Poate ca urmatoarele date te vor invita si pe tine la reflectie critica. Cum se face ca in tarile cu un nivel de viata ridicat sunt mai putin credinciosi decat in tarile cu un standard de viata scazut? Cum se face ca cei mai fericiti oameni si cei mai putin necredinciosi se afla in aceste state in care se poate trai decent, unde oamenii beneficiaza de asistenta medicala si sociala, unde exista un nivel inalt de educatie, unde ziua de maine, dar si cea de peste o luna si un an nu sunt asociate unor frici existentiale?
Un profesor de psihologie pe nume Adrian White de la Universitatea din Leicester a creat o “harta a lumii in privinta fericirii” in urma unor serii de cercetarii in care au fost intervievati 80 000 de oameni din lumea intreaga (Science Daily, 2006). Rezultatele sale ne ofera o imagine globala asupra relatiei dintre credinta in divinitati si nivelul de fericire. Datele studiilor ne arata ca cele mai fericite zece natiuni de pe planeta sunt si cele mai putin religioase. Care sunt acestea? Voi mentiona doar 7 in ordinea descrescatoare a nivelului de fericire:
Danemarca
Elvetia
Austria
Islanda
Bahamas
Finlanda
Suedia.
Oare nu ti-ar placea si tie sa traiesti in una din aceste tari? Sau nu ti-ar placea ca Romania sa semene cu una din ele? N-ai prefera sa ai o oarecare certitudine in privinta existentei personale astfel incat sa iti poti planifica si organiza viata pe un, doi, trei inainte fara sa simti cum ti se accelereaza pulsul?
Suedezii (natiunea a saptea din lista) sunt printre cei mai necredenciosi cu un procent din populatie intre 46 si 85 %. Danezii sunt atei intr-un procent de 43-80% si sunt primii la fericire. Se pare ca si unii si altii se descurca binisor chiar si fara protectia divina. Poate ca reusesc asta deoarece ofera atentie unor strategii sociale bine organizate de ajutor reciproc? Si poate ca pe la ei coruptia e mai modesta iar micii intreprinzatori sunt mai incurajati? Pentru ca eu unul cred ca fericirea personala e asociata unei autonomii si unui control mai mare in propria viata. Pentru unii, a avea o minte eliberata de credinte arhaice este o cale potrivita atingerii fericirii si satisfactiei in viata. Banuiesc ca, pentru cetatenii din aceste state, accesul la servicii medicale, la o educatie de calitate, asigurarea unui acoperis deasupra capului si hranei, relatiile de familie si de prietenie pot cantari si influenta mai mult nivelul de fericire decat credintele in zeitati si ritualurile religioase.
Iar acum sunt aproape sigur ca vrei sa stii care sunt natiunile cu indicatorul cel mai scazut de fericire si cu cel mai inalt la religiozitate. Iata-le:
Congo
Zimbabwe
Burundi
In Congo, una dintre cele mai sarace natiuni, avem crestini si credinciosi in zeitatile africane si niciun ateu. Ce zici, te atrage ideea de a te reloca aici? Banuiesc ca nu.
Revenind in tara noastra, descoperim ca un procent de 95% din populatie este reprezentat de credinciosi, iar 88 % dintre romani cred in puterea rugaciunii conform unui studiu din 2010 finantat de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică din România. Suntem, conform datelor acestei cercetari, cea mai religioasa natiune din Europa. Se pare ca suntem în situatia în care ne rugam bunului Dumnezeu şi poate trece nefericirea noastra cu ajutorul binevoitoarei Sale interventii în privinta: crizei, coruptiei, nepotismului, urechismului (activitati dupa ureche – „merge şi asa”, adica desfasurate superficial, fără coerenta şi fără expertiza), vanitatii, demagogiei şi sa nu uitam lenea.
Sunt revoltat pe de-o parte şi imi pare caraghios pe de alta parte, sa stiu ca la noi se ofera o portie de la buget de 10 ori mai mare la biserici şi culte decat în educatie şi cercetare. Oare ne-am intors în epoca medievala? Poate tot cu vreun „miracol divin” vom investi în laboratoare de cercetare, unitati de asistenta medicala, scoli şi universitati şi strategii de asigurari sociale, profesionale şi medicale. Cum ar putea deveni toate acestea accesibile publicului larg fără a-l impovara financiar si fara a-i dezorganiza viata? Cred ca solutiile vor veni de la oameni şi nu de la vreun zeu oricare ar fi orientarea religioasa.
Luna de pe cer nu mai e demult o roata de cascaval şi nici fulgerul nu mai reprezinta mania sfantului Ilie care se da de-a dura cu carul printre nori. Sunt de acord ca stiinta nu poate explica totul asa cum are religia aroganta pretentie de a explica orice invocand puterea infinita divina de parca asta ar aduce vreun progres în privinta cunoasterii. Dezvoltarea civilizatiei umane (simplul fapt ca tu dispui de apa curenta!) nu se datoreaza interventiei divine şi nici vreunei revelatii religioase. Inventivitatea umana a generat progresul civilizatiei, iar în aceasta privinta religiozitatea a fost mai degraba un obstacol. O inventivitate care nu se datoreaza inspiratiei divine dupa cum considera unii care cred ei ca orice în lume are drept cauza ultima un Dumnezeu atemporal, infinit, omniscient şi omniprezent.
Cred ca e evident ca nu putem inainta în cunoastere invocand principiul cauzalitatii ultime de natura divina. „Nu stiu deocamdata” este un raspuns elegant şi responsabil care face loc unor descoperiri ulterioare pe care eu unul il prefer în loc de des intalnitul „Dumnezeu stie”.
În concluzie, se pare ca, atunci cand o societate atinge un nivel de trai decent, cand nevoile de baza sunt asigurate, cand exista o oarecare certitudine în privinta viitorului ce se asociaza unui sentiment de securitate personala, cand oamenii au acces la educatie stiintifica şi la servicii medicale de calitate, religiozitatea tinde sa descreasca şi oamenii incep sa se sprijine mai mult unii pe altii (din altruism social, nu din obligatii moral-religioase) contribuind colectiv la asigurarea unei vieti decente la nivel de grup, comunitate, natiune. Mai pe scurt, cand un om se simte bine (traieste decent si e satisfacut cu viata sa) mai degraba se orienteaza catre relatiile cu cei din jur si mai putin catre zei, care tind sa dispara treptat din ecuatia vietii personale si colective.