Oamenii îți spun adesea: “Gândește pozitiv!” sau “Fii mai optimist!”. Și au dreptate. Creierul uman funcționează predominant într-o nuanță gri – se numește negativity bias. Avem tendința de a interpreta evenimentele într-un registru negativ, de a ne concentra pe pericole și pe partea goală a paharului. De aceea, îndemnul de a vedea și partea plină nu e deloc de prisos.
Creierul nostru e construit pentru anxietate, teamă și reacții rapide la pericole. În adâncul său, o structură mică, dar puternică, numită amigdala, declanșează alarmele de stres. Când apar problemele, exact atunci când ai cea mai mare nevoie de rațiune – cortexul prefrontal (centrul logicii și al planificării) intră în repaus sau sprijină impulsurile amigdalei. Practic, exact când ai nevoie de luciditate, cortexul de nivel superior (rațiunea) face shutdown. Și, mare atenție, că face mult mai rapid shutdown când nu a fost exersat prin educație în școală. Și el, la fel ca un mușchi, funcționează pe bază de antrenament sistematic.
E un mecanism evolutionist. În vremurile arhaice, deciziile trebuiau luate rapid și pe moment. Strămoșii noștri nu aveau timp să analizeze toate opțiunile când zăreau un prădător prin tufișurile savanei. Într-o fracțiune de secundă, trebuiau să fugă, să se ascundă sau să lupte. Rapiditatea și hiper-vigilența în decizie și acțiune le-au salvat viața și sunt preferate de creierul uman (ca și al altor viețuitoare).
Dar astăzi? Lumea modernă e un alt teren de joc și cu multe alte reguli. Sunt reguli care s-au complicat și mai tare de când cu evoluția tehnologiilor digitale și platformelor sociale. Suntem copleșiți de informație și date (unele tendențioase sau chiar escrocherii) cu care nu prea știm ce să facem. Mai ales dacă nu avem o bună alfabetizare în matematici și gândire critică putem cu ușurință să fim păcăliți. De exemplu, tot aud despre cum oamenii sunt atrași în diverse scheme ponzi și escrocherii prin intermediul unor mesaje (via email sau call) primite (aparent) de la instituții bancare sau autorități publice.
Nu mai avem unde să fugim, în cine să aruncăm sulița sau ce trib să ne protejeze. Facem doar scroll și aruncăm comment-uri și like-uri. De multe ori nici nu știm cum să jucăm pe acest teren. Viața nu are o rețetă a succesului. Nu are nici vreun manual despre cum să navighezi apele ei tulburi. Acesta e și motivul pentru care sunt căutate rețetele one size fits all sau legile naturii umane și alte ”manuale” sau ”biblii”.
În schimb, suntem prinși în dileme sociale și profesionale complicate, greu decelabile și pentru care avem nevoie de îndrumare. Doar observă un adolescent cum rezolvă o problemă de viață? Majoritatea o tranșează rapid. Nu și adulții trecuți de 30 sau 40 pentru care situațiile de viață au nuanțe emoționale și sociale dar mai ales consecințe.
Anxietatea e acolo, dar ce să faci cu ea? Te împinge la acțiune… dar spre ce? Teama te paralizează… dar cu ce folos? În trecut, răspunsul era simplu: strigai după ajutor, atacai, fugeai sau te ascundeai. Astăzi? Sari la beregata colegei enervante? Urli la șeful tiranic? Și mai complicat… Cum îți exprimi frustrarea față de un sistem corupt când nu ai resurse să dai în judecată pe nimeni? Nevoia de dreptate intră adesea în conflict cu anxietatea.
Creierul nostru e perfect adaptat pentru reacții rapide, dar lumea în care trăim cere altceva: răbdare, tenacitate, autocontrol (amânarea gratificației imediate pentru o recompensă mai mare din viitor), gândire strategică, adaptabilitate (negociere și compromis) și, desigur, nițică diplomație (ca în serialul Seinfeld: ”a must-lie situation”). Asta e marea provocare (cel puțin pentru o parte dintre noi).