A murit in 1891. A trait 81 de ani, ceea ce mi se pare exceptional pentru secolul 18. A trait in State, fiind antreprenor in industria de divertisment sau, in cuvinte simple, oferea spectacole de circ (era unul dintre aristii scamatori). Credo-ul sau era “we’ve got something for everyone”, iar spectacolele sale se bazau pe acest credo. Cine? Phineas Taylor Barnum, un individ notabil in industria de divertisment a americii de acum trei secole. N-a fost de la bun inceput un afacerist; a devenit rapid, in jur de douazeci de ani, stiind sa speculeze naivitatea umana (fiind priceput si la cea animala).
Expresia celebra “There is a sucker born in every minute” este asociata (eronat) cu acest personaj. Ea apartine unui critic pentru lipsa de scrupule manifestata de Barnum in afacerile sale, care stia sa profite de vulnerabilitatile oamenilor in acelasi fel in care industria publicitatii si marketingului manipuleaza aspectele fragile ale mintii umane.
Un fenomen psihologic, renumit prin frecventa cu care este intalnit, si pus initial in evidenta (demonstrat si de un proaspat licentiat al meu) de cercetarile experimentale ale lui Bertram Forer (1948), poarta numele ilustrului personaj. Efectul Barnum (sau Forer) – bias cognitiv, cu care poti face furori, manipulandu-l, in mijlocul unui grup ne-avertizat, ca sa nu zic, cu oameni inocenti .
Alaturi de acest efect interesant, odata ce-l cunosti si ii apreciezi subtila contributie in procesul validarii subiective, putem descoperi altele, cu totul speciale, pareidolia sau tendinta de a vedea tipare si semnificatii acolo unde nu sunt (e doar intamplare), biasul de confirmare si profetia auto-implinita.
“Dar unde vrei sa ajungi?”
La antecesori. Ne lamurim imediat.
Fenomenele psihologice amintite mai sus sunt insidioase si opereaza oricum (chiar daca le cunosti) in, sa zicem, background-ul mintii sau, in cuvinte mai acatari, interfereaza cu procesarile cognitive automate (fiind parte din acestea). Vestea buna este ca pot fi detectate, cu conditia sa ai o minte deschisa, atunci cand utilizezi instrumente de meta-cognitie ( abilitati de gandire critica). Nu este un lucru simplu, cere effort cognitiv, consuma enorm de multa glucoza si trebuie sa stii niscaiva tertipuri de dialog socratic. Dar odata ce te prinzi, devine distractiv (uneori, suparator), cand le detectezi in relatarile celorlalti.
Intentia mea este sa te avertizez ca in mintea ta exista “gandaci” (biasurile cognitive) care-ti saboteaza interpretarea (de nivel superior) datelor realitatii oferite de simturile perceptive. Acesti “gandaci”, spre surprinderea mea, sunt necunoscuti de o covarsitoare majoritate de psihologi (si studenti) sau, in cel mai fericit caz, sunt tratati cu superficialitate, probabil, datorita influentei subtile (in prelucrari cognitive) de jos in sus.
Acum, pastrand ideile de mai sus in memoria de lucru (fiind o persoana inteligenta), citeste cu atentie in continuare.
O mare popularitate, iar eu sunt uluit, mai ales printre psihologi (cu experienta si proaspat licentiati), o are metoda terapeutica numita Constelatii Familiale. In teoria pe care se bazeaza putem identifica urmatoarele trei mari asumptii, daca excludem paradigma dualista (spirit-corp) in care a fost creata si in care este, de obicei, practicata:
- Exista un inconstient familial – “mediul” in care are loc transferul de la o generatie la alta a tiparelor de comportament generatoare de suferinta. (Care ar putea fi suportul concret al acestui transfer? De ce ar fi experientele unui antecesor transferabile?).
- Exista o lege a echilibrului (in sistemul familiei, in lume, in univers) care face ca in prezent atitudinile negative (de excluziune, abuzive, raceala) ale unor membrii ai familiei in raport cu altul sa fie reportate in viata unui alt membru. Acesta va avea misiunea sa regleze conturile familiei. (Ce anume (iti) dovedeste ca exista aceasta lege?)..
- Exista o lege a loialitatii (in familii) care face ca unii membrii ai familiei sa repete prin circumstantele de viata actuale sau prin comportamentele problematice (sau simptomatice) emotii si comportamente ale unui antecesor exclus ori sanctionat de familie. (Exista o tendinta catre loialitate familiala, dar nu o lege, in baza unui altruism mutual (rudele au gene in comun). S-ar putea sa detectezi tipare acolo unde nu sunt decat unele similaritati, dar si multe diferente)
In termeni mai concreti, ceea ce nu functioneaza in viata ta asa cum iti doresti si, implicit, la tine insati, s-ar datora unor experiente problematice sau traumatice (?) traite de un membru al familiei dintr-o generatie anterioara (de ce nu viitoare?!). Efectiv, problemele emotionale (de sanatate si/sau relationale) au facut un salt (cuantic?) pe urmatoarea generatie, la un alt membru din familie, din motivele dubioase si paraxine numite legea echilibrului si legea loialitatii. In prezent, aceasta persoana, la care s-a nimerit pocinogul, ar trebui sa-si regleze conturile cu stramosul ne-cinstit de ceilalti membri (lipsiti de compasiune, ignoranti si malitiosi) din sistemul familial. Va face pentru dumnealui (stramosul) ceea ce nu au facut rudele sale si, astfel, se elibereaza de “povara”, iar “destinul” sau se va schimba.
