Când ne străduim să-l facem pe un altul să creadă sau să acționeze după cum vrem, se cheamă persuasiune. Când în această strădanie avem o agendă ascunsă, se cheamă manipulare. Iar agenda ascunsă e atunci când interesul nu-i făcut explicit altei persoane.
Cuvântul ”manipulare” are o notă peiorativă. Te duce cu gândul la un comportament incorect. Așa o fi dintr-o perspectivă deontologică. Dacă întreții pretenția că o persoană anume ar trebui să se comporte corect, pot prezice (mai ceva ca un profet) că te vei alege cu frustrări și dezamăgiri și vei judeca aspru persoanele incorecte. Ce se poate întâmpla dacă dai drumul la această pretenție? Te las să meditezi…
Să reiau firul că l-am scăpat printre degete. Intenția unui comportament (verbal) manipulativ e de a controla o altă persoană. Cine, cine a făcut asta cu tine încă de la începuturi? Părinții și alți adulți, dar și alți copii. De când ai făcut ochișori ți-ai început antrenamentul.
Intenția subconștientă e de a face o altă persoană să creadă, să simtă și să se comporte după cum ne dorim. Să facem din ea o păpușă teleghidată sau măcar asemenea câinelui de companie. Fiind subconștientă, nimeni nu poate recunoaște această intenție, așa că n-are rost să-i arunci cuiva verde-n față (cu excepții).
Pe scurt, unii oameni tind să controleze reacțiile unei alte persoane. Uneori, nevoia de control poate fi lecturată în cheie inversă: compensator la anxietate sau acel sentiment de neliniște (temere difuză) că ceva rău se poate întâmpla. Și în funcție de particularitatea situației chiar s-ar putea întâmpla. Mintea tinde să fabrice scenarii rele și alunecă pe toboganul anxietății. Și tot alunecând, la unele persoane ar putea duce la atacuri de panică.
Revenind la stilul manipulativ, îți ofer trei criterii după care poți imediat recunoaște acest stil. Când o persoană caută să-ți inducă ori să-ți accentueze teama, ignoranța pe un subiect și, preferata mea, culpabilitatea. Atunci când simți teamă, anxietatea ori/și vinovăție induse de un altul, fără să existe un cadru legal/de regulament/formal agreat dinainte, aproape sigur încearcă să te controleze. Pe nivel psihologic, controlul altei persoane e aproape totuna cu manipularea ei.
Rareori ajungem să fim conștienți de propriul stil manipulativ. E totuna cu conștientizarea respirației. Fără să ne atragă cineva atenția, cei mai mulți dintre noi suntem mindless vizavi de propriul stil. Nu înseamnă că avem intenții rău-voitoare. Doar că, după cum aminteam mai sus, am experimentat încă de mici copii un antrenament în relațiile cu părinții, alți adulți și chiar tovarăși de joacă, la rândul lor fiind expuși la comportamente manipulative.
Unealta manipulativă e o structură/regulă externă relației la care face apel manipulatorul. Atenție! Oricare dintre noi se comportă uneori (adesea?) non-afirmativ (manipulativ). Cu ușurință putem invoca din senin o regulă. Spre exemplu, un habotnic invocă rapid divinitatea: Nu mai face asta că te vede D-zeu. Regula e că nu avem voie să-l supărăm pe Doamne-Doamne. Sau, iubita către iubitul ei: Nu vrei să duci tu gunoiul? (Răspuns negativ). Haide, că tu ești bărbat. Iar eu oricum trebuie să gătesc. Intuiești regula invocată ad-hoc? Evident. Dacă ești bărbat, atunci trebuie să duci gunoiul, deoarece femeia gătește și nu are timp. Nu e despre adevăr, ci despre invocarea pe loc a unei reguli create să-i servească.
Iată și un alt exemplu: Nu mai facem sex de ceva vreme. Nu mi se pare okay că doar nu suntem colegi de apartament, reclamă el partenerei. Regula invocată? Trebuie să facem sex, deoarece nu suntem colegi de locuință. În loc de această regulă pe care o invocă cu speranța că prinde ceva coțăială (nu moțăială), de preferat ar fi să ceară direct și onest (asertiv). Mmm, poate nu chiar direct? 🙂 Depinde, dar comportamentul asertiv verbal poate fi așa cu un ton mieros(?): Mi-ar plăcea să facem sex. Sau, mai de departe: Ce părere ai de un masaj? Oricum, fiecare cuplu funcțional (nu fericit :)) are propriul ritual de abordare a relației sexuale.
Observi că orice regulă, fiind regulă, are o notă de obligație indusă celuilalt cu așteptarea conformării la regulă. În relațiile sociale, astfel de reguli sunt create pe loc și arbitrar ca să servească manipulării. Ele sunt pretutindeni. De ce? Oamenii se feresc de incertitudine ca de molimă (bine, aceia dintre noi ceva mai conștienți). Asta pe de-o parte, dar pe de alta sunt și unii care țin morțiș să calce-n picioare articolul 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. De altfel, acest articol stă la baza comportamentelor asertive. Ia să-l vedem:
”All human beings are born free and equal in dignity and rights. They are endowed with reason and conscience and should act towards one another in a spirit of brotherhood.”
