Cum apare empatia la cei mai multi dintre noi? Prin simularea experienței interne a unei alte persoane în propria mințișoară. Simularea simțirii altuia e un proces psihologic opus teoretizării. Primul se referă la folosirea propriilor simțiri ca să le intuiești pe ale altora. În schimb, teoretizarea aplică teorii despre stimuli și reacții, cum ar fi, dacă te strig pe numele bovinei, te intorci spre mine și imi lansezi probabil un șpiț, pardon, o copită sub coada de maimuțoi. (Unii autori fac diferența între cele două tipuri de empatie și le numesc empatie afectivă și empatie cognitivă.)
Te-ai simțit jignită? Întrucât eu știu asta despre tine, și anume, că există șansa să simți durere, fiind o jignire, dacă te numesc vacă (sau bou, după caz). Așa că renunț, chiar dacă, mai înainte, mi-ai demonstrat puterea convingerilor tale fixe. Dar de unde știu eu? De la Mama Omida? Din bolul de cristal? Pentru că sunt capabil (Doamne ajută!) de teoria minții, în organul computațional dintre urechi simulez experiența ta afectivă și teoretizez din perspectiva ta. Cum m-aș putea simți, dacă tu m-ai apela cu numele de bou? Ușor jignit fiind, simt o ușoară durere. Dar nu intensă, fiindcă, totuși, nu-mi neg apartenența la regnul animal, clasa mamiferelor. Se amestecă cu emoția surprizei, căci aparțin de ordinul primatelor, nu al copitatelor. Și, desigur, m-aș întreba când ai fost ultima dată la un consult oftalmologic sau psihiatric. (teoretizare).
Din perspectiva percepției minții, simularea are rădăcini în simțire (experiența dureroasă a jignirii), iar teoretizarea în propria agenție (sinele care raționează despre durere). Simularea pare să ne ofere empatia, care e diferită de simpatie și milă. Sau nu? Iar empatia prin ce diferă de compasiune? Sau nu diferă, fiind doar o problemă semantică?
Răspunsul clarificator se află în limba germană,în cuvântul: Einfühlungsvermögen.
Ți s-a încâlcit limba? Să te lămuresc. Empatia e nici mai mult, nici mai puțin, atunci când fühlung vizavi de vermögen -ul altei persoane. Ești lămurită buștean. Din câte am înțeles, acest substantiv german se traduce prin întru-simțire și accentuează noțiunea de a împărtăși simțirile altei persoane. Nu inseamnă că le iei acasă, căci intrăm în belea. Te contagiezi afectiv, iar asta nu face bine, mai ales, dacă lucrezi cu oameni în distres sau suferinzi. Spre exemplu, se referă la simțirea durerii când o persoană e rănită sau jena când cineva are un fir de mărar între dinți (urmând pupăcit, dar rămâi la îmbrățișare).
Pentru că preiei afectiv durerea altei persoane, îți vine să o ajuți (dacă ești cu toți boii acasă). E omenește, deși se petrece si cu alte mamifere, precum câinii, delfinii sau elefanții. De aici, poți deduce că empatia e ingredientul cheie dinlăuntrul compasiunii. Nimeni nu manifestă compasiune, fără ca, in prealabil, să fie empatic. Ceea ce presupune o conexiune cu mintea celeilalte persoane. O conexiune, pe care o poți menține, când persoana se află în apropierea ta fizică (nu în apropierea ta astrală!). Fac precizarea pentru acei fani Facebook preocupați de smartphone, chiar dacă se află într-o întâlnire fizică.
Apropierea fizică (nu cuantică, mon ami) duce la creșterea disponibilității de îngrijire față de un altul. Interacțiunea via videocall (sau alte medii online) facilitează mai puțin din așa ceva. Nu-l poți atinge (decât cu cuvintele) pe celălalt și sunt mai puține indicii nonverbale valabile, ceea ce reduce semnificativ simularea experienței celuilalt în interiorul minții tale.
Odată ce te întorci cu două sute de mii de ani în istoria lui homo sapiens, vei înțelege că empatia a evoluat în grupurile mici de oameni între care existau relații apropiate zilnice. Îți pasă de aceia care sunt în mod fizic vizibili și pe care îi cunoști. Și urmează, acum, să fim sinceri. N-o să-ți pese de fetița de zece ani dintr-un sătuc african, care n-are un creion ca să scrie la școală. Ca să-ți pese, adică să-ți trezească empatia, fetița din sătucul african trebuie să semene cu fetițele din cultura ta.
Poate m-am dus prea departe cu exemplul. Nu avem nevoie de continentul african pentru ilustrarea empatiei. Ne putem rezuma la copiii din sătucele românești uitate de lume în timp ce mulți copii din capitală își fac lecțiile cu ajutorul tabletelor (de ciocolată?).
Există limite în manifestarea empatiei, iar limitele sunt biologice. Te gândești că poate fi raționalizarea comodă pentru absența ei? Depășirea lor e stimulată prin campanii de ajutorare inteligente. Te-ai prins ce înseamnă acțiuni inteligente (în acest context)? Nu, nu sunt acelea care pedalează pe vinovăție.
Mi se pare nevrotic să te simți vinovată că fiica ta învață cu tableta în timp ce alți copii se bucură de un creion. Să ajuți pe acești copii din vinovăție nu faci decât să-ți întărești vinovăția. E adevărat că pentru ei nu contează simțirile tale. Din perspectiva lor contează ajutorul, nu simțirea ta (copiii sunt de obicei egocentrici). Dar n-ar fi mai sănătos să-i ajuți deoarece îți propui acest scop valoros? Vei merge către ei din prea plinul ființei tale, nu din nevoia de a-ți liniști vinovăția.