Joseph Wolpe s-a nascut in Africa de Sud. A fost de meserie psihiatru. In 1960 si-a luat cetatenie americana si s-a mutat in State, odata cu acceptarea unui post la University of Virginia.
De ce iti scriu de dumnealui? Deoarece reprezinta una dintre cele mai influente figuri in terapia comportamentala. Da, da, acea terapie care NU analizeaza conflicte inconstiente- deliciile “meseriasilor” in gandirea psihodinamica (aceea in care te intorci mereu si mereu la problemele cu mama si tata).
Wolpe a ramas in istoria psihoterapiei datorita unei metode eficiente de vindecare a fobiilor. Deoarece a inteles ca analiza conflictelor inconstiente nu ofera rezultate, a creat o metoda ce se concentreaza nu pe nivelul mental, ci pe cel comportamental. Iti poti imagina ca a cucerit simpatia scolilor de psihoterapie psihanalitica (sau cele bazate pe gandire psihodinamica), cand in 1958 vine cu o metoda prin care reuseste sa vindece oameni, intr-un numar limitat de sedinte, de tulburari de anxietate, care nu cedau in urma multelor sedinte de analiza a conflictelor inconstiente!
Metoda lui, deosebit de simpla si, evident, dezavuata de ganditorii “profunzi” in dinamica inconstienta, a fost numita desensibilizare sistematica. Iata, in cateva cuvinte, cum functioneaza. Sa ne imaginam ca suferi de o fobie de soricei. In loc sa faci vizite la cabinet in care sa tot trancani despre problemele tale cautand cauzele in abisurile mintii, esti indrumat sa te confrunti (sa te expui) in mod gradat la stimulul anxiogen, in cazul tau, soricelul.
Mai intai, vei face asta intr-o stare de relaxare cand iti vei imagina cum rozatorul nemilos te adulmeca din mustatile lui nesuferite, tu fiind la etajul II al unei cladiri. Ulterior, te vei confrunta pe viu cu creatura monstruoasa. Totul se face prin expunere gradata, initial ai invatat sa te relaxezi (niste smecherii de respiratie pentru activarea ramurii parasimpatice), iar apoi iti vei construi comportamentul de coping din aproape in aproape. Daca prima oara ti-ai imaginat monstruozitatea dandu-ti tarcoale, tu fiind in mijlocul patului, ulterior iti vei imagina cum il iei in palma si il mangai intre urechile blegi (fiind intepenit de frica).
Treptat, pas cu pas, anxietatea pacientului descreste si, in cele din urma, va putea tine in palma, fara sa faca pipi de frica, un soricel viu (probabil, hamsterul psihologului, un soricel cu veleitati terapeutice). Asta e tot! Nimic mai simplu. Ei, sigur, e importanta si relatia de incredere pe care tu, pacient, o stabilesti cu terapeutul.
De ce nu s-a gandit marele Freud la asta? Sa fi fost prea ocupat cu analiza propriei dependente de cocaina?
Pot paria o suma frumusica de euroi pe faptul ca multi terapeuti formati (sau “modelati”) in sistemul gandirii psihodinamice sufera de diverse fobii si frici pe care nu reusesc sa le elimine, desi isi fac analiza ani de zile. Crezi ca clientii (sau pacientii) lor stiu asta?
In general, interventiile de tip comportamental functioneaza, dau rezultate (cu o probabilitate mai mare decat sansa norocoasa). Iar asta, deoarece in spatele acestui gen de interventii, sta un principiu formulat in 1884 de catre William James.
“If you want a quality, act as if you already have it”
PS: Wolpe e azi oale si ulcele. A murit de cancer la plamani in 1997. Probabil, expresia unui conflict inconstient reflectat somatic. (glumesc, daa? :)))