Cum ar fi ca știința ta despre emoții să fie eronată? S-ar numi revoluție personală și ai trece la acceptarea unei noi perspective. Sau poate nu și ai rezista, neînțelegând ce atâta zbucium pentru nimic. Doar nu despre emoții e viața unui om. Dacă nu cumva, chiar este? Bine, nu doar despre ele.
Lisa Feldman Barrett, o cercetătoare determinată de pasiunea de rezolva puzzle-ul emoțiilor ne învață despre această nouă perspectivă. Se cheamă teoria emoției construite. Această teorie face parte dintr-o viziune științifică asupra realității numită construcționism, care susține că experiențele și comportamentele nostre sunt create, moment cu moment, de procesele biologice din creier și corp. Are la bază dovezi empirice și rădăcini în corpul cunoașterii științifice. Dacă ești de specialitate și te pasionează cercetarea, poți consulta jurnalul Social Cognitive and Affective Neuroscience (2017) sau, la fel de bine, poți răsfoi cartea menționată în precedentul articol.
Bănuiesc că viziunea clasică asupra emoțiilor îți e binecunoscută. E predată prin școli și folclorul psihologic o întărește cultural, deoarece vine pe cale intuitivă. O simți pe pielea ta. Mergi pe o cărare dintr-o pădure, vezi un șarpe, te trece un fior pe spate, belești ochii mari, pupile dilatate ca să-l vezi mai bine, și cauți să iei distanță, deoarece… îți e teamă.
Cei mai mulți adulți și copii o pot recunoaște la ei și la alții dat fiind contextul. Frica e o emoție adaptivă la un pericol (și dezadaptivă la pericole fictive, din mințile noastre) ce l-a scos din necazuri pe homo sapiens (și nu doar) timp de multe mii de ani. De asemenea, alte emoțiile ca vina, rușinea (aproape ne-simțite de unii dintre noi) sunt adaptive. Ne ajută să ne ajustăm conduita la circumstanțele de viață.
Dar avem, oare, modificări psiho-fiziologice specifice fiecărei emoții în parte? Avem, de asemenea, și expresii faciale distincte pentru bucurie, teamă, tristețe și altele? Și, evident, avem în creier tipare neuronale asociate fiecărei emoții? Sunt emoțiile universale? Sunt ele declanșate de stimuli?
Sute de experimente oferă dovezi pentru ”da”. Ele alcătuiesc viziunea clasică. Însă, alte sute de experimente pun la îndoială aceste dovezi. Se pare că emoțiile nu sunt ceea ce credem noi, în mod obișnuit, că sunt. Ce credem noi? Că sunt acolo în corp, în tipare corporale și fiziologice, activate de circuite neuronale în relație cu stimuli particulari. Vezi șarpele, se activează circuitul fricii din creier și o iei la sănătoasa.
Dar ce sunt? Construcții. Te-am lămurit buștean. În fiecare moment de vigilență creierul apelează la experiența trecută, organizată în concepte, ca să ne îndrume acțiunile și să atribuie unor senzații anumite semnificații. Atunci când conceptele sunt concepte emoționale, creierul construiește emoția, după cum creează, de altfel, întreaga experiență a vieții conștiente. Ingredientele cu care lucrează creierul, via rețele multiple (nu circuite dedicate), sunt interocepția, conceptele și realitatea socială. Să le luăm pe rând. Interocepția oferă creierului informații despre stările corpului și produce trăiri de plăcere, neplăcere, excitație și calm. Conceptele (incluzându-le pe cele emoționale) reprezintă cunoașterea asimilată cultural. Realitatea socială oferă convențiile și limbajul care fac posibilă perceperea emoțiilor de oamenii dintr-o anumită cultură. Citim mai ușor stările conaționalilor și mai anevoios pe cele ale străinilor din culturi exotice.
În viziunea clasică, emoțiile ne par lucruri distincte (frica, bucuria sau mânia) în baza unor expresii corporale și tipare neurale specifice. În cea a emoției construite, creierul anticipează, în baza experiențelor de învățare anterioare, și etichetează experiența momentului prezent prin interocepție și apelul la o etichetă emoțională preluată (tot prin învățare) din acea cultură. În baza acestei teorii, te poți gândi la emoții la fel cum te gândești la bani. Prin analogie, banii există în baza unei convenții sociale (aproape) universală. Altfel, sunt niște simple petice din plastic cu desene colorate. Dar asta nu înseamnă că ”banii” nu există, că sunt niște iluzii (poți da foc la o bancnotă de o sută de dolari?). La fel ca banii, avem emoțiile, prin prisma unei realități sociale modelată de limbaj, însă experiența lor are calități subiective relativ distincte pentru fiecare om. Simțim și percepem emoțiile în moduri variate. Îți imaginezi consecințele?
Dacă examenul de licență ar înceta magic să fie un proces anevoios de examinări și prezentări? Și s-ar numi ritual de maturizare academică… Cum te-ai raporta la el? Sau, dacă senzații ca pulsul crescut, palmele transpirate și gura uscată ar primi eticheta de entuziasm și nu teamă înainte de a-ți prezenta public lucrarea, ce s-ar întâmpla?
Dacă șarpele pe care-l vezi n-ar mai fi ”șarpe”, adică nu mai atribui acelei vietăți conceptul de șarpe, te-ar mai lua frica? Dacă l-ai numi ”delicatesă”? Și ți-ar fi foarte foame…