Din studiul amintit în articolul anterior nu reiese cauzalitatea. Ca să putem identifica o posibilă relație cauzală e necesar să…? Din perspectivă științifică, o relație cauzală poate fi identificată doar printr-un experiment randomizat-controlat.
Studiul publicat în jurnalul Sexual and Relationship Therapy (martie 2012) e prospectiv. Cercetătorii au cules cu ajutorul unui chestionar online (anonim) opiniile personale ale femeilor participante (N= 530). Ideea cum că exercițiile fizice induc experiențele de plăcere sexuală și orgasme reiese exact din opiniile lor (litera N înseamnă mărimea populație studiate). Ele își mărturisesc păcatul (și moaște nici că mai pupă). Dar se pot înșela? Bineînțeles, doar sunt percepții personale. Și marea tentație umană este să ne bazăm pe ele, mai exact, pe declarațiile verbale. Deși, ele sunt susceptibile la multe erori sau în cuvintele lui Richard Nisbett, unul din profesorii mei favoriți, ”asumpțiile tind să fie greșite”. Și ne recomanda într-o carte (Mindware, 2015):
If we can possibly measure actual behavior rather than verbal reports, we’re more likely to get a correct answer to a research question.”
E un eșantion reprezentativ? Nu. Ceea ce înseamnă că extrapolarea dincolo de N=530 e nelegitimă. Nu e un studiu care să indice prevalența (câte femei, cu vârste între…, care fac exerciții fizice obțin… ). Sigur, e un eșantion cu volum mare (în raport cu ce…?). Dar asta nu ne permite să credem că ”da, toate americancele pot să obțină orgasme când fac exerciții pentru mușchii abdominali.”.
Oricum, asta nu micșorează rezultatele obținute, deoarece date interesante pot fi produse chiar printr-un design prospectiv (cross-sectional study) pe bază de chestionar online. Nu micșorează descoperirea acestui inedit aspect din experiența exercițiului fizic la femei. Nu la toate, ci la cele chestionate. Asta înseamnă că, dacă ești femeie și mergi la sala de gym, dar nu-ți iese cu senzațiile plăcerii sexuale, atunci totul e bine cu tine.