Exista două categorii de griji: micro-griji şi macro-griji (cu suport empiric, adica ele nu sunt revelatiile mele, ci exista in mod obiectiv, deoarece au fost identificate prin studii stiintifice) Ce sunt ele? Interese vizavi de starea de bine a ta (performanţe, competenţe, sănătate, confort) sau a altcuiva (grup, comunitate, natură)
Primele sunt legate de sinele tău şi de cei apropiaţi. Celelalte se referă la grupuri de oameni, comunităţi, natură, climă şi planetă. Se pare că starea de bine (well-being) e asociată pozitiv cu macro-griji şi negativ cu micro-griji. Spre exemplu, o persoană îngrijorată doar de sănătatea ei e mai putin fericită comparativ cu o persoană îngrijorată de sănătatea unui grup de bătrânei dintr-un azil. Oamenii care au multe micro-griji sunt mai puţin fericiţi. Cei cu macro-griji sunt mai fericiţi. Nu cred că te surprinde.
Legătura grijilor cu valorile (morale) e următoarea. Persoanele cu micro-griji deţin valori ce gravitează în jurul puterii şi hedonismului. Cele cu macro-griji au valori care gravitează în jurul umanismului şi bunăvoinţei. Aşadar, cu cât o persoană e mai preocupată de puterea sa şi propria plăcere e cu atât e mai puţin fericită. Crezi că edilul care deţine trei vile, cinci maşini şi câteva conturi doldora de euroi e mai fericit decât tine? N-aş paria pe fericirea lui.
O persoană incarcata cu micro-griji nu prea vine în întâmpinarea nevoilor celorlalţi. Preocupată de sinele propriu şi de cei apropiaţi nu se extinde (simbolic) în exterior, în lumea largă. Aici intervine religia. O religie creeaza această ocazie. Determină oamenii să se extindă dincolo de propriul sine si de propriile relaţii de rudenie. Creează o comunitate în jurul valorilor religioase. Numai că în vremurile noastre, dat fiind progresul tehnologic şi atitudinea ştiinţifică (based on evidence), dogma religioasă nu mai reprezintă neapărat un mijloc valid prin care oamenii să tindă către un bine mai înalt, mai nobil, mai mare decât al lor. Profetesc ca tot mai multi oameni vor intelege ca e o iluzie colosala.
Religiile nu sunt întemeiate pe dovezi obiective, ci pe credinte (o experienta subiectiva). Progresul stiintific din ultimile două secole este si la nivel mental, nu doar tehnologic. O minte de secol XXI caută dovezi şi argumente că să poată crede „X” sau „Y”. Odata ce a incetat sa creada in „Puterea suprema”, in existenta unui Creator, intra intr-o criza valorica. Riscul e sa fie tot mai acaparat de valori hedonice si de putere, sa se concentreze asupra propriului sine si relatiilor de rudenie. Sa-si puna la adapost neamul.
Eu cred ca e o inchipuire, mai ales, a celor care blameaza renuntarea la religie. Ma indoiesc de existenta acestui risc valoric. Cu exceptia unor indivizi narcisici sau psihopati, cei care au renuntat la credinta in divinitate devin tot mai preocupati de binele umanitatii. Fiecare dupa puterile sale. Iar asta, fiindca inteleg pana-n maduva oaselor, ca depinde de oameni, nu de vreo vointa divina, ca existenta fiecaruia si, simultan, a comunitatii sa fie una „buna”. Acestia, zic eu, isi asuma pana la capat responsabilitatea. Iar reponsabilitatea sau abilitatea de a raspunde e cultivata printr-o combinatie de compasiune si inteligenta. Ei anticipeaza bine ca fiecare decizie are consecinte de care nu mai pot scapa prin apelul la fortele divine. Spre ex, ei inceteaza sa ma gandeasca fatidic, cum ca sunt luati de torentul apelor, in urma unor ploi abundente, fiindca se face voia divina, nu pentru ca nu si-au construit anticipativ diguri. Prin urmare, cauta sa faca predictii in baza cunoasterii fortelor naturale si legilor fizice si sa ia masurile necesare inainte de aparitia dezastrelor (poti echivala cu “inteligenta”). Cum ar fi daca tot mai multe natiuni ar manifesta aceasta inteligenta? Cate alte proiecte s-ar dezvolta cu sumele de bani salvate de la inec (sau alte reparatii)? Alternativ, acestia cauta sa amplifice „starea de bine” prin noi si noi tehnologii. Ei nu asteapta o stare de bine sau o alinare a suferintelor de la puterea divina! Prefer, cred ca si tu, un simplu algocalmin decat o rugaciune, cand am de-a face cu o durere de dinti. Ele, realmente, ne fac viata usoara (te poti gandi la masina de spalat). Ca educatia nu tine pasul cu noile tehnologii, astfel incat mintile tinere sa nu fie vrajite de „ecrane” si junk-food e o alta discutie.
Grijile sunt bune pentru noi atâta vreme cât sunt sunt mai puţin orientate asupra noastră înşine şi mai mult orientate în exteriorul nostru. De aici, poţi extrage un principiu care îţi poate fi de ajutor în creşterea propriei stări de bine. Odată ce te îngrijeşti de o cauză nobilă (care implică un bine mai larg decât binele sinelui tău si celor dragi), te poti astepta la o creştere în „starea de bine” subiectiva.
Schwartz, S. H., Sagiv, L., & Boehnke, K. (2000). Worries and values. Journal of personality, 68(2), 309-346.
Schwartz, S. H., & Melech, G. (2000). National differences in micro and macro worry: Social, economic, and cultural explanations. Culture and subjective well-being, 219-256.
Boehnke, K., Schwartz, S., Stromberg, C., & Sagiv, L. (1998). The structure and dynamics of worry: Theory, measurement, and cross‐national replications.Journal of Personality, 66(5), 745-782.