Poate mă știi… ader la o filosofie existențială. Nu cred în zei sau creatori, puteri sau energii supreme. Iar asta nu înseamnă că am antipatii pentru oameni cu credință în D-zeu. Am lucrat (și lucrez) în consiliere cu oameni credincioși. E drept că nu sunt dintre aceia habotnici. Fundamentalismul nu poate face bine nimănui.
Urmează opt idei ce reflectă o perspectivă filosofică și existențialistă asupra universului și a vieții umane. În paranteze am pus sensul lor relativ opus sau diferit.
Aceste idei ne pot da fiori reci pe șira spinării. Nu toată lumea poate tolera asemenea fiori, așa că nici aceste idei nu sunt pentru toți oamenii. Oamenii, per total, tind să susțină credințe ce le pot aduce confort și siguranță. Înseamnă, cel mai adesea, sănătate psihologică. Ceea ce nu înseamnă, potrivit gândirii alb-negru, că ceilalți, care susțin credințe ce le dau fiori reci pe șira spinării, ar avea vreo suferință psihologică.
1. Acest univers nu e guvernat de nimeni și de nimic. (Este guvernat de ceva – un principiu, o forță, o ființă divină).
Aceasta este o idee legată de nihilism sau de o viziune ateistă (=fără zei) asupra cosmosului, în care nu există o forță superioară sau o entitate super-inteligentă care să guverneze universul.
2. În acest univers există o ordine aparentă fără a fi cauzată de o voință superioară. (Ordinea lui e cumva dictată de o voință superioară sau divină).
Deși universul poate părea haotic, la prima impresie, există legi ale fizicii și modele naturale care creează o formă de ordine. Este o perspectivă care recunoaște complexitatea din structura universului fără a atribui această ordine unei voințe (sau forțe) superioare. În această perspectivă putem regăsi emoțiile, iubirea, inteligența și chiar valorile morale ca părți din complexitatea universului la fel de bine cum există radiații ultraviolete, stele neutronice și creaturi conștiente (nu neapărat oameni).
3. Acest univers nu are sens. Nu se îndreaptă nicăieri. (Se îndreptă undeva…, iar fiecare om are un sens pre-destinat)
Aceasta reflectă o viziune existențialistă în care universul nu are un scop sau un sens intrinsec. Sensul este ceva ce oamenii trebuie să-și creeze singuri.
4. Viața pe pământ a apărut din întâmplare și evoluează spontan. (Viața a apărut și evoluează conform unui proiect inteligent).
Este o abordare evoluționistă a originii vieții, sugerând că viața a apărut prin procese naturale și evoluează în mod aleatoriu, fără un plan predefinit.
5. Oamenii mor cu tot cu suflet. (Oamenii mor dar nu cu totul… sufletul sau conștiința supraviețuiește și evoluează.. )
Acest punct subliniază ideea că nu există o viață după moarte, ceea ce este în linie cu o viziune materialistă a existenței, în care conștiința și sufletul sunt produse ale activității creierului și dispar odată cu moartea fizică.
6. În această realitate, omul poate fi o ființă rațională și responsabilă. (Omul nu este animal, ci o ființă specială fiind creată potrivit unui plan divin ori superior).
Chiar dacă universul nu are un sens intrinsec, oamenii pot alege să fie raționali și să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor, creând structuri și reguli care să le ghideze viața.
7. In această realitate, orice om este o ființă ”liberă” în limitele legilor fizice. (Omul are liber arbitru, iar alegerile sale atrag consecințe, unele fiind, evident, negative)
Aceasta subliniază ideea de libertate individuală, dar recunoaște și limitările impuse de legile naturii. Libertatea este posibilă, dar nu este absolută. Ori cercetările experimentale ne-au arătat că această libertate este o iluzie. Putem avea senzația că alegem fără, de fapt, a alege. E la fel cu percepția realității. Credem că percepem lumea așa cum este, dar ceea ce percepem nu reprezintă realitatea obiectivă. De exemplu, vedem cum soarele se plimbă pe cer și credem că soarele se învârte în jurul pământului (unii oameni chiar cred asta). Cu toate acestea, percepția (unii o numesc halucinatorie) ne-a ajutat să supraviețuim.
8. În această realitate, orice om (își) poate creea (măcar încearcă!) sens și ordine. (Omul trebuie să-și descopere menirea, sensul, misiunea în această viață).
În absența unui sens cosmic predeterminat, fiecare individ are puterea și responsabilitatea de a-și crea propriul sens și ordine în viață. Aceasta este o viziune profund existențialistă, în care oamenii își definesc scopul și direcția fără a crede că ele sunt date sau inspirate de o Putere Supremă (forță divină sau principiu organizator).
Aceste idei formează o viziune coerentă asupra existenței, una care este seculară și existențialistă. Ele încurajează autodeterminarea, responsabilitatea și raționalitatea în fața unui univers care nu oferă răspunsuri facile sau predefinite.