“Exista Dumnezeu (o fiinta suprema, Creatorul), afirma un suporter al teoriei creationiste.”
“Nu, nu exista Dumnezeu (sau o fiinta suprema), contrazice un ateu.”
Plecand de la aceste premise, discutia nu poate continua decat in derizoriu. Ambele declaratii nu lasa loc unei demonstratii rationale. Amandoi au inceput cu concluziile, cum se zice la noi, au pus carul inaintea boilor.
Mai mult, ateismul nu neaga existenta unei fiinte supreme care a creat (si, eventual, supravegheaza si/sau intervine) universul si viata pe pamant. Doar cere dovezi. Ateul nu are zei, deoarece nu are dovezi solide, de incredere, incat sa creada in existenta unei entitati supranaturale. Un ateu deschis la minte isi poate declara receptivitatea la posibilitatea existentei unui Creator. Daca tu ii vei oferi dovezi (care rezista examinarii critice), isi schimba pozitia. La fel va proceda si in cazul teoriilor stiintifice. Dar sa-ti reamintesc. Ma refer la un ateu deschis la minte.
De aceea, ateismul nu este o credinta religioasa sau spirituala. Ateul nu se roaga, nu se inchina, nu ia decizii si nu actioneaza in functie de posibilitatea unei existente metafizice. O poate lua in considerare, insa fara a crede, fara avea o credinta la fel cum tu nu poti crede in posibilitatea (n-o iei in calcul) ca leul sa depaseasca cursul euro si, in functie de asta, sa-ti cumperi o casa.
Si, atentie, nu inseamna ca este agnostic. O alta confuzie. Un agnostic nu-si declara o pozitie clara, deoarece, deocamdata, n-o are, dar considera ca exista ceva… undeva, care poate supravegheaza lumea sau poate nu, care intervine in mod regulat sau doar in situatii exceptionale. In opinia mea, este o pozitie vulnerabila, pentru ca este usor ca agnosticul sa alunece fie intr-o credinta religioasa (sau spirituala), fie nu, dar nu datorita alegerii sale, ci circumstantelor de viata si oamenilor intalniti.
Creationismul nu este polaritatea ateismului sau invers. Mi se pare o ineptie, care ma irita, avand in vedere frecventa cu care o intalnesc. In termeni simpli, creationismul inseamna “cu zei” (Creatorul) in timp ce ateismul este “fara zei” (si orice alte forme de supranatural). Daca esti ateu, nu negi existenta unui Creator, pentru simplul motiv (la mintea cocosului!) ca vei comite o eroare de logica. Ca sa folosesti negatia, conditia aplicarii ei este existenta “lucrului” negat. Ei, desigur, in jocul virtual al posibilitatilor multiple putem admite negatia, deoarece suntem intr-un plan virtual, al imaginatiei libere. Prin urmare, nu purtam o discutie ancorata in realitate, pe baze realiste. Daca, totusi, ne raportam la o dezbatere argumentata si insotita de dovezi, un ateu (care cunoaste principiile de baza din logica elementara) nu neaga o posibilitate devenita concluzia “verificata” declarata ab initio de un creationist.
Unui ateu (cu abilitati de gandire critica) i-ar placea sa examineze niste dovezi (“Ce dovezi ai?”). Nu doar unele rationale (argument), ci daca se poate chiar si unele empirice, din acelea oferite de stiinta. Are, de obicei, o atitudine sceptica in raport cu realitatea, mai precis, fata de teoriile (credinte, opinii, explicatii, judecati) prin care oamenii (isi) descriu realitatea perceputa, chiar si atunci cand fac asta, folosind instrumentele stiintei.
Un ateu crede ca universul si viata au aparut prin legi (procese)naturale, iar evolutia vietii pe pamant este cel mai plauzibil mecanism (teoria selectiei naturale) care poate explica diversitatea speciilor (destul de probabil si pe alte planete care pot sustine viata). Originea vietii si originea universului pot fi explicate prin mecanisme naturale fara a fi necesara interventia unui agent supranatural, fara a crede (specula) ca undeva exista o entitate divina ascunsa in vreo exotica dimensiune astrala, intr-un atom de carbon (sau de oxigen, fiecare cu preferintele lui) ori in vreo alta forma de existenta inefabila, subtila si uluitor de invizibila, daca pot spune asa, desi chipurile se manifesta sub ochii nostri (orbi, stiu)!
Suntem liberi sa declaram orice (desi suporterii teoriilor conspirationiste n-ar fi de acord) si sa credem in orice. Intr-un regim totalitarist nu era posibil. Ni se spunea (comanda!) in ce sa credem, ce sa declaram si chiar ce sa facem o zi intreaga (vezi Coreea de Nord). O entitate suprema (un comandant) avea grija de noi. Nu faceam eforturi sa evaluam realitatea cu propriile minti. Cine incerca, se trezea la racoare, unde meditand “la rece”, avea sansa de a reveni la ganduri “mai bune” (cele permise).
Azi, nimeni nu ne comanda, nu ne impune o credinta sau alta (desi mai sunt unii care incearca!). De aceea, mi se pare aproape vital sa cunoastem in ce credem, care e acel lucru (sau fiinta) in care (ne) (in)credem, pentru ca marea provocare este in ce fel (ne) folosim aceasta libertate. (Iar asta n-are neaparat legatura cu planul spiritual). Pentru ca daca dispunem de libertate, atunci urmeaza sa alegem (in ce sa credem), iar alegerea, in sine, ne modeleaza comportamentele viitoare care, ghici ce, genereaza consecinte.
Asa cum eu, Seramis, scriu. Iar tu, citesti si asta, trezeste in tine anumite reactii. Insa, tu ai ales sa citesti acest blog. Ce faci (alegi) pe mai departe cu ceea ce ai citit e treaba ta. (amin!)