Sa facem o calatorie in timp. Ne intoarcem in secolul 19 si ne mutam la University of Heidelberg in anul 1858. Aici ne intalnim cu un profesor de fiziologie preocupat de studiul mintii. Cu un nume bun pentru exersarea dictiei, Hermann von Heidelberg era unul din cei mai proeminenti fiziologi si fizicieni din acele vremuri.
Pe domnul von Heidelberg il preocupa, pe langa alte multe subiecte, perceptia, vederea colorata si auzul. In urma studiilor sale pe langa inventia unui aparat cu ajutorul caruia oftalmologii se holbeaza la ochiul tau, propune un principiu psihologic, asa numita teorie a inferentei inconstiente. Ea ne arata ca perceptiile noastre sunt asumptii inconstiente pe care le creeam despre mediu. Altfel zis, cand ne holbam la diferite lucruri sau oameni, nu vedem exact ceea ce se afla in acolo, ci facem inferente in mod inconstient despre ceea ce ar putea fi acolo. Prietenul nostru Hermann, demult oale si ulcele cu tot cu suflet, daca nu cumva s-a reincarnat (desi, sigur e “reincarnat” in manuale), demonstreaza aceasta teorie printr-un experiment simplu, dar ingenios, pe care il poti gasi intr-un textbook de psihologie cognitiva.
Ca sa intelegi prin experienta directa aceasta teorie, poti privi la aceasta iluzie. In cazul iluziilor perceptive, inferentele inconstiente pe care le face creierul sunt complet anapoda. Rezultatul acestor deductii eronate il reprezinta, spre exemplu, acele flori care se rotesc. Enjoy! Nu, acele flori nu se misca. Ele se rotesc doar in capul tau de capul lor, ca sa fac un calambur!
Si nu ar fi mare lucru, dar mai avem o serie de pacienti neurologici care vad in campul vizual (mai precis, in pata oarba marita) scene de film, personaje de desene animate sau diverse alte lucruri. Spre exemplu, un pacient care vede un iepure de desen animat ca Bugs Bunny, care s-a asezat pe coltul mesei, este constient ca e doar o vedenie, care dispare daca isi va muta privirea in alta parte. (sindromul Charles-Bonnet despre care, probabil, ai auzit la cursul de neuropsihologie)
Merita sa retii ca creierul tau (si al tuturor, inclusiv al profesorilor/formatorilor tai) creeaza ceea ce tu crezi ca percepi, adica percepe ceea ce nu este acolo. Unde? Acolo in realitatea obiectiva. Date fiind aceste date obiective cand e vorba de perceptia umana, ne putem intreba in ce masura mai putem avea incredere in ceea ce vedem sau auzim (valabil si pentru auz)? Intr-o masura modesta, o masura pe care merita s-o punem la indoiala, inainte sa facem declaratii despre fenomene extraordinare.
La fel cum rotatia acelor flori din imagine se afla doar in capul celui care le vede, la fel de bine aurele, fantomele, spiridusii, ingerii si extraterestri si alte entitati dubioase (forte/energii divine si malefice) “sa locuiasca” cu totii doar inlauntrul creierului. (in creierele a diferiti oameni care pretind ca au astfel de perceptii)