. Dumnealui, fiind probabil sub o conjuctură astrologică saturniană cu marte in cuadratură pe casa profesiei, s-a lansat în declarații dubioase pe tema minte-corp, susținând că o intervenție psihologică nu poate afecta biologia umană. Părea tare supărat pe psihoterapie. Ochii mi se buluceau ca la melcii porniți in calatorie cu viteză maximă in timp ce dânsul defila slide-uri cu ventromedial prefrontal cortex, amigdala și sistemul limbic si interleukina 6 (sau IL-6, o proteină pitică dar importantă în răspunsul imunitar) și sustinea cu tărie ca o terapie psihologica nu poate afecta procesele neurofiziologice. Cică nu poate modifica nivelul de IL-6 sau nu poate schimba reactia organismului la stres – flight or fight.
Sper să fi inteles eu gresit si n-ar fi exclus, deoarece percepția mea e afectată de un bias ocupational. Sper că dânsul formula gogomănia in mod constient (deși n-a precizat) dintr-o perspectivă dualistă, de altfel, larg răspândită. Într-adevăr, dacă mintea (psihicul) e o entitate non-fizică și distinctă de corpul fizic, atunci devine fără sens să credem într-o influență (conform viziunii dualiste mind over matter). Pot intelege oftica dumnealui vizavi de popularitatea psihoterapiilor mambo-jumbo, totuși, preferam o nuanțare în discursul său, un pic prea plin de importanța unei abordări contextuale in medii organizationale (psihologie organizatională). Dar cine sunt eu, un profesoraș la o foooaaarte modestă universitate, ca să comentez?! Prin comparație, par un oarecare actor din serialul Las Fierbinți alături de un Colin Farrell in filmul The Lobster. Sau un smartphone no-name alături de un Samsung Galaxy S7. (vrei o batistă?)
Dintr-o perspectivă nondualistă (pe scurt: mintea e ceea ce face creierul) intervențiile psihologice pot afecta biologia, chiar si la nivelul raspunsului imunitar. Chiar dacă dumnealui n-are încredere in terapiile psihologice, totuși, există intervenții psihologice cu un solid sprijin empiric care modelează procesele și sistemele biologice. Oricare persoană sceptică poate consulta un fel de biblie a terapeutilor si cercetătorilor psihologici in domeniul stiintei clinice The Handbook of Emotion Regulation (2014, 669 pagini). Știm bine de cum reacția la stres poate fi (parțial) controlată. De aceea, tu iti poti controla impulsul de a sari la jugulara cuiva care te ofensează (autoreglare emoțională). E drept că excitația nu poate fi eliminată. E imposibil și nimeni nu incearcă asta. Reacția luptă/fugi a fost selectată evoluționist si se va declanșa (indiferent de voința cuiva) la perceperea unei amenințări reale/imaginate. Chiar și nivelul IL-6 se pare ca poate fi ameliorat printr-un program bazat pe mindfulness, conform unui studiu de acum doi ani derulat pe pacienți cu cancer in stadii avansate. Iar meditația mindfulness are efecte (mici spre moderate) asupra asupra cortexului, stărilor anxioase și depresive și wellbeing-ului emoțional, conform unor celebre studii empirice din 2011 incoace. Și nu pentru că meditatorii isi cultiva ganduri si emotii pozitive, după cum e mitul din folclorul psihologiei, ci pentru că dumnealor invață se descurce cu stările lor mentale/emoționale oricare ar fi acestea (pozitive/negative, nobile/meschine, acceptabile/perverse).
In viziunea nondualistă vorbim despre ”matter/mind over matter”. Ceea ce nu inseamnă că psihologia dispare, deoarece contează să explorăm aceste manifestări ale creierului experimentate subiectiv ca stări mentale in ideea de a construi metode tot mai eficiente, nu doar biologice, ci și psihologice (fiind non-invazive). Doar că psihologia se cuplează puternic cu biologia. Iar eu imi exprim speranța că mariajul celor două mari discipline se va produce și prin universitățile noastre. Va fi un fenomen academic ce ar putea produce in studentii psihologi o cunoaștere aprofundată (teoretică și practică) a unor concepte precum gene, codoni, proteine, neuroglie, potențial de acțiune, canale ionice, ampermetru, electrozi, EEG, frecvențe, PET, fMRI, TMS și multe altele de acest fel.
Iti poate părea o psihologie lipsită de suflet. Chiar este, deși nu e mai puțin interesantă. Dar este despre realitatea (obiectivă). Ne rămâne să ne descurcăm cu asta.