Don’t look up (2021). Bănuiesc că știi de acest film. Satirizează maniera în care acei măscărici din politică și mass media abordează problema încălzirii globale. Iar în maniera lor ne întâlnim dureros cu narcisismul social și mediocritatea. Apar personaje (interpretate de Meryl Streep, Cate Blanchett, Mark Rylance) cu multă putere interesate doar de popularitate și de propria reputație. De cum să-și crească scorul popularității în timp ce dau cam doi scuipați pe datele științei și implicit pe oameni de știință, dar și pe bunăstarea celor mulți. Orice asemănare cu personaje publice de la noi e pură întâmplare ori interpretare rău intenționată.
Lipsă de empatie și batjocură, invulnerabilitate și infatuare, superficialitate și mediocritate reprezintă trăsăturile acelor personaje din film. Ele par să fie în contrast cu personajele interpretate de Jennifer Lawrence și Leonardo DiCaprio, doi astronomi ”low level”: modești, vulnerabili și corecți.
Filmul pune în antiteză tabăra ”dont look up”, condusă de președintă (personajul lui Meryl Streep) și alți câțiva trepăduși, cu tabăra ”just look up”, avându-i ca lideri pe cei doi astronomi. Acolo sus, pe cerul înstelat, oricine poate vedea Cometa sau sfârșitul omenirii (și vieții pe pământ). Sigur, dacă privește în sus, dar dacă privește în jos, la picioare, potrivit cu îndemnul oficial, va vedea ce-i place sau ceea ce-i stă în control. De altfel, ce poate fi mai liniștitor? Să privești la cum se apropie amenințătoarea cometă sau la cât de stabil se simte pământul de sub picioare?! Îmi vine să leg ideea asta de cum e tratată pandemia la noi, în țară, de către liderii politici și nu doar. În luna mai era deja învinsă. Acum, de sărbători, din nou, pare că nu mai există. Iar asta după ce au murit zeci de mii de oameni și alți zeci de mii au sufocat spitalele. E greu să ghicim ce urmează? Să crească solzii pe indivizii vaccinați. Pe omul prost, doar norocul îl mai ține în viață.
E și un film despre ierarhii sociale și VIP-uri popularizate artificial și nu pe baza unor merite sau realizări. În zilele noastre, orice ins cu carismă, indiferent de ticăloșia personalității sau, dimpotrivă, tocmai din acest motiv, ajunge popular cu ajutorul social media. Cred că e bine să învățăm despre ei și să-i putem recunoaște. Avem și noi personaje care bifează toate criteriile din orice manual psihiatric. Sunt libere și bine înfipte pe nivelurile de sus ale ierarhiei. Cumva, indivizii cu așa profile reușesc cocoțatul cât mai sus. De altfel, sunt atrași de ierarhiile sociale mai ceva ca muștele de rahat.
Mai pune pe masa discuției și tema profiturilor colosale, chiar dacă asta costă o întreagă planetă. Apare o companie BASH condusă de un ins sociopatic, față de care președinta (pare că îl parodiază pe Donald Trump) are o datorie, motiv pentru care îl susține cu orice cost. Misiunea lor e una singură: să facă profituri imense în timp ce vând fraierilor imaginea unui Mântuitor ori Guru sensibil și atent la teme sociale și ecologice. Evident, să pară un sfânt, un erou sau eroină, salvatoare și icoană la care omul naiv și neatent ori sărac și neputincios să se închine și să-i cânte ode.
Am gustat filmul în două arome. Și m-a amuzat, și m-a necăjit. Însă am îndrăgit finalul când se petrece un act reparatoriu, de justiție socială, parcă pus acolo ca să-i învioreze pe acei privitori care s-au necăjit. Să-i vezi pe toți acei bogătani seniori în costumul lui Adam și Eva, coborâți din coconii lor spațiali pe noua planetă într-o poieniță cu vegetație luxuriantă. Cum ieșeau maiestuos din acele module spațiale de parcă coborau din avion pe aeroportul unei metropole. Chiar și în pielea goală pășeau cu aere de zeități, deși se aflau pe o planetă exotică în preajma unor păsări cu ciocuri imense.
Nedreptatea și cruzimea înfurie oamenii care, în consecință, caută răzbunare. Păcat că nu există astfel de păsări și pe Pământ. În ceruri sigur nu există, potrivit cu credința într-o lume dreaptă, ce ne arată că dacă dreptatea nu există aici, pe pământ, atunci avem parte de ea Dincolo, în cealaltă lume mai bună. O poți lua simbolic. Într-adevăr, avem justiție socială… prin povești din filme. În realitate, n-avem decât să ne obișnuim cu strâmbăciunea vieții, cum ar fi încălzirea globală sau cum bogații lumii au făcut, pe vremuri de pandemie, profituri colosale.