În spiritul frăției?! Ființe născute liber și egale în demnitate și drepturi? Muhaha! E aproape o utopie, reclamă un sine cinic. Dar îți propun să comentăm data viitoare. Acuma, revin la relațiile predictibile. Adică acelea ce implică o structură (set de reguli și roluri pe scena socială). Când nu există, tipic relațiilor egale (nu avem o ierarhie) între vecini, cunoștințe, apropiați și parteneri de viață, o creăm ad-hoc, adesea inconștienți de această acțiune, în tentativa de a controla o altă persoană, de a o face predictibilă. De fapt, ceea ce vreau să reții e că stilul non-afirmativ nu e incorect. E în firescul uman. Odată ce accepți asta, îți va veni, poate, mai ușor să păstrezi o atitudine calmă ca să te poți exprima asertiv/afirmativ (direct și onest dar cu insistență).
Deci, unde nu avem o structură, vezi relațiile egale, tindem să impunem una dorită de fiecare. De aici, cu ușurință se pot ivi conflicte. Dar ele pot fi rezolvate cu ajutorul limbajului vulgar, scuze, verbal asertiv.
Soluția e simplă: tragi aer în piept, expiri prelungit, afli ce vrei, exprimi clar și ferm nevoia/punctul de vedere/emoția, apoi negociezi și cauți un compromis rezonabil – a common ground. Aici te întâlnești cu un altul la jumătatea distanței. Pierdeți și câștigați simultan, ne învață orice manual de negociere. Nu e un joc cu sumă nulă, le-aș atrage atenția unor politicieni (și parteneri de cuplu) deficienți la controlul inhibitor (pe impulsuri) și capacitatea anticipării. Și, mai mult, se dovedesc echipați cu gândire simplistă pe bază de totul sau nimic. Câștigi tu, pierde el sau invers. Nu așa evoluează o relație, ci se împleticește până cade lată (precum actuala coaliție de guvernare).
Cauți un compromis dacă nu îți e atacată demnitatea (renume, prestanță, valoare personală). Altfel, nu mai există compromis, ci confruntare sau chiar ripostă agresivă. Spre exemplu, un coleg zice: Nu ești bună de nimic! Cum răspunzi? Da, poate ai dreptate. Nuuu! Ripostezi verbal pe un ton tăios ce sugerează furia controlată (dacă asta simți): Mă simt jignită. Nu-mi vorbi astfel. Sau: mă înfurie atitudinea ta. Te rog să nu ridici tonul și să te exprimi fără insulte.
Arăți în exterior furia ta controlată prin tonalitate și expresie. E o conduită ritualică. Astfel ai șanse bune ca celălalt să-și regleze, la rândul lui, conduita. Furia (la fel alte emoții) are și o funcție socială. Semnalează celuilalt încălcarea unor limite. Furia controlată dar exprimată (nu suprimată) e un semnal de avertisment. Te ajută să pui limite și să-l alungi (simbolic) pe celălalt din spațiul personal.
Sfatul meu e să nu lași niciun atac să treacă fără ripostă promptă și dură. Însă nu aruncând cu bale la rândul tău. Nuuu, ci exprimând clar și ferm ceea ce vrei de la el. De ex: Mă jignești. Mă doare asta și mi-ar plăcea să n-o mai faci. Și observi ce se întâmplă… Se reglează? Sau continuă cu stropșitul de bale? Dacă da, treci la următorul nivel: ripostă agresivă. Pui mâna pe ghioagă și îi dai peste degete! Da, începi de la degete și termini cu capul. (Ce crezi? Aș putea primi cazare la un hotel psihiatric all inclusive?)
Altfel, cine lasă și lasă (permite) riscă să devină treptat victima persoanei abuzatoare (mai ales dacă e un ins cu personalitate întunecată – aceștia se delectează când văd cum te chinuie bunul simț). Un răspuns prompt și dur are șanse bune (deci nu garantează) să descurajeze o persoană de la alte atacuri/abuzuri ulterioare. Mai mult, are efect psihologic asupra ta. Îți întărește sentimentul că te descurci și îți repară demnitatea.
Însă, mare atenție la relațiile de autoritate, deoarece unele persoane de rang superior (mai sus în ierarhie) chiar se pot răzbuna (depinde de variabile personale). Ele se simt îndreptățite la privilegiile lor și statusul înalt.
Da, atitudinea contează enorm. Poate înclina sau reface balanța puterii în orice relații… egale. Cu puncte de suspensie, deoarece avem o discuție ceva mai diferită la nivelul unor relații contractuale sau ierarhice. Dar asta pe altă dată.