Sunt multe cursuri cu mindfulness si multi entuziasti. Nu stiu cati dintre acestia chiar stiu ce fac sau ce predau. Ceea ce nu trebuie să ne mire, deoarece suntem conștienti (mai putin cand nu suntem!) de iluzia superiorității care ne afectează pe toți. Poate nici eu nu prea știu ce fac. Vrei să-ți fac o mărturisire? Cel mai adesea viața mea e trăită pe pilot automat. (Hai că mi-a scăpat privighetoarea!). Observi? ”E trăită” fără să știu cine o trăiește. Imi place să cred că ”eu”. (dar dacă suntem mai mulți?). Sincer, nu sunt foarte sigur (pls, nu mă spune, căci voi ajunge pe un pisc… cu un pix în plisc). Mai sunt și alții (vezi teoria sinelui multiplu, de care studenții mei află din primele sesiuni). E drept că mi se intamplă să-mi reamintesc când sunt absent din experiența in derulare.
Cineva m-a intrebat cum poate discerne intre basmele pentru copii și poveștile nemuritoare pentru adulți. Adică să selecteze un curs bun din bogata piata de dezvoltare personala. Ne-fiind pregătit pentru o așa intrebare pertinentă (mai degrabă sunt pregătit pentru intrebări impertinente), am incropit repejor un răspuns. I-am sugerat că poate avea o mostră de experiență luată din două, trei cursuri. Iar ca să fie convinsă poate întreba așa pe guru (femeie/bărbat sau amestecul androginic al celor două principii energetice):
”Dragă guru, crezi că meditația mă poate ajuta să scap de nefericire, de suferință, de emotii negative? Crezi ca mă poate ajuta să-mi găsesc pacea interioară și echilibrul in viața mea? Crezi că mă poate ajuta să scap de egoism și să devin o persoană altruistă și iubitoare? Trăiești o viață conștientă?”
Răspunsurile afirmative și certe, combinate cu sintagma ”depinde de alegerile tale”, sunt indicii pentru excelenta pregătire a lui guru. E un iluminat, iar ceea ce te poate invăța e să visezi că meditezi. Un koan zen lansează o directivă morbidă pentru oricare om de bună credință:
“If you meet the Buddha, kill him.”
De un lucru sunt convins. Instructorul contează. Dar dacă pare a fi un iluminat, fugi! Oricare ar fi conceptia ta vizavi de meditație și intelepciune, intruchipată de vreo persoană (poate chiar tu? ;-)), aminteste-ți că e o imagine. Iar de o imagine nu poti scăpa. La fel, nici de gânduri, emotii, dorințe și senzatii. Sunt imposibil de ”ucis”. Dar dacă zâmbești inspre ele – un fel de creaturi (evoluate in realitatea mintii tale și care iti dictează fiecare pas? ;-)) și le îmbrățișezi, un fenomen deosebit s-ar putea produce. Să nu-ți mai controleze viața.
Însă, și grupul contează. Intuind dinamica de grup, un maestru zen, referindu-se la practica in grup în dojo, spunea: ”cu cât pui mai multe lemne cu atât focul devine mai puternic.”. Iar după mine, să înveți mindfulness (atenție, nu doar meditație) seamănă cu invațatul unei alte abilitati precum desenul. Oricine ar putea invăța (dar nu oricine ar putea preda). Mai ales, in mijlocul unui grup. Eu am in biblioteca un manual pentru desenul de cartoon characters. E un manual care ma invata linie cu linie cum sa trasez cerculete, patrate, triunghiuri sau ovale (si altele) ca profil pe baza căruia să conturez un personaj animat, cum ar fi, un urangutan meditând in lotus. (ok, tu preferi gibonii). Se află in continuare pe raft. (dar nu urangutanul! :))
Am o oftică pe acei instructori de mindfulness (aparuti ca ciupercile după ploaie) care cer și fac bani serioși ajutând, chipurile, oamenii să trăiască mai în armonie cu ei, înșiși. Poate sunt invidios, insa știm bine că oamenii naivi se așteaptă la beneficii pe care să le obțină fără efort. Iar dumnealor induc acestor oameni falsa speranță ca daca șed pe vine cu ochii închiși, viețile lor capătă o savoare divină incât până și apa are gust, culoare și parfum (de vanilie?). Ei ajung să creadă că dacă fac meditație, atunci prosperă și trăiesc fericiți! Nu, nu se intampla așa ceva. E o iluzie.
