Dacă te interesează cum reuşesc hodorogii şi babetele de prin UK să se mişte mai cu viaţă de colo-colo, te poţi informa ştiinţific apelând la acest raport. Dacă nu te interesează perspectiva ştiinţifică, o poţi chestiona pe baborniţa de pe palier pentru un studiu de caz.
Interesant e că number one din echipa de cercetare este Raluca Matei, fostă violonistă şi studentă pi-eici-di în psihologia sănătăţii, dar nu la noi, deoarece nu tolerează “nu ştiu exact ce”. Intuiesc la dânsa aere prezumţioase de parcă şcoala românească ar fi ciumată sau ce?! Bănuiala mea e că dumneaei nu înţelege că e produsul şcolii româneşti. Cu alte cuvinte, performanţa dumneaei de a publica un articol în BioMed Central Public Health, un jurnal ştiinţific cu factor de impact de 2.26, se datorează, parţial desigur, bunei pregătiri academice în psihologie obţinută la noi în ţară. Dar şi, să nu uităm, celor doisprezece ani de preuniversitar în învăţământul românesc unde predau profesori superiori, în abilităţi, celor din Japonia sau Finlanda.
Până ne lămurim cu învăţământul nostru (va dura o vreme), îi urez: la cât mai multe articole de impact! Mai ales, că are în lucru unul despre violonişti, violoncei, fluierători, toboşari, căluşari (?) sau muzicieni sedentari.