Dacă îți creezi o viață cu sens și împlinită, asta înseamnă și câștiguri materiale? O întrebare meschină, ce nu poate proveni decât dintr-o minte materialistă. Un om cu suflet nu-și face astfel de probleme. Oare? Cine caută cai verzi pe pereți, de exemplu, iluminarea sau salvarea balenelor albastre, adică își propune scopuri fantasmagorice sau ambigui, ajunge foarte probabil la faliment. Cine vânează iluzii, idealuri sau utopii, își consumă muniția și viața se încheie. Sau, cum comenta cineva, fie poți obține ce vrei, fie poți obține doar bătrânețea.
Mi se pare romantic îndemnul din titlu. Din nefericire, a devenit un fel de mantră, atât de răspândită prin piața de self-help și dezvoltare personală. Mai ales, când mantra e completată de utopia ”că lumea se dă deoparte dacă știi încotro te îndrepți” sau că ”universul îți e complice” sau ”universul conspiră la ceea ce vrei cu adevărat”. Nu de puține ori, lumea (sau unii oameni) se pune contra, iar obstacolele abundă într-o lume socială complexă ca în vremurile noastre. Dar, vânzătorii de iluzii sunt gata să-ți ia mințile cu serviciile lor. Poți avertiza și prietenii, chiar și nepoții, o viață cu sens(uri) nu prea are de-a face cu visul și că e al dracului de dificilă, pentru că ne angajează pe deplin. Suntem complet responsabili (minus circumstanțele vieții și factorul ”lucky strike”). Mai citește odată.
Și dacă mi-aș urma visele, aș ajunge legat în cămașa de forță. Refuz să-mi amintesc ce visez peste noapte sau într-o reverie de după-masă. N-ai vrea să știi. Am motive serioase să stau potolit și să am grijă ca visele să-mi fie vise, nu prescripții sau instrucțiuni pentru acțiunile mele (sau, și mai rău, ale altora). Ceea ce îți doresc și ție, deși depinde complet de tine.
Ca să ne fie limpede, visarea e ceea ce face… cine? Da, Visătorul. Iar visul are ca antonim? Realitatea, trezia, din moment ce visul se petrece în somn sau reverie. Dacă ești treaz, înseamnă că nu visezi sau că ceea ce visezi, adică imagini și cuvinte, sunt privite drept ceea ce sunt și nu luate drept instrucțiuni/reguli pentru ce să faci. E o diferență colosală! Suntem obișnuiți să ne privim (și asculta) producțiile mentale drept adevăruri. Dar, nu sunt. Poate îți părea o distincție banală, ție, un cititor cu rafinament psihologic, dar cei mai mulți (99.9%?) semeni ai noștri trăiesc absorbiți în și de propriile minți. Oricum, cred că intuiești (ș)forța acestei distincții.
Viața cu sens nu e un vis, eventual, de proveniență divină. Presupune o abordare pragmatică a vieții personale. În timp ce visele sunt visate, scopurile pot fi împlinite. Nu orice fel de scopuri, ci unele semnificative și realiste în raport cu propriile resurse și limitele realității. Scopurile sunt vitale, întrucât ne pot energiza (ne motivează) și feri de impactul psihologic al eșecului (da, da, și al succesului). Dar, totodată, ne angajează complet. Nu ne mai putem da după deget că să vezi, c-o păți, că vremea, că timpul și altele… (raționalizări). Și te asigur că, în baza propriilor observații empirice, stabilirea de scopuri, deși pare o sarcină simplă la prima vedere, nu se face cât ai bate din palme. E o abilitate cognitivă (cursanții mei învață în sesiunile ACT).
Deci, să trăiești cu sens, înseamnă să ai scopuri valoroase. Sunt ale tale, nu țin de vreun părinte, mentor, terapeut sau duh binevoitor. Dar la ce bun? Doar așa să demonstrezi lumii că ești un om cumsecade, ca să-l citez pe Kahneman, că ești un ”erou decent” într-o poveste frumoasă? Ține de foame, povestea d-voastră? Trăiești decent cu ea? Cu povestea, măi. Atrage ea niște câștiguri? Sau doar trăiești o împlinire sufletească când, spre exemplu, salvezi copiii săraci de la foamete?
Sigur, să ai scopuri de acest fel (orientate social), denotă noblețe sufletească. Iar viața ta capătă o valoare spirituală. Dar așa ceva nu ține la ghiozdan. Nu știu dacă merită să ai o viață mizerabilă de dragul unor scopuri nobile. Îmi sună a sacrificiu nevrotic. De ce ți-ai neglija nevoile ego-iste, de dragul unor scopuri altruiste? Oare nu pot merge și împreună?
Să-ți spun cum stau lucrurile prin alte țări, prin State. O echipă de cercetători a vrut să afle dacă viața cu sens are și o valoare materială. Nu doar una sufletească, după cum ne arată studiile că sentimentul unui țel (scop de termen lung) contribuie la sănătate și bunăstare.
Echipa noastră, care și-a publicat articolul luna trecută în Journal of Research in Personality (impact factor 2.251), a examinat asocierea dintre sentimentul unui țel și succesul economic. Deja poate intuiești, e o asociere pozitivă. Sunt variabile care cresc împreună. Ba mai mult, sentimentul unui țel prezice veniturile de peste un anumit interval de timp. Cercetătorii au urmărit (cu telescopul, glumesc) oamenii pe o perioadă de nouă ani, iar acei oameni care au estimat un sentiment al țelului mai înalt la începutul studiului au acumulat mai multă bunăstare (evaluată după cei nouă ani).
Deși, eșantionul investigat după nouă ani era de 4660 de oameni (baban, frățică!), există unele limitări. Ele constau în raportările personale vizavi de bunăstare materială și venituri. Și ne-ar fi fost util să știm în ce constau țelurile acestor oameni. Dar, ca să fiu în asentimentul autorilor, studiul ne oferă dovada că aflarea unui țel în viață merită și material, nu doar sufletește.