Totuși, se pare că, per ansamblu, practica mindfulness (meditația inclusă) e un instrument valid (cu suport empiric) de autoreglare (autoechilibrare) care poate crește bunăstarea emoțională subiectivă cu o condiție. Să fie realizată sistematic pe un termen relativ lung. Ceea ce implică auto-disciplinare și transferul invațarii in cotidian. In locurile special amenajate e mult mai simplu să meditezi.
The foot feels the foot when it feels the ground. (Buddha)
Te poți intreba dacă ar da roade și in cazul tău. Probabil. Nu putem fi siguri, intrucat studiile ne oferă date pe grupuri de oameni, nu pe indivizi.
Iti propun să fim realiști. Știu de un dojo zen unde se practică meditație autentică (zazen). Din motive lesne de inteles, ei nu cer bani ca să practici alături de ei. Dacă vrei să nu te joci de-a meditația, poți merge acolo. Vei afla prin propria piele că timpul e relativ si subiectiv. O oră poate părea nesfârșită. Imi veni in minte comentariul cuiva, cum că puțini înțeleg zenul. Nu cred că datorită unor limite neapărat intelectuale, deși dacă ne gândim la preconcepții ne pricopsim cu limite in invățare. Referitor la mindfulness și meditație, multe prejudecăți mai există în mentalul colectiv. Spre exemplu, una dintre ele ne informează că via mindfulness ne cultivăm emoții și gânduri pozitive, astfel incat putem ajunge niste ființe catatonice fixate într-un perpetuu zâmbet tâmp?!
In zen nu e (aproape) nimic de înțeles, ne-fiind psihologie, știință, artă, ideologie și nici măcar filosofie. Ține de experiență – calea intuitivă. Ești (sau nu ești) in contact nemijlocit (de fluxul mental) cu experiența și nimic mai mult, zise un călugăr zen pitulat in aria lui Broca. Adică inveti prin descoperire (intuitiv). Multumesc, dar prefer una predată după tehnologii didactice moderne, care imbină invatarea intuitivă cu una analitică, apelând la creativitate. Zenul mi se pare grozav. Totuși, cred că e puțin lucru azi, in secolul XXI, când putem accelera invățarea cu ajutorul principiilor moderne din psihologia invățării.
E drept că ”Mindfulness” nu e curs de astronomie si nici de botanică. Nici măcar de limbă străină. Sa ne reamintim, in cinci minute inveti meditație! Totuși, oamenii continuă să plătească zeci de ore și mă tem că nu invață nimic. Ei nu meditează zilnic, nu gândesc mai sănătos, nu devin mai cumpătați ori mai disciplinați decât înainte, așa că bunăstarea lor crește precum părul de broască țestoasă. Ba chiar, uneori, scade. Nu e lucru de colea, să intri în contact cu o puzderie de emoții și gânduri supărătoare care pot părea, cel puțin la inceput, copleșitoare sau tulburătoare.
După mintea mea, orele de mindfulness (sitting meditation) ar trebui să coste puțin sau nimic. Nu inveți matematică sau gramatică. Nici măcar dansuri latino-americane. Orele de practică ar trebui să coste zero lei ca in dojo-urile zen (pe bază de donații). In schimb, știința mindfulness, deși nu e inginerie spațială, va avea costuri. Invățarea ei e contraintuitivă și implică efort sistematic, iar aici e șpilul. De aceea, ea poate fi predată in multe feluri creative, dar cu disciplină, asemeni unei științe. Ceea ce poate fi un alt criteriu in alegerea unui curs. Altfel, costurile mari sunt nejustificate, iar banii sunt aruncați pe apa sâmbetei (care trece prin curtea sau săptămâna lui guru ;-)).