Imaginează-ţi că eşti o musculiţă agăţată de tavanul unui cabinet psihologic unde asişti la următorul dialog. (da, o musculiţă dotată cu minte umană de către vrajitorul Gandalf)
Un (potenţial) Client: Ştiţi, am problema asta cu bruxismul. Ce explicaţie îmi puteţi oferi din punct de vedere psihologic pentru bruxismul meu?
Psiholog(ă) : Nu vă pot spune, pentru că ar trebui să conştientizaţi. Totuşi, din moment ce mă întrebaţi aşa direct… E un simptom care ascunde în inconştient frica de a nu fi abandonat de mama.
C: Dar nu mi-e frica de un abandon din partea mamei.
P: Da, deoarece se află reprimată în inconştient.
C: Cine? Mama? A murit demult.
P: Vedeţi? V-aţi simţit abandonat.
C: M-a întristat moartea ei, dar nu m-am simţit abandonat. Ştiţi, mama era bolnavă şi suferea, şi nu se mai putea face nimic. Şi-a dorit să moară. Pe undeva, şi eu mi-am dorit asta. M-am învinovăţit o vreme, însă cred a fost mai bine aşa.
P: Sigur, unde e frică e şi dorinţă. Pentru că vă e frică de abandon, aţi abandonat-o d-voastră înainte. V-aţi dorit să moară în încercarea de a controla propria spaimă vizavi de aşteptarea unui deces imprevizibil al mamei. Apoi, bineînteţes, că v-aţi simţit vinovat.
C: Mi-am dorit ce cred că era mai bine pentru ea, dar şi pentru mine. V-am spus, deja. Mama suferea şi nu era nimic de făcut. N-am abandonat-o. Cel mult, am renunţat la speranţa însănătoşirii ei. Iar, mama, de asemenea. Totuşi, nu mi-o luaţi în nume de rău, ce legătură au toate astea cu bruxismul?
P: Nu vreau să vă contrazic, însă cred că sunteţi în negare. Iar, acum, daţi dovadă de rezistenţă. Nu vă pot ajuta, dacă de la bun început nu putem comunica.
C: Eu v-am vorbit despre mine, pentru că am auzit că e de ajutor. Am senzaţia că n-aţi auzit ce v-am spus şi îi daţi înainte cu abandonul. Vă repet că nu despre abandon e vorba. Vreau să scap de bruxism şi am crezut că-mi puteţi oferi un ajutor psihologic. E limpede că nu. La revedere!