In latineste expresia Homo sapiens sapiens inseamna, luata literar, specia care stie si stie ca stie. Mai putin cand, nu stie nu ca stie, dar el (specimenul) crede ca stie!
Adesea, oamenii (profund) religiosi ori agnostici considera, facand uz de ajutorul zeului sau de vreo invatatura ori experienta personala, ca ei cunosc adevarul, ei stiu ca exista viata dupa moarte, ca oamenii poseda suflet, ca cineva mare si intelept ne supravegheaza si ne priveste printr-un microscop cosmic. Daca ceri dovezi pentru toate aceste teorii devenite credinte, esti urgent etichetat ca fiind un suflet ratacit.
Specimenul de mai sus (nu cel care crede ca) stie ca stie, iar asta se cheama constiinta si constientizarea constiintei. Are legatura cu teoria mintii (pentru cunoscatori). Spre marea mea nedumerire, studentii in psihologie nu afla despre problema minte (suflet) – corp si nici despre teoria mintii. Probabil, pentru ca nici profesorii nu stiu? Poate ca, pentru cei mai multi dintre acestia nu este o problema.
In termeni simpli, avem de-a face cu a evalua ceea ce crezi ca stii sau “a gandi despre ceea ce gandesc” sau “a reflecta la propriile mele ganduri si idei”. Vrei un exemplu? Crezi ca exista ceva numit suflet care locuieste, dupa surse sigure, in corp (in creier? In glanda pineala? Vezi Descartes). Aceasta este o credinta (sau o cognitie). Tu esti constient(a) ca stii sau ca dispui de aceasta credinta. Stii ca tu dispui de aceasta credinta, nu si papagalul vecinului de vizavi si nici broscuta testoasa a fiicei tale. Ai incheiat primul nivel (ca in video gaming). La nivelul urmator, vom avea de-a face cu o mare provocare mentala.
Sa evaluezi ceea ce crezi ca stii.
Tehnic, se cheama meta-cognitie. Evaluarea propriilor tale cognitii nu inseamna sa-ti confirmi ceea ce stii. Nu-i asa ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui? Nu-I asa ca extraterestrii ne viziteaza zilnic planeta? Nu-I asa ca exista Suflet (sau fantome)? Dupa care urmeaza sa licitezi doar acele dovezi care iti confirma raspunsurile din intrebare. Ce-ar fi ca de maine sa cauti dovezi care-ti infirma afirmatiile (credintele)? (Sa actionezi in pofida biasului de confirmare, pentru “nazdravani”)
Vestea buna e ca specimenul homo sapiens sapiens poate deveni (cu ceva effort) homo rationalis (cu imprumut de la Michael Shermer) si (isi) poate, astfel, formula intrebari precum un anchetator (in dosarele DNA).
“Atunci cand murim niciunul din atomii corpului nostru (si nici un strop de energie) nu se pierde. De aceea, suntem nemuritori.”
Exista dovezi? Daca da, sunt aceste dovezi de incredere? Dovezile existente sunt ele din mai multe surse? Aceste surse sunt, la randul lor, credibile?
La fel cum exista haine SH, exista dovezi SH. Purtate… din gura in gura. Sa-ti explicitez ce modificari se petrec cu mesajul original? Banuiesc, ca te-ai jucat cu “telefonul fara fir”. Wireless, adica din gura in gura, pe cale orala (hait!), dar si scrisa. Mesajul poate ajunge la tine profund distorsionat. Un exemplu simpatic care a facut inconjurul lumii (cred ca nici eschimosii n-au scapat) este cel al plantelor de orez care se usuca daca omul vorbeste obscen in mod constant cu dumnealor. La fel de bine si tu te-ai usca (de tristete) sau te-ai aprinde (de furie) ca un pom de craciun, daca maica-ta ti-ar vorbi vulgar. De aici, nu poti trage concluzia ca exista un transfer de energie negativa sau o influenta karmica (sau transgenerationala) intre tine si maica-ta sau intre tine si planta de orez. Ar fi o dovada de ineptie din partea ta. (nici nu cred ca tu, cititorul acestui blog, poti face asemenea inferente penibile).
Sper sa ma crezi, cand iti precizez, ca nu e nevoie de o inteligenta stralucita, ca sa-ti iei la intrebari propriile opinii, explicatii, teorii si, in special, credinte, ca apoi, sa cauti dovezi. Repet, nu orice fel de dovezi. In acest sens, eu, unul, sunt profund indatorat unui cetatean grec. Nu, nu mai traieste si nici oale si ulcele nu cred sa fie, insa spiritul lui vegheaza, doar ca nu intr-un univers imaterial, ci in propriul meu creier. Il cunosti, aproape sigur. Da, Socrate.
Si voi impartasi cu tine, ceea ce am aflat de la el (port cu dumnealui dialoguri cu diferenta esentiala ca nu-l confund cu realitatea;hihi!), calatorind spre casa de la modesta universitate Hyperion, dupa un seminar “cutremurator” pe tema “gandirii stiintifice” cu studentii anului I.
Dovezile pe care oamenii le invoca in sprijinul teoriilor, opiniilor, credintelor si explicatiilor de tot felul pot fi clasificate, in functie de masura increderii, in:
Dovezi de incredere. Acel tip de dovezi oferite de date empirice obiective si care au fost, sunt (sau pot fi) testate experimental in conditii stiintifice si, ulterior, replicate in mod independent de alti cercetatori.
Dovezi indoielnice. Cand dovezile, desi oferite prin metoda stiintifica, nu sunt convingatoare, deoarece nu exista replici (alte studii independente).
Dovezi incredibile. Din aceasta categorie cu larga raspandire fac parte studiile de caz si testimonialele. (“am auzit eu”; “am trait pe propria piele”).
Si, favoritele mele, DOVEZILE COMICE, care pot starni hazul (cand esti intr-o pasa glumeata). Un amestec de dovezi no. 2 si no. 3 cu prostie si vanitate in cel mai rau caz, iar in cel mai bun caz, cu naivitate.