Pretutindeni este Iubire. Asa-i, doar ca nu are legatura cu iubirea divina la care unii (multi?) fantazeaza cum ca s-ar afla in fiecare atom. Din momentul in care ai inceput sa investesti in ceva, in cineva ai inceput sa iubesti. Asta ne invata psihologia sociala (teoria investitiei). Acest ceva/cineva a devenit “obiectul” iubirii tale (libidoul lui Freud, doar ca nu are nicio legatura cu sexualitatea) care capata valoare in ochii tai – ferestre ale sufletului nemuritor imersat in oceanul iubirii. Daca iubirea e investitia din partea ta, atunci adevarul este ca iubirea se afla mai peste tot! Noi toti oamenii iubim (investim psihologic si material) diverse “obiecte”, in grade variabile, de la lucruri marunte ca un ceas, niste sandale, jeansi pana la oameni (parteneri de cuplu, parinte, profesori, studenti, asociati, prieteni, rude), ideologii, sisteme de credinte si proiecte marete precum salvarea balenelor, eradicarea bolilor ori energiile ne-poluante!
Iata cum functioneaza investirea. O bancnota inscriptionata cu 200 RON are valoare in sine? Nu, este doar o hartie care are o valoare din conventie la care apelezi la randul tau si care se afla in mintea ta (si a celorlalti oameni), nu in realitate. Este o investitie pe care o faci la randul tau. Nu te obliga nimeni. Tu doar te conformezi conventiei, deoarece cu totii functionam in acest fel si avem nevoie de aceste hartii ca mijloace pentru schimbul de hrana, apa, imbracaminte, curent electric si altele ca sa traim decent. Asadar, iubesti o hartie?! Nu, desi ar merita, luand in considerare defrisarile masive de paduri, care ne asigura improspatarea aerului cu oxigen fara de care nu am putea supravietui. Poti conchide tu, ca multi oameni nu iubesc padurile, deci nici oxigenul necesar vietii si, cred ca, nici macar pe stranepotii lor.
Nu iubesti o simpla hartie, pentru ca nu-ti foloseste la supermarket sau nu are nicio utilitate in privinta cumpararii celor necesare. Biletul din hartie de 200 lei nu are in sine o valoare. Valoarea ei este atribuita de tine conform conventiei de comun acord intr-o societate. (banii exista de aproape 2 700 de ani). Pe o insula pustie, banii tai nu valoreaza nimic. Nada. Nu-ti sunt de folos ca sa poti supravietui si, prin urmare, isi pierd valoarea. In creierul (mintea) ta nu mai reprezinta nimic. Nu au sens. Banii au devenit, in aceasta situatie, simple hartii cu care te poti sterge la fund o vreme pana vei incheia tranzitia de la modernitatea hartiei igienice pufoase si parfumate la arhaismul frunzelor aspre. Asadar, aceste hartii sunt investite cu valoare si deci, iubite, intrucat raspund unor nevoi si dorinte ale unui om civilizat.
Un “obiect” capata un sens valoros in masura in care raspunde nevoilor si dorintelor tale. Astfel, apare o conexiune “electrizanta” si nu rareori “transcendentala” intre “obiectul” iubit si propriul sine. La aceasta legatura pot participa, uneori, si niste bosoni Higgs atunci cand “obiectul” iubirii este o fiinta/forta divina sau cand exista niste datorii karmice de platit. (I can’t help my self!)
La masura valorii “obiectului” contribuie urmatorii factori:
- Trecerea timpului si efortul dedicat “obiectului” iubit. De exemplu, cu cat faci mai mult efort (intr-un timp mai lung ori mai scurt) pentru bani, cu atat ii poti pretui mai mult. Motiv, pentru care, esti mai inclinat sa-I cheltui cu atentie. Daca-ti pica din cer (prin bunavointa sfantului duh), adica dintr-o loterie, cu vei fi mai tentata sa-I cheltui irational.
- Raritatea, mai precis, frecventa “obiectului”. Cu cat este mai rar (pana la un prag de toleranta), cu atat tinzi sa-l iubesti mai intens, adica sa investesti mai mult efort si timp astfel incat sa devina mai disponibil, adica sa devina o garantie pentru satisfacerea dorintei tale.
Cand dispui la discretie sau cand “obiectul” iubirii exista din belsug si la indemana – nu depui efort pentru obtinerea lui, chiar daca raspunde unor nevoi, el nu mai reprezinta o valoare! Nemai reprezentand o valoare, iubirea ta (si gradul de atractivitate!) in raport cu el, descreste si, in final, dispare. Miliarde de molecule de oxigen se bulucesc din belsug in jurul tau pentru care nu faci niciun efort ca sa le inspiri. Te gandesti cumva in acest moment ca toate aceste molecule sunt valoroase? Nu, dar daca o parte din ele (datorita probabilisticii cuantice) s-ar ascunde, uneori, sub pat ori in dulap exact cand inspiri, ar capata urgent valoare! Vei constientiza valoarea moleculelor de oxigen cand vei fi amenintat(a) ori deprivat(a) de prezenta lor in preajma ta.
Cu aceasta imagine in minte si, pentru ca am incredere in gandirea ta analogica, poti deduce tu unele legaturi cu relatiile de cuplu si nu doar, intrucat eu am devenit brusc preocupat (mi-a crescut anxietatea) de moleculele de oxigen din jurul meu. Daca se vor ingramadi toate intr-un colt al camerei? (exista aceasta probabilitate, desi extrem de ne-plauzibila spre fericirea noastra!) Daca ma vor parasi (anxietate de abandon), asa tam-nisam, plecand toate indragostite fiind, de narile cainelui meu (care nu exista), un lacom, eufemistic vorbind, un mare iubitor de oxigen?!
P.S. Atentie! Este un articol despre atasament si dependenta, adesea, confundate cu iubirea.