Bineînțeles că pot și te-am lămurit rapid. Dar dacă ”pot” în sensul că sunt capabili, înseamnă că și iau decizii raționale? Nu-i simplu de răspuns, dar cu acest titlu te trimit (cu gândul) la o teorie idealistă ce susține că omul e un agent rațional. Mai exact, avem teoria utilității așteptate ce presupune că omul e un agent (nu FBI) care poate face alegeri raționale. Adică, putem prezice că omul poate estima o utilitate pentru fiecare opțiune (A/B) și să aleagă în funcție de ea? Și poate?
E abstract deocamdată ce scriu aici, așa că înainte de un răspuns, îți propun să testăm, având în minte un experiment popular printre studenții silitori. (Dacă mori de curiozitate intelectuală, poți căuta această referință: V. Denes-Raj & S. Epstein, “Conflict Between Intuitive and Rational Processing: When People Behave Against Their Better Judgment,” Journal of Personality and Social Psychology, 66, 819–829, 1994.)
Să ne imaginăm că ai pe masă două boluri cu boabe de fasole, unele roșii, altele albe. În bolul A există o boabă roșie și 9 albe, iar în bolul B există 7 roșii și 93 albe. Poți câștiga de la nababul care mă sponsorizează (Bill Gates pentru fanii conspirațiilor) câte 100 euro pentru fiecare boabă roșie extrasă (cu ochii închiși, evident). Pe care dintre cele două boluri îl alegi pentru extragere o unică? Extragi din bolul A sau B?
Ce se petrece în mințile noastre în fața acestei alegeri? Care e alegerea rațională? Te ajută un evident din lună calcul probabilistic, dar pe care majoritatea participanților la experiment nu-l iau în considerare. Și nu pentru că n-ar avea această cunoaștere. Cei mai mulți participanți optează pentru bolul B, deoarece creierul uman face un altfel de ”calcul”, unul simplist și la îndemână, pe principiul lejerității cognitive. Percepe (da, vizual) o mai mare cantitate de boabe roșii în bolul B și conchide rapid că șansele sunt mai multe.
Ce se petrece în spatele cortinei (în metafora mintea ca un teatru)? Întrebarea de mai sus e substituită cu o alta: Unde sunt mai multe boabe roșii? Nu consideră cunoașterea probabilităților, ci cantitatea percepută. Creierul uman e înclinat spre o scurtătură (sau euristică), pentru că nu are vreme de decizii sofisticate ce implică raționalitatea unui calcul probabilistic. De ce nu are vreme? Moștenirea. Suntem urmașii unor indivizi care trăiau aproape zi de zi sub spectrul unor pericole iminente. Pentru aceștia, fiecare zi încheiată viu și nevătămat era o izbândă. Vezi bine că de aici poți deduce că o scurtătură e adaptivă. Însă nu și în probleme mai complexe, de altfel, tipice vremurilor noastre și care cer soluții sofisticate (din acelea cu organizare, planificare, scopuri, dificultăți de anticipat).
Ce implicații are această concluzie pentru viața de zi cu zi? Colosal de importante și multe, dar mă restrâng la cel mai popular exemplu, decizia unei călătorii. Să o faci cu trenul (sau avionul) sau cu mașina? Și ghici ciupercă? Poate par exagerat, dar oamenii optează (irațional) pentru mașina personală. Orice statistică ne evidențiază că riscurile de accident la o călătorie cu mașina sunt mult mai mari comparativ cu trenul și avionul. Iar la noi, pe plaiuri mioritice corupte din belșug (belșug pentru unii), să mai comentez? Bănuiesc că ești la curent. Trăim într-o țară campioană (Ole! Ole!) în Uniunea Europeană la accidente auto cu victime (și fără). Pentru ele, o parte din vină revine moral (poate și legal) sub-speciei numită homo politicus, perindată ani la rând pe la instituțiile de stat (i)responsabile, și care s-a prefăcut a lucra la infrastructura rutieră, dar și feroviară (ca să nu zic și Poliția Rutieră aproape absentă, în consecință, te poți da cu fierătania cât te duce motorul, că doar na!, cap avem, minte ce ne mai trebuie. Cine are nevoie de control inhibitor și respectarea unor limite la viteză? Poate câțiva inși excentrici, niște moluște care încurcă traficul).
Deci, putem lua decizii raționale, potrivit cu teoria utilității așteptate? Da, putem, la Sfântu Așteaptă. Oamenii nu iau decizii ca agenți raționali după cum ne descrie această teorie (încă populară printre acei economiști și psihologi care nu știu de behavioral economics). Ceea ce nu înseamnă că omul nu poate fi un agent rațional. Poate fi, mai puțin dacă te cheamă Novak Djokovic și faci un tenis cu Coronavirusul fără să-ți pese de sănătatea fanilor tăi. La fel și dacă te cheamă Nimenescu și apari la televiziunile dedicate isteriei colective (ori feisbuc?) și susții cu spume că totul e o mare făcătură pusă la cale de grupări oculte și alte felurite aiureli de-mi faci neuronii să stea în șpagat.
Calea rațională e adesea dificilă (și pentru unii imposibilă?). Mai lejer cognitiv e să faci baie de mulțime în plină pandemie, să apeși pedala bolidului și să neglijezi riscurile de accident. Mai lejer e să fii convins de conspirații și promisiuni electorale, să nu dai atenție la cine patronează anumite televiziuni și site-uri de știri și să crezi spontan orice citești pe principiul, de altfel arhicunoscut în psihologie cognitivă și pe care l-am pomenit de n ori prin alte articole, ceea ce vezi e ceea ce este. Mai lejeră e viață pe pilot automat, cu decizii pe bază de repetiție chiar și când deciziile duc la necazuri.
De altfel, unul dintre marile adevăruri ale psihologiei e că mintea e divizată și cele două părți sunt uneori în conflict. Una e modernă, civilizată, rațională și cealaltă primitivă, instinctuală, intuitivă. Deciziile raționale se vor poticni, evident, în a doua cu un istoric de milioane de ani de evoluție a speciei (și sub-speciei de mai sus). Raționarea înseamnă un demers derulat cu eforturi cognitive (ceea ce nu exclude partea intuitivă, instinctuală). Ori creierul preferă inerția și e cumplit de avar cu resursele atâta vreme cât acțiunile nu au legătură imediată și urgentă cu supraviețuirea și reproducerea. Acesta a fost, este și va rămâne marele hop al tău, al meu și al întregii omeniri.