Zâna gândirii critice, și una dintre muzele acestui blog, mi-a atras atenția asupra unui articol incendiar publicat, acum doi ani, de profesorul Scott Lilienfeld și colab. La rândul meu, îți orientez atenția asupra lui, imaginându-mi că ești studentă, practician sau chiar profesor (zău, că îmi fac cruce) în psihologie.
Caracterizam articolul ca fiind incendiar, deoarece autorii și-au propus promovarea unei gândiri vâscoase și scrieri alambicate, pardon, unei gândiri și scrieri clare printre studenți și profesori de psihologie științifică. Iată de ce, nu se aplică prin școlile noastre.
În articolul cu pricina, autorii oferă o listă cu 50 de termeni, cei mai comuni, din psihologie, psihiatrie și domenii conexe care, zic ei, ar trebui evitați sau utilizați cu grijă la capcanele lor. Până și cuvintele întind capcane! Nu știam că suntem vânați de niște cuvinte. Dar se pare că suntem, de aceea, profesorul Lilienfeld ne oferă informații corective, adică cum să ne ferim de colții și ghearele unor termeni bramburiți.
Articolul începe cu o maximă a lui Confucius, care pentru mine, cel puțin, e lămuritoare vizavi de importanța unui limbaj corect aplicat. În cuvintele dumnealui, suna așa: ”Dacă numele nu sunt date corect, limbajul nu e în acord cu adevărul unor lucruri.” Carevasăzică, aplicarea unor nume (etichete) cât mai potrivite cu ceea ce observăm, face ca limbajul să reflecte acuratețea acelor observații. Sper să nu-ți fi fost de prisos ”traducerea”, neavând în intenție să-ți micșorez din inteligență. Ci doar să mă exersez în scrierea clară.
În introducerea din articol, descoperim ceea ce ar trebui să audă studenții din primul an de studiu. În disciplinele psihologie și psihiatrie, unde întâlnim multe concepte ”deschise” (la multiple interpretări laice), precum trăsături de personalitate, emoții, caracter, psihopatie sau depresie, devine necesar să avem precizie conceptuală. Conceptele deschise, uzuale în limbajul cotidian, au granițe confuze, sensuri extinse și o neclară esență. Din moment ce psihologia e știință, merită și ea, sărăcuța, un aparat conceptual mai acătări, mai riguros, pe baze empirice, nu depravat, pardon, derivat și amestecat cu și din revelațiile ori intuițiile autorilor (practicieni, cercetători și profesori), ca să nu zic scorneli. Realizez că am nimerit într-o tautologie. Să vezi cum. Psihologia e o știință. Prin urmare, are nevoie de un aparat conceptual riguros. De ce? Pentru că e o știință. Iar știința presupune un aparat conceptual riguros. E ca și cum ai spune că mașina ta are nevoie de antigel, deoarece e mașină (și nu frigider cu roți), nu ca să-i pornească motorul pe gerul ăsta.
Mai bine să citim în articol. Există cel puțin două motive, scriu autorii, pentru care terminologia are consecințe în educația generațiilor viitoare de studenți în psihologie, psihiatrie și domenii conexe. Primul e că lectorii și instructorii diseminează concepții greșite și întăresc o gândire neclară prin utilizarea de termeni specializați în feluri imprecise, vagi sau cu aversiune față de unii, dar cu dragoste infinită pentru alții. Cum așa? Profesorii se joacă cu cuvintele precum bufonul cu mingiile de tenis. Da, le mai și scapă… De aici, îți închipui ce ecou are limbajul lor ”tehnic” prin publicul larg? Cam așa ajung oamenii să creadă în scornelile unuia ca Dulcan și alții asemenea. Apelul la un jargon ambiguu și la concepte neplauzibile (nu reflectă aspecte din realitatea obiectivă) duce la impresia că un fenomen e real și descoperit prin chiar conceptul folosit. Apare confuzia dintre lumea conceptuală și lumea fizică.
În al doilea rând, dacă studenților le e permisă utilizarea greșită și imprecisă, ba chiar încurajată, a conceptelor psihologice, atunci gândirea lor se structurează întocmai. Și n-ar ar fi o problemă dacă ”gândirea” ar rămâne în capetele lor. Problema e când urmează acțiuni în baza acestei superficiale ori alambicate gândiri. Scriu referate și eseuri, fac design de cercetare, povestesc altora și, în final, oferă servicii de-ți vine să fugi în altă țară. Nici nu mă miră că psihologii nu sunt printre invitații obișnuiți din emisiunile pe teme social-politice sau de sănătate. Politologii, sociologii, economiștii, juriștii și medicii sunt persoanele invitate. Apoi, la emisiunile pe teme de viață și sănătate, apar naturiști, bucătari, astrologi, bio-terapeuți și instructori de fitness. Unii dintre dânșii au și licență în psihologie, ba chiar doctorat. Ceea ce face cinste celor mai mulți. Doar că nu face o diferență în discursul lor. Aceiași psiho-bolboroseală.
Ca să revin, insistența pe claritatea limbajului forțează studenții să gândească profund și analitic vizavi de fenomenele psihologice. Astfel, mai pun frâne la gândirea intuitivă, alimentată de stereotipii, prejudecăți și experiențe personale. Servește, scriu autorii, ca antidot la lenea intelectuală, care substituie o analiză meticuloasă a conceptelor. Da, pentru că psihologia, psihiatria și neuroștiințele sau genetica comportamentală sunt studiate sistematic, fiindcă sunt discipline, nu beletristică (de slabă calitate). Din păcate, lenea intelectuală nu ține doar de studenți, ci și de anumiți profesori prin anumite facultăți de profil (facultăți pe hârtie… sau din hârtie?).
Răsfoind paginile cu cei 50 de termeni, mi-a crescut temperatura, când am regăsit termeni folosiți de mine într-un mod imprecis sau chiar greșit. Bruma de cunoaștere, cu care mă făleam, apă s-a făcut. Te rog din sufletu-mi posedat de draci, nu spune și altora că mă fac de râs pe un blog care, chipurile, promovează știința psihologică și gândirea critică. Dacă vrei și tu, să-ți anulezi orice stimă de sine, poți face clic aici. Iar dacă suferi de onestitate și iei foc, ai niște zăpadă sub fereastră? Asigură-te, mai înainte.