Covid-19 contribuie spornic la selecția naturală. Deși nu suntem animale din savana africană, mă trec fiori reci pe spate la acest gând. Gândul că elimină organismele ”vulnerabile” și că aș putea fi unul dintre ele.
După cum poate știi, alături de alte condiții medicale, fumatul e o vulnerabilitate. Și când mă gândesc că până acum opt ani am fost un fumător învederat… Astăzi, mă întreb cu teamă: Plămânii mei sunt oare pe deplin regenerați? Dar dacă am eu astfel de gânduri, cu ce gânduri se confruntă alți oameni din grupuri mult mai vulnerabile?
Acestor virusuri încornorate le plac plămânii. Regret că am fumat timp de cincisprezece ani. Regret că n-am făcut sport regulat și n-am avut o dietă sănătoasă. Am fost campion la fumat și vegetat.
Cine a făcut (sau face) unele excese se poate îngrijora astăzi. Covid nu e o banală gripă. Îmi imaginez că mulți oameni, astăzi, în contextul pandemiei, se gândesc serios la un stil sănătos de viață. Și nu doar se gândesc, ci se străduiesc să-l pună în practică. N-am făcut atâta sport cât fac zilele astea în toată viața mea. Recunosc, sunt motivat de teamă.
Uneori mă simt de parcă sunt pândit de un prădător invizibil (pe bază de imaginație bogată). Ceva ancestral, cred că instinctul de supraviețuire, se trezește în mine și nu-mi dă pace. Stând între patru pereți, la adăpost, nu am cum controla amenințarea, cu excepția măsurilor de igienă și distanțare.
Și, din nou, repet. Exercițiul fizic, de la banala plimbare sprintenă până la pași de dans și mișcări intense de cardio (high intensity interval training), are efecte aproape miraculoase. E cel mai eficient anti-depresiv și anxiolitic, fără efecte adverse ( cu excepția unor tendinite și febre musculare). Din păcate, nu puțini sunt aceia care se feresc de teamă prin abuzul de alcool, fumat, hrană și privit la televizor sau jucat la calculator. Au învățat să evite, astfel, experiența fricii și anxietății. Evitarea e o soluție de termen scurt.
Dar de ce n-ai sta cu frica? S-o lași să te pătrundă prin toți porii, prin carne și până la oase… Să faci loc gândului că vei putea fi contaminat… și vei muri după ce vei suferi pe acele paturi incomode din spitalele noastre primitoare de-ți vine să stai în ploaie. Sau, să oferi spațiu gândului că altcineva drag se poate infecta și muri… Dificil? Știu, mai degrabă îți vine să fugi, să scapi de toate astea și să faci glume, să râzi și să te refugiezi în ce-ți trezește plăcerea și euforia.
Acum, ai ocazia să meditezi la moarte. Dar mai bine o iei în râs. Ce ocazie? Poate ocazia unei scrânteli! Insist, s-ar putea să te întâlnești cu ultima zi, cu ultima oră din viața ta. Sigur, după ce te-ai întâlnit cu coronavirusul. Dar mai bine îți faci planuri de vacanță, deoarece va trece și ”nebunia” asta. N-aș fi așa sigur. Mă tem că va trebui să ne obișnuim cu ea, la cote mult mai mici, dar nu cred că va dispărea definitiv.
Să reluăm. Ești în ultima oră… întins pe un pat incomod și intubat. Ești un sadic, mă alintă cineva. La ce te ajută meditația asta morbidă?, mă întrebă. Te pregătește pentru evenimentele ce urmează? Să poți trece mai ușor prin durerea despărțirii și dispariției unor persoane dragi? Te poți iluziona. N-ajută la nimic de acest fel.
Meditația nu te pregătește, ci doar deschide calea. Calea pentru o altfel de viață. E un profesor care te învață să trăiești pe deplin, din toată ființa. Să faci ceea ce ai de făcut. Să nu te abați de la cale. Să pui preț pe ora care trece. Mâine poate fi ”ultima oră”. Ți-ai pus în ordine viața? Te simți mândru sau mândră privind la viața ta? Ce lași în urma ta?