Foloseşti Post-it pentru notiţe? Destul de probabil, deşi există o tendinţă tot mai accentuată de a fi înlocuite de memorizatoare digitale. În anul 1980, o companie americană a introdus Post-it-ul pentru notiţe. Îţi vine a crede că unele persoane au sesizat posibilitatea unei industrii în baza unor bucăţele de hârtie colorată şi lipicioasă (nu mucioasă)?
Ştii cum a apărut această idee? O idee valoaroasă. În sinea ei? Nu, ea fost remarcată şi transformată într-o industrie. Nu s-a întâmplat peste noapte. Art Fry a fost individul care a folosit ideea unui adeziv nou drept ancoră la bileţele de hârtie pentru notiţe instant. Dar ştii ceva? Noul adeziv nu a fost ideea lui. Dr. Spencer Silver, coleg cu Fry, a descoperit accidental un adeziv sensibil la presiune. Timp de cinci ani Dr. Silver a încercat să-şi promoveze descoperirea. Nimeni nu l-a băgat în seamă. Până la Art Fry care a inventat post-it-ul.
Dar de la invenţie până la o industrie e cale lungă. Art Fry lucra în compania americană 3M care avea o politică dubioasă în privinţa motivaţiei angajaţilor. La rădăcina acestei politici de HR, dacă vrei, se află un individ pe nume William McKnight, CEO pentru 3M între 1930 şi 1940. Dumnealui avea un credo, simplu la prima vedere: „Angajează oameni buni şi lasă-i singuri”. Da, de capul lor. Miza pe autonomie.
În acele vremuri, dogma în management în privinţa motivaţiei era politica stimulentelor sau ceea ce se cheamă „carrots and sticks”. Dacă angajatul îşi face munca, e recompensat cu morcovi. Dacă nu, e sancţionat cu bastoane pe cocoaşă. Ai înţeles, nu la propriu, ci simbolic. A, cum şi astăzi? Minţile sunt inerţioase, vremurile se schimbă lent şi, pe alocuri, foarte lent.
Compania 3M avea o politică numită „bootlegging”, un concept, introdus în managementul afacerilor de un economist pe nume Kenneth E. Knight, şi care se referă la cercetarea inovativă realizată de către angajaţi fără ştiinţa managerilor, dar realizata in beneficiul firmei. Cu alte cuvinte, angajaţii pot fi creativi şi, de aceea, inovaţiile lor merită să ajungă la cunoştinţa managerilor. Însă pentru inovaţii, oamenii au nevoie de timp, deoarece inovaţiile implică muncă de cercetare. Dar nimeni nu le cere asta. Este optiunea fiecaruia, la modul autentic. Da, autentic, deoarece nimeni nu-i urmăreşte să vadă dacă şi-au atins target-ul de creativitate!
Astfel, acest bootlegging se întâlneşte cu credo-ul moştenit de la McKnight şi se naşte o politică prin care angajaţii primeau timp liber. Aoleu, ce am zis? Ochii mari şi gura căscata! Primeau timp liber, adică 15 % din totalul orelor de lucru săptămânale, pe care oricare angajat avea prilejul să-l folosească cum îşi doreşte.
Art Fry a venit cu această idee nu în contextul sarcinilor de serviciu, ci în timpul celor 15 la sută timp liber, când ardea gazu’ ruşilor conform teoriei de bun simţ „oferă timp liber angajatului, iar el o sa-l irosească”. Astăzi, post-it-ul reprezintă o afacere impresionantă. Sunt şase sute de tipuri de post-it vândute în peste o sută de ţări!
Oamenii pot fi creativi. Nu în orice fel de condiţii. Se pare că în acele condiţii ce stimulează autonomia.