Cât de bine reușești să te înțelegi cu colegii la serviciu? Dar cu prieteni și rude? Ca să te poți înțelege, nu e suficient să lași de la tine sau să neglijezi ceea ce nu merge între voi. Relațiile nu ”curg” de la sine decât în cazuri rarisime.
Relațiile bune cu ceilalți oameni reprezintă un factor predictiv pentru o viață bună, dacă e să ne luăm după modelul profesorului Seligman (modelul PERMA). Nu orice fel de relații, ci unele autentice. Iar dacă nu ne place modelul PERMA, putem apela la un celebru studiu longitudinal de la Harvard. Citez aici concluzia dintr-un articol publicat de The Harvard Gazzete:
”The study showed that the role of genetics and long-lived ancestors proved less important to longevity than the level of satisfaction with relationships in midlife, now recognized as a good predictor of healthy aging. The research also debunked the idea that people’s personalities “set like plaster” by age 30 and cannot be changed.”
Cine vrea o relație bună, ar fi tare drăguț să descopere ce vrea în sau cu acea relație. Dar și să descopere cine este și ce vrea de la viață. Și dacă nu-i place un aspect sau altul, să aibă încredere că poate modifica acel aspect din personalitate. Personalitatea nu e bătută-n cuie, după cum e mitul din folclorul psihologiei. Dar nici nu poate fi schimbată la comanda altcuiva. Din păcate, mulți oameni dețin credința magică, extrem de păguboasă pentru relație, că ei pot modifica aspecte din personalitatea altcuiva (de obicei, o persoană dragă). Deși, pe de altă parte, unii consideră că ei nu se pot schimba și că cine îi iubește o să-i accepte așa cum sunt. Iară nimerim în filosofia acceptării pricepută anapoda. Doar dintr-o vizuină, pardon, viziune esențialistă, pot accepta că dispui înlăuntrul dumitale de mârlănie, dar nu accept o conduită mârlănească. De exemplu, că arunci pungi, sticle și chiștoace pe plajă sau că halucinezi din poziția de demnitar al acestei țări. De altfel, nici nu mă interesează ce esențe stau înlăuntrul dumitale. Mă preocupă ceea ce faci azi-mâine-poimâine sau conduita recurentă și nu că ești în esență un om bun. Viziunea esențialistă e greșită și poate duce la profunde insatisfacții în relațiile sociale.
Iar dacă acea persoană nu știe ce vrea și adesea așa se întâmplă, nu e nimic grav. Poate explora o vreme relația și descoperi. Să-ți ofer un exemplu prozaic. O prietenă te invită să încerci un restaurant exotic. Nu știi dacă îți place. Știi, în schimb, că vrei să încerci. Sau, știi că nu vrei nici măcar să încerci și urmează s-o refuzi. Dar dacă prietena insistă? Iar tu nu vrei s-o refuzi că s-ar simți rănită (ori alte miriade de motive)? Înțeleg că îți pasă de o presupusă suferință, dar n-ai și tu o nevoie?
Vezi bine că mai înainte ai o negociere de purtat cu tine însăți. Unde să te poziționezi? Spre nevoia ta, de a te relaxa la un serial bun, sau spre nevoia ei, de a merge la restaurant exotic și încerca un meniu bizar?
Relații bune nu înseamnă, evident, relații multe. Calitatea lor contează, nu cantitatea. Să fie bune înseamnă să fie autentice. Cum poți aduce această calitate în relațiile tale? Abilități interpersonale. Precondiția constă în orientarea binevoitoare și de apropiere, pe scurt, prietenoasă și nu dușmănoasă. Dacă te știi cu tendință ostilă, sfatul meu e să cauți interpretări (în terapie se cheamă ”recadrări”) într-o notă prietenoasă vizavi de acțiunile celorlalți. Și vigilență la ce gânduri le atribui. Multă suferință inutilă vine din atribuirea unor gânduri urâcioase și alunecarea într-o profeție de împlinire a lor.
Calitatea autentică vine din experimentarea unei relații pe o bază constantă de încredere mutuală, respect și intimitate. Și nu mă refer la intimitatea coitului. După cum știi, oricine se poate împerechea fără niciun fel de intimitate. Mă refer la profunzime emoțională. Cine nu învață deschiderea emoțională se alege cu relații superficiale. Și trebuie să-ți precizez. Nu are de-a face cu critica negativă sau neconstructivă care nu face decât să-ți inducă un sentiment de culpă ori, poate, anxietate. E ultimul lucru pe care vrei să-l auzi din partea unui prieten. Dar dacă vrei o relație autentică, te poți aștepta uneori la critică. Numai mironosițele caută relații în care să fie lăudate și susținute toată ziulica sau acele suflețele fragile care și-au făcut o marotă din filosofia acceptării necondiționate. Ce vreau să-ți transmit e că relații bune nu înseamnă să te înconjuri cu idolatri sau neputincioși care acceptă (necondiționat) orice mârlănie.
Relațiile autentice se întrețin cu ceva efort, mai exact, disponibilitate (să întreții o relație). Fără, nimic nu rodește la fel cum un grădinar nu-și poate îngriji legumele… dacă nu are timp? Ca exercițiu al asumării, dacă nu își face timp.
Recapitulând, calitatea autentică a unei relații vine din următoarele:
- Deschiderea, împărtășirea și susținerea;
- Exprimarea nevoilor și așteptărilor cu deschidere spre un compromis amiabil;
- Și uneori din critică în termeni pozitivi.