La un eveniment Apple din ianuarie 2010, Steve Jobs a prezentat minunatul Ipad. Timp de nouăzeci de minute, Jobs a explicat de ce Ipad-ul e cel mai bun dispozitiv cu care să vezi poze, să asculți muzică ori să participi la cursuri online, să fii conectat cu Facebook, să te joci și altele. El credea că toată lumea ar trebui să dețină unul.
Dar, el nu a permis copiilor lui să folosească Ipad-ul. Hopa! Așa ne povestește autorul Adam Alter, profesor asociat la Stern School of Business, New York University, în cartea sa intitulată ”Irresistible. Why we cant stop checking, scrolling, clicking, and watching”. E o carte despre adicția comportamentală la ecrane luminoase, o adicție pandemică.
Aflăm din carte că Steve Jobs nu e singurul guru din industria high-tech care limita timpul copiilor de utilizare a tehnologiei digitale. Mulți alții impuneau copiilor restricții vizavi de utilizarea ei. De exemplu, Evan William, fondatorul Blogger și Twitter, nu permite copiilor săi accesul la Ipad.
Adam Alter se întreabă: ”De ce acești giganți tehnocrați în public sunt, de fapt, mari tehnofobi în privat?”. Îți poți imagina, continuă autorul, lideri religioși care interzic sau limitează practica religiei la copiii lor? Pare ceva inimaginabil și totuși acești oameni (și alții), familiarizați cu tehnologia și consecințele ei, țin la o disciplină în folosirea ei. Ei știu că ecranele luminoase te pot prinde sau agăța de ajungi agățat ca o pălărie-n cui. Știi pe cineva care vrea să fie asemeni unei pălării în cui?Nu și totuși, fără să aibă habar, exact asta se întâmplă. Să nu mai poți trăi nici măcar o zi din săptămână fără telefon.
Întrebarea este: ”tu ce faci în această privință vizavi de ai tăi copii?”. Plozii tăi vor să dețină, și depun toate eforturile, un Ipad sau un Smart. Cum te descurci cu ei? Dar cu tine însăți?
Toate aceste dispozitive digitale speculează vulnerabilitatea chimică a creierului tău la recompense. Asta e doar o parte din poveste. Alături de chimia cerebrală (sistemul dopaminergic) există rutina comportamentală. Orice acțiune repetată sistematic ajunge să fie automată, dacă e întărită pozitiv (recompensată), astfel încât tu ( sinele conștient) nu mai ești prezentă ca să alegi sau să deliberezi. Te angajezi automat în acea acțiune (devenită rutină). Așa că, e suficient gândul că deții un Ipad sau Smart și automat pui mâna să-l verifici.
Câte ore ți-ai petrecut pe telefon astăzi? Dar, în general, privind la ecrane luminoase?
Timpul petrecut la ecrane luminoase și felul de utilizare a lor, deci două caracteristici trebuie avute în vedere, pot produce pagube subtile la copii. Într-un articol din Psychological Today, autoarea observa, pe baza propriei practici, că acei copii expuși sistematic la ecrane luminoase suferă de lipsă de somn, nervozitate, capriciozitate, impulsivitate și dificultăți în focalizarea atenției. Rezultatele studiilor de neuroimagistică susțin aceste observații. (Ele pot fi lecturate din articolul online unde apare și o trimitere la o carte pentru părinți cu copii dependenți de ecrane).
Dacă ești părinte, ar trebui să limitezi timpul copiilor la ecrane luminoase. Și mulți părinți fac asta sau măcar se străduiesc. După care poți încerca să schimbi și modul lor de utilizare. Ipadul și altele pot fi medii minunate pentru instruire și descoperire.
Totuși interacțiunea verbală și relația cu alte persoane (în grup) ”pe viu” nu pot fi înlocuite de ecranele luminoase. Suntem animale ultra-sociale, evoluate să ne ducem viețile în grupuri. Istoria evoluționistă nu poate fi substituită de ecrane. Nu putem îndepărta acea mare parte din creier evoluată în milioane de ani în favoarea unei minuscule regiuni corticale care a învățat să se descurce cu tehnologiile digitale. Restul creierului suferă. Iar la copii, cu atât mai mult.