Iți scriu despre fenomenul sau problema girafelor care dispar în ceață. E un al doilea text pe această temă. Ar putea fi redundant dar nu mai puțin explicit pentru o atitudine în comunicare pe care o găsesc nefirească. Prefer cu girafele ca să-mi creez o nuanță de simpatie. Substantivul la plural ”măgari” are o încărcătură negativă și îmi trezește antipatia.
Ai întâlnit și tu oameni care preferă să renunțe la un dialog cu tine, dar fără să anunțe? Tu discuți un lucru (lămurești, problematizezi, evaluezi și altele) în mai multe rânduri. Între voi doi s-a creat o micro-istorie relațională. Și vine un moment în care dumnealui nu răspunde. Există din partea ta un input și… pauză din cealaltă parte. Pauza continuă, nefiind o pauză de reflecție. Dumnealui dispare pur și simplu precum girafa în ceață. Din observațiile mele, acest fenomen e frecvent prin rețele online de socializare, chat-uri și email. Nu știu cât de frecvent, căci n-am măsurat. Dar sunt (aproape) convins că te-ai întâlnit cu el. (dar poate studenții vor face un studiu pt. lucrarea de licență).
E-n regulă, îmi vei spune, nu are vreo obligație să răspundă, fiind liber să opteze. Corect, dacă ne referim la un plan strict existențial. Suntem ființe libere și capabile de alegeri. Dintr-un plan social, nu are totuși obligația să răspundă? Obligație înseamnă să opteze în baza unor valori asumate liber. Nu să răspundă musai specific la inputul tău. Ci să răspundă cel puțin în planul comunicării. Ca să mă înțelegi, tu, în poziția de emițător, trimiți mesajul la celălalt, în poziție de receptor. Iar receptorul iți retrimite un mesaj de încheiere. Închide astfel o buclă de feedback în procesul comunicării dintre voi doi. Altfel, dacă tu emiți mesajul, iar dânsul (dânsa) nu răspunde, se cheamă că ești ”on air”, fără a fi la radio-tv. Draguț ar fi să răspundă, deoarece așa poate fi încheiată bucla unei comunicări firești între două ființe umane. Că doar nu comunici cu un ditai zeul (știi, zeii nu răspund).
Când girafa dispare în ceață, celălalt rămâne cu buzele umflate sau cu ochii în soare. Bucla de feedback în comunicare rămâne deschisă. Emițătorul în mod aproape invariabil se trezește cu întrebări precum; ”Să-l fi supărat cu ceva?”, ”Oare am greșit cu ce i-am spus?”, ”Nu mă place?”, ”Nu sunt convenabili termenii?”. Sigur, și alte reacții sunt posibile, pe care nu le redau, deoarece sunt comentarii mai mult ori mai puțin măgulitoare la adresa girafei. Celebrul Fritz Perls, părintele gestaltterapiei (o terapie experiențială, absentă din lista tratamentelor psihologice bazate pe dovezi, dar îndrăgită de clinicienii francezi ca alternativă la psihoterapia psihanalitică), numea în termeni colocviali asemenea experiențe ”afaceri neterminate”. Ele tind să te bântuie, deoarece sunt nerezolvate sau neîncheiate (efectul Zeigarnik). Sunt precum fantomele și iți reamintesti, poate, că am scris mai pe larg despre asta.
Gândind și eu, neavând lucruri mai bune de făcut, o fi legat de respect? Oricum, pare dezlegat de orice, fiind probabil ființe cu zero toleranță la îngrădire. Dintr-o perspectivă valorică, mie îmi vine să leg fenomenul ”girafei dispărute-n ceață” de respectul și grija față de un alt om. De fapt, de lipsă de așa ceva, ba chiar nițel pe dos. Cu aroganță ești lăsată privind în soare sau la girafa dispărută-n ceață. Te rog nu mă lua cu interpretări psihologizante. Nu-mi spune că e o intelectualizare a fricii de abandon sau a complexului de inferioritate. (Chiar și dacă ar fi așa, cu ce m-ar ajuta într-un plan pragmatic acest insight? Teoriile psihologice care explică orice sunt non-științifice). Te poți debarasa de un om, cu care ai avut un schimb de mesaje, adică ai consumat timp și atenție, ca și cum e un obiect neînsuflețit? Nu este o ființă vie, posesor de suflet muritor (sau nemuritor, după caz)? Are o sensibilitate conștientă vizavi de tine? Vibrează ea la reacțiile tale? Și în mod firesc și omenește iți pasă (sau poate nu, fiind un zombi). Așa se vede de la mine.
Da, știu, dacă ne mutăm în plan psihologic (limitat), atunci putem înțelege că celălalt prin conduita ”girafei dispărută-n ceață” evită jena, rușinea sau anxietatea unei evaluări negative, dezamăgirea celuilalt care l-ar întrista pe el sau ar duce la respingerea lui. Probabil din frica unei respingeri sau critici (tradusă ca respingere/enervare) acționează anticipativ și dispare, evitând confruntarea cu emoția lui și reacția ta. La fel de bine, poate nu-i pasă de interacțiunea cu tine, fiind preocupat cu lucruri urgente și mai importante. Pe baza acestei înțelegeri, putem deveni mai toleranți. Poate chiar, de ce nu, acceptăm situația. Oricum, n-ai o rezolvare mai elegantă a problemei ”girafa dispărută-n ceață”decât cea cu tine, însăți, în propria mințișoară. Mai e și varianta insistenței, dar depinde până unde vrei să ajungi cu ea. De la un prag încolo devine umilință.
Recunosc că atitudinea girafei mă irită. Girafele, deși nu-s măgari, îmi evocă totuși antipatie. Preferința mea e pentru oameni care sunt suficient de curajoși încât să încheie, totuși, comunicarea inițiată (o buclă de feedback completă). Înseamnă respect afirmat (implicit) în procesul comunicării dintre două ființe conștiente.