Imi rad in barba, dar nu de aceasta poveste, ci de faptul ca multi oameni (mai ales, specialisti, oameni, chipurile antrenati in cunoasterea proceselor mentale) cred cu tarie si “opereaza” vindecari in si cu ajutorul acestei…
Elucubratii.
Functioneaza, ma asigura cineva binevoitor, si daca functioneaza, ofera rezultate, de ce sa nu o folosim. Functioneaza, zici, iar pentru moment te cred pe cuvant, insa in baza a ce? A unei (alte) elucubratii? Nu. De ce, dragul meu Watson? (unul din prietenii imaginari; as fi preferat-o pe Pantera Roz, plecata, se pare, la o conferinta colorata cu pantere deocheate)
Elucubratia, prin ea insasi, nu produce vindecari la fel cum fotografia unor copanele de pui nu tine de foame. Aici e diferenta. Probabil, functioneaza (mai putin cand nu functioneaza) – are efecte terapeutice, insa nu datorita bazaconiilor, ci datorita unor fenomene ce tin de dinamica de grup si de alte variabile dinafara grupului, de exemplu, circumstantele vietii. (sunt convins ca orice specialist in elucubratii cunoaste controversa “Pasarii Dodo”din cercetarile empirice asupra metodelor de psihoterapie)
Oh, da, au devenit favorabile (ele, circumstantele exterioare), tocmai pentru ca individul si-a reglat conturile in sistemul familial, iar asta a atras schimbarea in sens pozitiv a contextului de viata. De unde stii ca nu s-ar fi intamplat schimbari pozitive oricum sau in absenta unei astfel de interventii mirabolante? S-a petrecut un lucru “bun” in viata ta, iar asta se datoreaza participarii la atelierul de constelatii familiale? Explicatii post-hoc. Inferezi o legatura cauzala post-hoc (ulterior evenimentului considerat) acolo unde, cel mai probabil, nu este, deoarece nu exista un suport empiric obiectiv pentru ea. Exista? Vezi bine, ca am enuntat premizele, incepand cu verbul “a exista”. Pretentiile teoriei (din spatele acestei metodei) stau in chiar enunturile de reificare.
Exista o lege a echilibrului/loialitatii asa cum exista o lege a gravitatiei? Gravitatia ca si construct (si principiu fizic) are un corespondent in realitatea obiectiva, o forta a gravitatiei.
Iarta-mi ignoranta. La nivel sufletesc, in familie ca sistem, exista forte (campuri cuantice?) de echilibru si loialitate?! Totul imi e limpede, acum. Ma simt iluminat si insufletit . Ah, d-voastra mai sofisticat(a) fiind, imi vorbiti despre informatia genetica ca suport pentru transferul tiparelor(emotionale si comportamentale) problematice dintr-o generatie la alta? Oare stiti despre ce vorbiti? Sau, va declarati un agnostic in aceasta privinta?
Invocarea taramului spiritual nu reprezinta un argument in sine. Este o fantezie, pe care alte fantezii (vezi premizele) se sprijina, iar impreuna contruiesc un fel de castel de nisip despre care tu nu ai habar ca materialul de constructie este nisipul (sau praf in ochi). Praful din ochii tai nu construieste un castel sau bloc -turn din placi de beton armat decat in ochii tai. Experientele subiective nu sunt dovezi de incredere. Ele spun ceva despre tine si mai nimic despre realitatea obiectiva. “Out-there” nu exista un bloc-turn sau un castel doar pentru ca tu ai praf (de ciment) in ochi.
Si, cu toate astea, tu vei continua sa vezi castelul (sau blocul turn). Farmecul iluziei este ca, desi o cunosti drept iluzie, continui s-o confunzi cu realitatea (vezi, ca exemplu, cubul Necker sau alte iluzii optice).
Metoda Constelatiilor Familiale atat de populara, mai ales, in randurile populatiei de psihologi (ne-echipata cu gandire critica) este bazata pe o conceptie dualista (fara dovezi empirice validate stiintific) in intelegerea mintii si comportamentelor umane. Se poate intampla sa functioneze, insa nu datorita interventiei (nu e cauza), ci unui efect cumulat de biasuri cognitive si efect placebo sau, pur si simplu, schimbarii in sine a contextului de viata.
Este un spectacol de psihoterapie mumbo jumbo care ofera ceva oricarui participant dornic sa-si inteleaga comportamentul si unele conjuncturi de viata. Este un spectacol dramatic (si tragicomic) care ofera conditii prielnice (prin ambiguitatea demersului), indeosebi, fenomenului de pareidolie. Daca vrei sa intelegi ceva din acel show, vei intelege oricum. Daca te ajuta sau nu, depinde de masura naivitatii sau de increderea oferita metodei si facilitatorului si de unele conjuncturi “norocoase” de viata (din intamplare).
N-am nicio indoiala, ca “ilustrul” domn Barnum, aflat intr-o croaziera prin Constelatia Maimutei Celeste, este incantat de faptul ca “spectacolul” (de circ), intr-un fel sau altul, continua si astazi. (stiu de la Pantera Roz in rol de Paparazzi)