Teoria hidraulica a emotiilor. Aceasta e dogma pe care se bazeaza majoritatea interventiilor psihoterapeutice, dar si o teorie intuitiva in psihologia populara. Tot dansa sade la baza interventiilor psihologice in situatii de criza. Mi-am propus sa-ti reamintesc ca este falsa.
Iata ce ne poveste aceasta teorie in special indragita de specialistii in psihoterapii psihodinamice si alte terapii mumbo-jumbo. Emotiile se aduna asemeni aburilor intr-o oala cu capac pana cand la un anume prag… buf! In cuvinte mai savante, se intampla ca dumneata sa ma citesti si sa te tot iriti, iritare care se acumuleaza, pentru ca mata’ reprimi emotia iritarii. Pe masura ce lecturezi acumulezi iritare (sau energie negativa in termeni “elevati”), in functie probabil de toleranta, pana cand explodezi.
Aceasta teorie care sprijina interventiile de tip catharsis sau cele de ventilare (critical incident stress debriefing) dupa experiente traumatice este, stiu ca ma repet (sunt obsesional), FALSA. Daca dai dovezile de-o parte si doar meditezi la aceasta idee, cu conditia sa ai un scor la deschidere in plan emotional peste medie, s-ar putea sa afli ce proasta idee este sa incurajezi victima unui abuz sau accident sa-si exprime emotiile imediat dupa evenimentul traumatic. Nu exista un beneficiu terapeutic in reamintirea detaliilor unei experiente ingrozitoare imediat evenimentului. Dovezile existente in literatura stiintifica sustin ca persoanele care nu se exprima dupa evenimentele traumatice sunt mai reziliente si nu intr-o stare patologica de negare. Iar a-ti impartasi emotiile dupa evenimente incarcate afectiv nu inseamna ca te recuperezi psihologic.
De aici, nu trebuie sa tragi concluzia ca toate persoanele au nevoie de timp si tacere pentru a depasi experiente afective dificile sau ca acestea prefera singuratatea, timp in care sa mediteze la aceste experiente. Se pare ca oamenii au nevoie de un timp (variabil) in care sa nu-si impartaseasca impresiile si emotiile. Totusi, vor fi exceptii – unii oameni (mai putini) vor cauta “ventilarea” in timp ce, pentru cei mai multi, ventilarea post-traumatica nu e benefica.
Iata ce idei merita sa retii pe termen lung:
Oamenii nu au (o urgenta) nevoie sa-si impartaseasca (sa ventileze) experientele emotionale.
Daca refuza sa-ti comunice impresiile lor vizavi de un eveniment traumatic recent nu inseamna ca sunt in starea patologica de negare.
Interventiile psihologice post-traumatice (in situatii de criza) sunt adesea inutile, uneori, daunatoare sanatatii mentale.
Refuzul de a-ti comunica (tie, psiholog ori nu) impresiile si experienta emotionala in urma unui accident face parte din capacitatea de rezilienta psihologica.
Simt cum, in sinea ta, comentezi ne-cuviincios la adresa acestor idei. Imi pare rau pentru ostilitatea ta, daca s-a ivit, dar te poti abtine ca doar exersezi asta din stadiul “olitei” (post-pampers) si, odata ce s-a umplut “olita”, vei exploda si ai grija, parinteste iti zic, unde iti imprastii “fecalele”.
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12704320
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12241834
http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/14792779843000072#.UjG_Cn_vnaQ