Sigur că poți trăi o viață seculară, deoarece nimic nu-ți poate lipsi din ceea ce se presupune a-ți aduce religia. În continuare poți avea prieteni, te poți îngriji de moralitate, poți ajuta pe alții la nevoie, poți iubi și trăi spiritual sau chiar da nume copiilor. Toate astea și multe altele pot fi realizate fără religie (oricare religie, neavând în minte doar religia creștină).
Ba chiar, o poți duce mult mai bine. Cum așa? Te eliberezi de o iluzie. Religia presupune o poveste, o divinitate și niște slujitori ai ei care insistă că povestea lor e TOTUL și că e ADEVĂRUL. Îndeosebi creștinismul e religia care pretinde și adesea impune că deține adevărul despre om, natură și univers. Rămâne cea mai militantă religie dintre toate. Iar fără ea ești un NIMIC și trăiești FALS. Prin urmare, ce alegi?, ești îndemnat să alegi. Totul ori Nimic? O falsă dilemă.
Să fi contribuit religia în vreun fel mărunt la civilizația de astăzi? Nu din cauza religiei, poți trage apa la baie sau face un duș cu apă caldă. Nu religiozitatea te ajută să te conectezi online și să te vezi cu un om drag aflat peste ocean. Ba dimpotrivă, poți observa cum religia (prin promotorii ei) caută să ne țină pe loc sau chiar să ne dea înapoi prin mentalități medievale.
Te asigur că poți trăi spiritual fără să urmezi vreo religie. Cu toate astea, ai libertatea să crezi într-o divinitate din toată ființa ta, dar fără să urmezi ritualurile și cutumele unei religii. Credința ta nu trebuie să vină din instituția religiei, ci din adâncul sufletului tău.
Uneori e suficient să te conectezi la idealuri, la virtuți sau cu natura. Înseamnă să contempli natura și s-o îngrijești, să faci fapte bune sau să duci o viață virtuoasă și să tinzi spre idealuri. Ce poate fi mai spiritual de atât? E atunci când rămâi fără cuvinte sau mut în fața măreției, frumuseții sau, da, da!, faptelor bune și altruiste ori eroismului unui om. Toate astea îți pot aduce pace, seninătate sau venerație, dar nu fără suferință. Numai cine apreciază suferința, poate înțelege empatia, toleranța și compasiunea.
Să faci bani mulți, să ai proprietăți, funcții înalte și altele materiale nu ajută dincolo de nivelul traiului decent. Devin surse de îngrijorare și stres cronic. Să ai un adăpost relativ modest, oarecare haine să te acoperi și venituri decente mi se pare suficient. Restul e surplus. Știu bine că majoritatea gândește pe dos. Niciodată nu e destul, niciodată nu e mulțumitor. Pe toți aceștia îi declar oameni rătăciți. S-au rătăcit în consumerismul tipic acestui capitalism feroce.
Apartenența la o religie face de cele mai multe ori ca omul să devină intolerant față de alții ce aparțin (sau nu) altor religii și culte. Ajunge să creadă despre el că e un individ special din cauza legăturii divine. Iar alții care nu au parte de această legătură sunt niște ființe primitive, simple dobitoace, de unde și tratamentul aplicat. Cultivă, din nefericire!, intoleranța, prejudecata și egotismul. Și unde mai pui că poți supăra vreun zeu capricios. Să vezi atunci bătaie ce-ți iei! Oricare psiholog clinician (cu mintea deschisă) îți poate explica patologia narcisică a zeilor din lumea largă începând cu zeii din Olimp și terminând cu zeul unic al creștinilor (plus unii așa-zis politicieni de pe la noi).
Te poți declara un om liber de zei și religii și nu pierzi nimic, ba dimpotrivă. Și dacă nu mă poți crede pe mine, un păcătos liber cugetător, poți apela la un autor iluminat, istoricul Yuval Harari. Redau din cartea dumnealui următoarele cuvinte:
”Să nu vizitezi temple, să nu crezi în vreun zeu, este de asemenea o opțiune valabilă. După cum au dovedit ultimile secole, nu avem nevoie să invocăm numele lui D-zeu ca să trăim o viață morală. Secularismul poate oferi toate valorile de care avem nevoie.”
21 Lessons for the 21st Century, 2018
În loc de final, înțelegi ce diferență uriașă poate face această idee? Te las să meditezi.