Is he really gone?, întreba timid statuia Libertății dintr-o memă recentă. A scăpat lumea de mister Trump. Mai rămâne să-și ia bâlciul din Casa Albă dar nu-l lasă lipiciul. E cu totul lipit de scaunul de președinte. Treabă dureroasă mai e dezlipirea pentru orice ins cu tendințe dictatoriale. Iată la noi cum doamna fostă primar Firea d-abia a dat drumul la scaun. Nu fără a-și asigura locul călduț pe lista de senatori. Doar vine cu imunitate și s-ar putea să fie mare nevoie după prăpădul de patru ani făcut în administrarea capitalei. Alături de dânsa stau alți pesediști de soi. Păi da, pesedismul ca sindrom include și identificarea halucinantă cu funcția. Nici nu contează că ești mic dacă poți da din buric. Achtung! ”Pesedismul” e o molimă contagioasă de natură psihologică care nu se manifestă doar la PSD.
Da, te-ai prins, nu pot suferi astfel de indivizi. Aceștia reprezintă un pericol social. Îți poți imagina ce ar fi realizat un lider ca Donald Trump în țara noastră? Nici nu-i necesar, l-am avut pe mister Dragnea susținut de cel mai mare partid politic, așa numitul PSD, care, mai recent, se reformează. Te tăvălești pe jos de râs? Eu nu, nu mi se pare nimic hazliu. Mi se pare o nouă perversiune pentru un anume tip de electorat. Nu cred că un om cu scaun la cap mai poate crede în reforma lor indiferent de cine sunt oamenii cu care defilează (că doar au vrăjit recent vreo câțiva medici de seamă, offf!). Nici nu a trecut un an de când PSD și domnul Dragnea au jucat instituțiile de stat pe degete. Au fost glonțul pe la urechea României. Iar consecințele se pot observa și astăzi.
Din păcate nu avem social-democrație, ci doar un camuflaj pentru tendințe naționaliste și dictatoriale ce susțin și astăzi structuri cleptocrate. Ori așa ceva nu poate coexista cu social-democrația ce nu are legătură cu populismul, adică, pe scurt, o gratificație imediată pentru care tot poporul (nu oligarhia) plătește mai târziu înzecit. O social-democrație reală înseamnă, printre altele, o redistribuire a veniturilor către păturile sociale mai puțin înstărite și implicit cu mai puține oportunități și șanse. Înseamnă să iei mai mult de la cei bogați și foarte bogați (simultan mai puțin, gradual, de la restul) și să redistribui către cei mai săraci. Scopul e unul colectiv, să trăiască mai bine cât mai mulți dintre cetățenii unui stat. Colectiv e scopul, nu e unul de grup, un grup restrâns de privilegiați. Cu siguranță că această social-democrație nu poate fi pe placul oligarhiei din țara noastră (sau a lor?).
Fără îndoială, știi ce efecte produce sistemul pensiilor speciale (la fel salariile de lux ale unei categorii de bugetari). Oricum e o problemă fals formulată. Probabil cu intenție. Nu ține de aspectul financiar, ci de (in)justețe socială. Cum ar putea judecătorii din Curtea Constituțională, beneficiari ai pensiilor speciale, să voteze impozitarea lor drastică?! Ce poate fi mai absurd? Nici măcar celebrul ”dosar cu șină” în care avem obligația să strângem un purcoi de hârtii cu semnătură în scris (cea digitală doar dacă-ți cumperi!). După cum scria cineva, dacă urmează să comiți un păcat, mai bine o faci împotriva lui D-zeu, deoarece El te va ierta, nu și birocrația.
Odată ce te-ai învățat cu orice privilegiu (chiar și mărire/bonus de salariu), nu mai poți accepta renunțarea la el. Ți se va părea o nedreptate. Aversiunea față de pierdere intră pe fir și te ții cu dinții de el. Te pot asigura, în baza acestui principiu al aversiunii, că majoritatea beneficiarilor de pensii speciale nu-și poate vota renunțarea la ele. E ca și cum și-ar tăia o mână cu cealaltă. Atât de puternică e aversiunea. Evident, avem nevoie de un nou Parlament și o nouă Curte care să includă cât mai mulți inși fără privilegiul unei pensii speciale.
Urmează curând alegeri parlamentare și am speranța că PSD va fi cel mult al treilea partid în Parlament. Mai nutresc speranța că treptat-treptat va avea soarta PRM-ului lui Vadim Tudor. Și o altă formațiune politică îi va lua locul și va aplica, realmente, doctrina social-democrației. Însă nu prea cred că se va petrece în orizontul existenței mele.