Unii studenţi, echipaţi cu o curiozitate înaltă şi atitudine proactivă, m-au intrebat despre efectul utilizării FB (cont facebook) asupra nivelurilor de SWB (subjective well-being). Puah! Nu m-a consultat nimeni în această privinţă. Eram doar într-o reverie cu studenţi înarmaţi cu o curiozitate apologetică încât se pot confrunta cu aerul meu ursuz şi uşor ironic (la o primă vedere), o persona de selecţie între neghină şi grâu.
Dar se pare că domnul Ethan Kross, director la Emotion&Self Control Lab de la University of Michigan, a fost luat de guler şi interogat.
„În ce fel, doctore, ne afectează fericirea (în idiom: SWB) utilizarea facebook-ului?”
Ethan Kross şi-a finalizat doctoratul în psihologie socială, în 2007, la Columbia University. Supervizorul său sau „adviser” (cum se cheamă la dumnealor) a fost nici mai mult nici mai puţin, marele personolog şi pionierul studiilor pe topica autocontrolului, Walter Mischel. Aşadar, pare a fi un tip de încredere care nu emite declaraţii în baza epifaniilor,ci se bazează pe date obiective.
Intuitiv ne putem aştepta ca utilizarea FB să ne amplifice fericirea, deoarece suntem aproape permanent în contact cu prietenii sau măcar cu unii dintre ei, dar incluşi cu toţii la categoria „friends”. Iar teoria well-being-ului prezice că relaţiie sociale pozitive contribuie la fericire în timp ce teoria auto-determinării ne arată, de asemenea, că satisfacerea nevoii de legături sociale contribuie la well-being.
Ethan Kross, împreună cu echipa sa, realizează un studiu şi il publică în august 2013. Are 220 032 de vizualizări! A fost realizat pe un eşantion de 82 de participanţi cu o vârstă medie de 19,52 ani, iar datele au fost recoltate prin metoda mostrei de experienţă (sau experience sampling, despre care îţi povesteşte moşulică Daniel Kahneman în cartea sa). Iată care e concluzia contra-intuitivă a acestui studiu:
„On the surface, Facebook provides an invaluable resource for fulfilling such needs by allowing people to instantly connect. Rather than enhancing well-being, as frequent interactions with supportive “offline” social networks powerfully do, the current findings demonstrate that interacting with Facebook may predict the opposite result for young adults—it may undermine it.”
(cei mai mulţi cercetători sunt precauţi când formulează concluzii).
Într-un articol publicat pe 24 martie anul curent în The New York Times te poţi lămuri mai în detaliu.
Salutări fanilor FB!